2 intrări

14 definiții

cucuia2 vi [At: VICIU, GL. / E: cf cucuța] (Trs) A umbla la urat în ajunul Crăciunului cu pițărăul.

cucuia1 vr [At: ANON. CAR. / Pzi: ~cui / E: cucuiat2] (Reg) 1 (Mai ales d. copii) A se cățăra. 2 (Fig; mai ales despre femeile tinere) A se împopoțona.

CUCUIÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

cucuiá, cucúi, vb. I refl. (reg.) 1. a se cățăra, a se sui, a se cocoța, a se barica. 2. (fig.) a se împopoțona, a se împodobi peste măsură.

cucuià v. a se cocoța. [V. cucuiu].

cucui2 vi [At: PANN, P. V. III, 29 / Pzi: ~cui și ~esc / E: cucu] 1 (D. cuc) A cânta. 2 (Reg) A miorlăi. 3 (Reg) A necheza. 4 (Reg; d. gaiță) A zbiera.

cucui3 vi [At: GREGORIAN, CL. 57 / Pzi: ~cui / E: ns cf cucăi] (Reg) 1 A ațipi. 2 A dormi.

A CUCUÍ cúcuie intranz. (despre cuci) A scoate sunete înfundate, scurte și repetate; a face „cu-cu” [Sil. -cu-i] /Din cuc

cúcăĭ și -ĭésc, a v. intr. (cp. cu sîrb. kukati, a se vaĭta). Olt. Moțăĭ. – În Trans. cúcui.

cúcuĭ, a v. intr. V. cucăĭ.

2) cucúĭ și -ĭéz v. tr. (d. cucuĭ 1). Cocoț. V. refl. Țiganu se cucuĭase tocma’n capu meseĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cucuia vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.

Intrare: cucuia
verb (V104)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cucuia cucuiere cucuiat cucuind singular plural
cucuie cucuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cucui (să) cucui cucuiam cucuiai cucuiasem
a II-a (tu) cucui (să) cucui cucuiai cucuiași cucuiaseși
a III-a (el, ea) cucuie (să) cucuie cucuia cucuie cucuiase
plural I (noi) cucuiem (să) cucuiem cucuiam cucuiarăm cucuiaserăm, cucuiasem*
a II-a (voi) cucuiați (să) cucuiați cucuiați cucuiarăți cucuiaserăți, cucuiaseți*
a III-a (ei, ele) cucuie (să) cucuie cucuiau cucuia cucuiaseră
Intrare: cucui (vb.)
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cucui cucuire cucuit cucuind singular plural
cucuie cucuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cucui (să) cucui cucuiam cucuii cucuisem
a II-a (tu) cucui (să) cucui cucuiai cucuiși cucuiseși
a III-a (el, ea) cucuie (să) cucuie cucuia cucui cucuise
plural I (noi) cucuim (să) cucuim cucuiam cucuirăm cucuiserăm, cucuisem*
a II-a (voi) cucuiți (să) cucuiți cucuiați cucuirăți cucuiserăți, cucuiseți*
a III-a (ei, ele) cucuie (să) cucuie cucuiau cucui cucuiseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cucui cucuire cucuit cucuind singular plural
cucuiește cucuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cucuiesc (să) cucuiesc cucuiam cucuii cucuisem
a II-a (tu) cucuiești (să) cucuiești cucuiai cucuiși cucuiseși
a III-a (el, ea) cucuiește (să) cucuiască cucuia cucui cucuise
plural I (noi) cucuim (să) cucuim cucuiam cucuirăm cucuiserăm, cucuisem*
a II-a (voi) cucuiți (să) cucuiți cucuiați cucuirăți cucuiserăți, cucuiseți*
a III-a (ei, ele) cucuiesc (să) cucuiască cucuiau cucui cucuiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)