2 intrări

9 definiții

CUCUIÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

cucuiá, cucúi, vb. I refl. (reg.) 1. a se cățăra, a se sui, a se cocoța, a se barica. 2. (fig.) a se împopoțona, a se împodobi peste măsură.

cucuià v. a se cocoța. [V. cucuiu].

A CUCUÍ cúcuie intranz. (despre cuci) A scoate sunete înfundate, scurte și repetate; a face „cu-cu” [Sil. -cu-i] /Din cuc

cúcăĭ și -ĭésc, a v. intr. (cp. cu sîrb. kukati, a se vaĭta [!]). Olt. Moțăĭ. – În Trans. cúcui.

2) cucúĭ și -ĭéz v. tr. (d. cucuĭ 1). Cocoț. V. refl. Țiganu se cucuĭase tocma'n capu meseĭ.

cúcuĭ, a v. intr. V. cucăĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cucuiá vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.

Intrare: cucuia
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cucuia cucuiere cucuiat cucuind singular plural
cucuie cucuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cucui (să) cucui cucuiam cucuiai cucuiasem
a II-a (tu) cucui (să) cucui cucuiai cucuiași cucuiaseși
a III-a (el, ea) cucuie (să) cucuie cucuia cucuie cucuiase
plural I (noi) cucuiem (să) cucuiem cucuiam cucuiarăm cucuiaserăm, cucuiasem*
a II-a (voi) cucuiați (să) cucuiați cucuiați cucuiarăți cucuiaserăți, cucuiaseți*
a III-a (ei, ele) cucuie (să) cucuie cucuiau cucuia cucuiaseră
Intrare: cucui (vb.)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cucui cucuire cucuit cucuind singular plural
cucuie cucuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cucui (să) cucui cucuiam cucuii cucuisem
a II-a (tu) cucui (să) cucui cucuiai cucuiși cucuiseși
a III-a (el, ea) cucuie (să) cucuie cucuia cucui cucuise
plural I (noi) cucuim (să) cucuim cucuiam cucuirăm cucuiserăm, cucuisem*
a II-a (voi) cucuiți (să) cucuiți cucuiați cucuirăți cucuiserăți, cucuiseți*
a III-a (ei, ele) cucuie (să) cucuie cucuiau cucui cucuiseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cucui cucuire cucuit cucuind singular plural
cucuiește cucuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cucuiesc (să) cucuiesc cucuiam cucuii cucuisem
a II-a (tu) cucuiești (să) cucuiești cucuiai cucuiși cucuiseși
a III-a (el, ea) cucuiește (să) cucuiască cucuia cucui cucuise
plural I (noi) cucuim (să) cucuim cucuiam cucuirăm cucuiserăm, cucuisem*
a II-a (voi) cucuiți (să) cucuiți cucuiați cucuirăți cucuiserăți, cucuiseți*
a III-a (ei, ele) cucuiesc (să) cucuiască cucuiau cucui cucuiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)