cuci¹ smp [At: DOSOFTEI, V. S. II, 251 / V: cuciu sm / E: bg куку „om costumat, mască”] (Reg) 1 Flăcăi și oameni căsătoriți de curând care, potrivit unei datini, la Lăsata-secului sau ziua următoare, se maschează și merg pe la casele oamenilor, unde dansează, sau umblă prin sat lovind oamenii cu o opincă muiată în noroi spre a-i feri de friguri. 2 Călușari. 3 Bărbați tineri care fac pe paparudele.

cuci² smp [At: BORZA, D. / E: nct] (Ban) Lalele (Tulipa gesneriana).

cuci m. pl. datină (mai ales dobrogeană) în ziua de lăsatul secului: douăzeci flăcăi, în frunte cu unul mascat în diavol, merg pe la case și joacă. [Bulg. KUČ, berbece, după coarnele ce poartă masca (v. turca)].

CIUBOȚICĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțică s. f.] – Ciubotă + suf. -ică.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre migratoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului (1); fig. lucru extravagant. ◊ Compus: (Ir.) cuc-armenesc = pupăză. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

CUCĂ¹, cuci, s. f. Căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struț), pe care o purtau căpeteniile turcești și domnii români în timpul ceremoniilor. – Din tc. kuka.

CUCĂ², cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – De la cuc.

LAPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = Calea-Lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stăncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

MĂZĂRICHE s. f. I. Nume dat mai multor specii de plante furajere din familia leguminoaselor: a) plantă agățătoare cu frunze perechi, terminate cu un cârcel, și cu flori roșii, galbene sau violete (Vicia dumetorum); b) plantă cu flori de culoare violet-deschis, cu frunze terminate printr-un vârf țepos (Vicia lathyroides); c) borceag; d) plantă cu tulpina înaltă acoperită cu perișori și cu flori de culoare violetă (Vicia villosa); e) plantă cu frunzele compuse și cu florile de culoare albă (Vicia pannonica); f) bob¹. ◊ Compus: măzăriche-neagră sau măzărichea-cucului = orăstică. II. Precipitație atmosferică sub formă de bobițe de zăpadă sau de gheață, care cade în timpul iernii. III. (Med.) Cisticercoză. [Var.: (reg.) măzeriche s. f.] – Din mazăre.

ciuboțică sf [At: DA / V: (reg) ciob~ / Pl: ~ici / E: ciubotă + -ică] 1-2 (Reg) Cizmuliță (de damă) Si: (reg) ciuboțea (1-2). 3-4 (Reg) Gheată (de damă) Si: (reg) ciuboțea (3-4). 5 (Îc) ~ca-cucului Planta erbacee Primula officinalis, cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă. 6 (Îc) ~ca-ursului Planta erbacee Cortusa matthioli, cu frunze lobate și cu flori purpurii.

ciuci⁵ smp vz cuci

cuc¹ sm [At: (a. 1640) GCR I 91 / Pl: cuci / E: ml cu(c)us] 1 (Om) Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuibul altor păsări (Cuculus canorus). 2 (Pop; gmț; îe) Bată-l ~u! Bată-l norocul. 3 (Pop; în blesteme; îe) N-ai mai auzi ~u! De-ai muri până-n primăvară. 4 (Pop; îe) A fi îmbrăcată ca ~u-n pene A fi frumos îmbrăcată. 5 (Pop; îe) A auzi-n gură ca ~u A fi surd. 6 (Reg; îe) A sta ca ~ul pe cracă A fi gata de plecare. 7 (Reg; fig; îae) A fi gata să moară. 8 (Pop; îe) A fi sărac ca ~u A fi foarte sărac. 9 (Îs) Lapte de ~ Ceva imposibil. 10 (Pop; îe) A-i cânta ~ul (în față sau în dreapta) A avea noroc. 11 (Pop; îe) A-i cânta ~ul în pungă A fi sărac. 12 (Pop; îe) A-i cânta ~ul în casă A rămâne singur. 13 (Pop; îe) A avea casa ~ului A nu avea nici un adăpost. 14 (Reg; îe) A avea mila ~ului A fi fără părinți. 15 (Îe) A fi al ~ului A fi al dracului. 16-17 (Pop; îe) (A avea) cap de ~ (A fi) prost. 18 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii asemănător cu „de-a ascunselea”. 19 (Îla) A fi (sau a rămâne) (singur) ~ A fi (sau a rămâne) foarte singur. 20 (Fig) Fără rude. 21 (Îlav) Cât (sau până-i) ~ul Niciodată. 22 (Îe) A if sau a (se) face ~ de beat A fi beat peste măsură. 23 (Pop; îe) (A umbla) de flori de ~ A umbla fără rost. 24 (Îs) Ceasornic cu ~ Ceasornic de perete care indică fiecare oră sau jumătate de oră prin apariția unei figurine ca un cuc (1) și sunete asemănătoare celor ale cucului. 25 (Mol; Buc; irn; îc) ~-armenesc Pupăză (Upupa epops). 26 (Reg; îc) ~-de-iarnă Cioară (Corvus). 27 (Bot; reg) Stupitul (mărgică sau glasul) ~ului Plantă cu flori de culoare roșcată sau liliachie, care crește în locuri umede (Cardamine pratensis). 28 (Bot; reg) Lalea (Tulipa gesperiana). 29 (Bot; reg) Burete șerpesc (Lepiata procera). 30 (Bot; reg) Bureți pestriți (Anumita muscaria). 31 (Reg) Dans popular obișnuit la nunți. 32 (Fam; în limbajul soldaților) Emblemă de pe bonetă.

cuc² av [At: SLAVICI, N. I, 173 / V: ~ca / E: mg kukra] (Înv) 1 (Îe) A sări ~ A sări în sus. 2 (La jocuri de copii; îe) A bate (sau a face cu) mingea ~ A azvârli pietre sau o minge drept în sus. 3 (La jocuri de copii; îe) A prinde mingea din ~ A prinde mingea din zbor. 4 (Îcs) De-a cucii Joc de copii în care unul aruncă mingea și toți ceilalți încearcă să o prindă din zbor.

cuc³ sn [At: VICIU, GL. / Pl: cuci / E: ger Kuchen] (Reg) 1 Plăcintă. 2 Sângerete afumat.

cuc⁴ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: bg кук] (Reg) Capăt de jos al unui scoc prin care se coboară lemnele de foc Si: săritoare.

cuc⁵ sm vz cuci

cucă⁴ sf [At: CANTEMIR, ap. ȘIO / E: tc kuka] 1 Căciulă mare, împodobită cu pene de struț, purtată la ceremonii de către aga ienicerilor sau de către solaci. 2 Căciulă înaltă în formă de piramidă, împodobită cu pene de struț și îmbrăcată pe dinafară cu catifea aurie, trimisă de sultan domnitorilor români la urcarea pe tron și purtată de aceștia la ocazii festive și la parade. 3 (Înv) Autoritate supremă. 4 (Înv) Stăpânire. 5 (Reg; fig) Cap.

cucă¹ sf [At: MARIAN, O. I 42 / Pl: ~uce și ~uci / E: cuc¹] 1 (Orn; rar) Femelă a cucului. 2 (Irn) Țigan. 3 (Bot; reg) Nume al unei plante nedefinite mai îndeaproape. 4 (Reg) Gropiță în jocul „de-a bumbii”.

cucă² sf [At: I. IONESCU, M. 86 / Pl: ~uce / E: bg кука, srb kuka] 1 (Reg) Măciucă cu cârlig, cu care se lovește în cap morunul pescuit. 2 Instrument cu care se pescuiește pe terenurile inundabile, compus din două lemne îndoite în formă de arcuri și legate cruciș. 3 (Reg) Parte a războiului de țesut nedefinită mai îndeaproape.

cucă³ sf [At: FI XIV, 102 / E: bg куку cf cuc³] (Reg) 1 Coș colector la casele țărănești. 2 Deschizătură din acoperișul casei care servește la ieșirea fumului din pod și la iluminat. 3 Zid rotund deasupra coșului de fum, aflat în pod. 4 (Reg; pex) Sobă.

cucă⁵ sf [At: H IX, 3 / Pl: ~uce, ~uci / E: nct] (Reg) 1 Loc ridicat și izolat. 2 Deal înalt. 3 Vârf de deal mai ridicat decât locul din jur. 4 (Spc) Vârf de munte defrișat.

cuciu² sm vz cuci¹

miere sfs [At: PSALT. HUR. 7077 / G-D: ~rii, ~i / E: ml mel, -is] 1 (Urmat de determinări care arată din ce flori a fost extras nectarul) Substanță siropoasă, de obicei gălbuie, foarte dulce și aromată, produsă de albine sau alte himenoptere din nectarul florilor. 2 (Fam; d. oameni; îla) De ~ Foarte bun. 3 (Pop; îe) A da de ~ sau a-i pica (cuiva) ~-n păsat Se zice despre cineva care are un noroc neașteptat. 4 (Pop; îae) Se zice despre cineva căruia îi merge foarte bine. 5 (Pop; îe) A-i curge numai ~ Exprimă hărnicia cuiva, care îi aduce acestuia belșug. 6 (Pop; îe) A înota în ~ A fi foarte bogat. 7 (Îe) Să fie (sau să știu, să știi etc. că este) (și) ~ (și tot nu...) Exprimă hotărârea nestrămutată de a respinge o propunere sau o situație, oricâte avantaje aparente ar prezenta. 8 (Pop; îe) A fi cu limba fagur de ~ A vorbi foarte frumos, elocvent. 9 (Pop; îe) A unge (pe cineva) (la inimă) cu ~ A spune cuiva lucruri plăcute. 10 (Pop; îe) S-a făcut agurida ~ S-au împăcat cei învrăjbiți.(Pop; îe) în buze (sau gură) ~ și în inimă fiere (sau otravă) sau în față ~ și în dos fiere Exprimă fățărnicia și viclenia cuiva. 12 (Pop; îe) A ascunde un ac în ~ A ascunde un gând rău într-un sfat dat cu blândețe. 13 (Pop; îae) A face intrigi. 14 (Rar; îe) A-i tăia (cuiva) cuvântul cu ~ A întrerupe pe cineva din vorbire, spre a-l ajuta. 15 (Reg; îe) A da bani pe ~ A mustra. 16 (Reg, îae) A batjocori. 17 (Reg, îae) A bate. 18 (Pop; îe) A se face ~ de găleată sau a se lipi ca ~a de găleată A se supune cuiva orbește. 19 (Pop; îe) A fi bun (sau dulce) ca ~a câinelui A fi răutăcios. 20 (îae) A fi sâcâitor. 21 (Pop; îe) A avea ~ de șarpe la inimă A fi rău. 22 (Îs) ~ de trandafir (sau ~ rozată) Substanță obținută prin fierberea unui amestec de miere (1), alcool și petale de trandafiri roșii, macerate în apă, și folosită ca medicament Si: miericică (2). 23 (Îs) Lună (sau, rar, săptămână) de ~ Cea dintâi lună sau săptămână de după căsătorie. 24 Nectar al florilor. 25 (Reg) Zahăr. 26 (Reg; îs) ~ galbenă (sau de tuse) Zahăr candel. 27 (Reg; îs) ~ de baraboi (sau de picioci, de napi) Zahăr de cartofi. 28 (Reg; îs) ~ neagră (sau de urs, a ursului) Zahăr negru. 29 (Reg) Bomboane. 30 (Trs; Ban, șîs ~ de prune) Magiun. 31 (Ban, Dob) Marmeladă. 32 (Ban) Dulceață. 33 (Reg, îc) ~a-mâței Clei de cireș sau de prun. 34 (Reg, îc) ~-de-camfor Camfor. 35 (îc) ~a-ursului Plantă erbacee cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu frunze catifelate și cu flori roșcate, violete sau albastre Si: plămânare, (îvr) plămânărică (Pulmonaria mollissima). 36 (Bot; îae) Cuscrișor (Pulmonaria rubra). 37 (îae) Arbore înalt din familia urticaceelor cu fructe mici rotunde (Celtis australis). 38 (Bot; îae) Garoafa (Dianthus caryophyllus). 39 (Bot; îae) Roiniță (Melissici offîcinalis). 40 (Bot; îae) Dumbravnic (Melittis melissoplyllum). 41 (Bot; îae) Urzică moartă (Lamium maculatum). 42 (Bot; îae) Barba-ursului (Equisetum arvense). 43 (Bot; îae) Iarbă-grasă (Portulaca oleracea). 44 (Bot; îae) Omag. 45 (Bot; îae) Jale (Salvia offîcinalis). 46 (Bot; îc) ~a-cucului (Melandryum album).

AGLICĂ (pl. -ice, -ici) sf. 🌿 1 Plantă cu flori albe, cu miros plăcut foarte pătrunzător; poporul face din ele ceaiu contra vătămăturii, iar vinarii le întrebuințează la aromatizarea vinurilor (Spiraea filipendula) (🖼 44) ¶ 2 = CIUBOȚICA-CUCULUI [blg. aglika].

❍AGRICEA (pl. -cele) sf. Băn. 🌿 = CIUBOȚICA-CUCULUI [👉 AGLICĂ].

AIOR² sm. 🌿 1 Plantă cu frunze lanceolate și flori galbene; crește prin fînețe umede (Euphorbia esula) (🖼 47) ¶ 2 = LAPTELE-CUCULUI [alior].

ALIOR sm. 🌿 1 Plantă ierboasă cu flori gălbui dispuse în umbele mult radiate; crește pe coline aride, pe cîmpuri nisipoase și pe lîngă drumuri (🖼 75) (Euphorbia cyparissias) ¶ 2 = LAPTELE-CUCULUI [lat. aureolus < aurum, după coloarea florilor galbene ca aurul].

ANGLICĂ sf. (pl. -ci) 🌿 = CIUBOȚICA-CUCULUI [👉 AGLICĂ].

ANGLICIU, ANGLICEL sm. 🌿 = CIUBOȚICA-CUCULUI (👉 AGLICĂ).

AREU sm. 🌿 1 = ALIOR1 ¶ 2 = AIOR² ¶ 3 = LAPTELE-CÎINELUI3 ¶ 4 = LAPTELE-CUCULUI4.

ARIOR sm. 🌿 1 = ALIOR1 ¶ 2 = LAPTELE-CUCULUI1 ¶ 3 ~ -DE-BALTĂ, plantă ierboasă, cu flori galbene dispuse în umbele, cu fructe în formă de capsule acoperite cu mici tubercule neegale; crește prin locuri mlăștinoase, pe malurile apelor (Euphorbia palustris) (🖼 207) [lat. aureolus].

CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus.

CUCĂ¹, cuci, s. f. Căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struț), pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii români în timpul ceremoniilor. – Din tc. kuka.

CUCĂ², cuci, s. f. (Rar) Femela cucului (1). – Cuc + suf. -ă.

CIUBOȚICĂ, ciuboțele, s. f. 1. (Mold.) Gheată. Era băiatul Dragomanului încălțat în niște ciuboțele domnești. CAMILAR, N. I 20. 2. Compus: ciuboțica-cucului = plantă erbacee, cu flori galbene mirositoare, care crește prin livezi și poieni (Primula officinalis). Aci era un cîmp unde m-am jucat eu cînd eram copil și culegeam ciuboțica-cucului! C. PETRESCU, A. 306. – Variantă: cioboțică s. f.

CUC¹, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare din ordinul agățătoarelor, cu penele de culoare cenușie, cu coada lată și răsfirată, cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate; trăiește singuratică și nu-și clocește singură ouăle, ci le depune în cuiburi străine (Cuculus canorus). Cum auzeam cucul în livada noastră, declinarea zbura în albul amiezii ca un fluture. SADOVEANU, N. F. 32. Un cuc cu glasul sever și mecanic își chema perechea în răstimpuri. C. PETRESCU, S. 142. Își aținti urechile... și auzi glasul de cuc. BUJOR, S. 46. (Familiar, eufemistic, în imprecații) Bată-te cucul, mangositule. ALECSANDRI, T. II 179. Ceas cu cuc = ceasornic de perete ale cărui bătăi, la fiecare ceas (sfert sau jumătate de ceas și la 45’). imită cîntecul cucului; fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc v. floare. ◊ (Adverbial, adesea determinînd pe «singur») Fără rude și fără prieteni, străin, izolat. Se duce pe ici în colo, lăsîndu-mă cuc în mijlocul unei lumi streine. HOGAȘ, DR. II 138. Bietul băiet se văzu străin cuc în mijlocul unei păduri. POPESCU, B. IV 35. Ședeau singuri-singurei cuc și le țiuia urechile de urît. CREANGĂ, P. 35. 2. Compuse: (Bot.) ciuboțica cucului v. ciuboțică; laptele-cucului v. lapte; limba-cucului v. limbă.

CUC², cuci, s. m. (În jocurile de copii) Lovitură cu mingea în înălțime (în direcție verticală). A da un cuc. A prinde mingea din cuc. ◊ De-a mingea-n cuc = numele unui joc cu mingea. ◊ (Adverbial în expr.) A bate mingea cuc = a azvîrli mingea cu putere, drept în sus. (Despre oameni) A sări cuc = a sări în sus. Cînd auzea că Huțu are să învețe latinește... îi venea să sară cuc de bucurie. SLAVICI, O. I 87.

CUCĂ¹, cuci, s. f. (Învechit) Căciulă înaltă, împodobită cu pene de struț, pe care o purtau în semn de distincție căpeteniile turcești și domnitorii romîni în timpul ceremoniilor. Îmi vine să svîrl pe fereastră cuca și bușmachiii, așa de tare mă mir. SADOVEANU, D. P. 49. Stau grămădiți optzeci de călăreți turci, ieniceri, spahii și ciohadari împărătești, unii cu înaltă cucă, din vîrful căriia atîrna pe șalele calului o lată pană verde. ODOBESCU, S. A. 136. Figură uscată, oacheșă, purtînd în cap o cucă cu pene. BĂLCESCU, O. I 222. Dă-mi căciula Țurcănească, Ca să-ți dau cuca Domnească. TEODORESCU, P. P. 502.

CUCĂ², cuci, s. f. (Rar) Femela cucului. Cîntă cuca cea bătrînă. MARIAN, O. I 42.

MĂZĂRICHE s. f. I. 1. Borceag. 2. Nume dat mai multor plante erbacee din familia leguminoaselor, înrudite cu mazărea: a) plantă agățătoare cu frunze compuse terminate cu un cîrcel, cu flori roșii, galbene sau violete; crește prin fînețe, tufișuri și păduri de munte (Vicia); b) bob. O mulțime de buruieni... printre care... neghina, măzărichea. PAMFILE, A. R. 94. ◊ Compus: măzăriche-neagră (sau măzărichea-cucului) = orăstică. II. Precipitație atmosferică sub formă de picături înghețate de ploaie, ca o grindină măruntă. Te-au apucat vijelii și te-au spulberat viscolele cu măzăriche ale sfîrșiturilor de toamnă. SADOVEANU, O. VI 50. Vîntul vuia de te lua groaza; măzărichea răpăia în fereastră. DELAVRANCEA, S. 16. Începuse a ninge, cădea o măzăriche tare ca plumbul. CONTEMPORANUL, VI_II 294. (Med.) III. Cisticercoză. – Variante: măzărică (ȘEZ. I 236), măzeriche (NEGRUZZI, S. I 101) s. f.

STUPIT, stupiți, s. m. (Mold.) Scuipat. [Era] o hîrcă de babă în trăsura împărătească, nici stupitu să-l dai pe dînsa, așa era de hîdă. ȘEZ. II 111. ◊ Expr. (Popular) A avea stupit la furcă v. furcă (1). ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori liliachii, rar albe, care crește prin fînețe și prin poieni umede (Cardamine pratensis).

CIUBOȚICĂ ~ele f. (diminutiv de la ciubotă): ~ica-cucului plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze ovale, dispuse în rozetă, cu flori galbene-închise, plăcut mirositoare, și cu fructul o capsulă. /ciubotă + suf. ~ică

CUC cuci m. Pasăre migratoare cu penele cenușii, având coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburile altor păsări, cunoscută după strigătul său caracteristic. ◊ De flori de ~ în zadar; degeaba. I-a cântat ~ul din față se spune despre cineva care prosperă. Așa are să-i cânte ~ul se spune despre cineva care nu se va întoarce niciodată. /< lat. cucus

CUCĂ ~ci f. rar Femela cucului. /Din cuc

STUPIT stupituri n. pop. Salivă dată afară din gură; scuipat. ◊ Stupitul-cucului plantă erbacee meliferă, cu flori liliachii sau albe. /v. a stupi

CUCĂ s.f. (Mold., ȚR) Căciulă dată de sultan domnului la urcarea pe tron. A: Nicolae-Vodă . . . au luat si cuca, după obicei, de la împărăție, NCL II, 290; cf. CANTEMIR, IST.GHEORGACHI. B: Au venit în București, puindu-i și cuca în cap. ANON. BRÎNCOV. ♦ (ȚR) Autoritate (supremă). Să mă pui mai mare preste dînșii și le voi fi în loc de cucă. E 1777, 72^v. Etimologie: tc. kuka.

cuc m. pasăre din ordinul cățărătoarelor cu pene închise, își depune ouăle în cuibul, altor păsări și petrece iarna în țările calde: a cânta cuiva cucul, a avea noroc (cântarea cucului e de bun augur Când vine înaintea sau la dreapta cuiva); cuc armenesc, Mold;, TR. pupăză (numită astfel din cauza murdăriei sale): iar vrei să te spurce cucul armenesc? Cr. ║ adv. 1. cu totul singur: șade cuc în căsă; cât cucul, niciodată; a se face cuc, a se îmbăta; de flori de cuc, în zadar: 2. în sbor: a prinde mingea în cuc. ║ de-a cucul, varietate a jocului dea-ascunsele, în care copiii imită cântarea cucului. [Lat. CUCCUS].

cucă f. căciulă înaltă și piramidală, împodobită cu pene de struț și îmbrăcată pe dinafară cu catifea aurie, pe care Sultanul o dăruia Domnului la urcarea-i pe tron (la Turci cuca era o podoabă proprie ienicerilor); Mihaiu primi dela solul Sultanului sabia și cuca pe care o puse pe cap BĂLC. [Turc. KOKA].

cucă f. coșul de fum al unei case țărănești (peste Olt). [Cf. dial. cucă, deal izolat (v. cucuiu)].

cuc m. (lat. cŭcus, cuccus [cúcŭlus și cŭcúlus], it. cucco, fr. coucou, sp. pg cuco, cuc). O pasăre agățătoare ĭnsectivoră care strigă „cúcu-cúcu”, de unde-ĭ și vine numele. Cuc armenesc (Iron.), pupăză. A-țĭ cînta cucu’n față, a ți se prezice ceva bun. Singur cuc, absolut singur. A trăi ca un cuc, izolat fără familie (căcĭ se crede că femeĭa cuculuĭ își depune oŭăle în cuĭbu altor păsărĭ). Beat cuc, beat criță, beat mort. E cuc de beat, de înamorat, e foarte beat, foarte înamorat. De florile cuculuĭ, de florile măruluĭ, fără folos, în zadar: a munci de florile cuculuĭ. Cît cucu, cît e cucu (Rar), nicĭ-odată, cît e hău. Ceasornic cu cucu (adică „cu strigătu de cucu”, un fel de ceasornic mural care, cînd se împlinesc orele, strigă „cucu”).

2) cúcă f., pl. ĭ (turc. [d. pers.] koka, kuka, căcĭulă de pîslă ornată cu pene pe care o purtaŭ șefiĭ ĭenicerilor, rudă cu rom. glugă, cucuĭ, cuculion ș. a. din răd. cuc, coc, gog). Căcĭulă înaltă de blană neagră acoperită cu catifea aurie și ornată cu pene de struț pe care sultanu o dăruĭa domnuluĭ la suirea pe tron. (Era o podoabă proprie ĭenicerilor. Ca insignă domnească a durat pînă la 1832, cînd a fost înlocuită cu fesu). V. cabaniță, gugĭuman, ișlic.

1) cucă f., pl. e (d. cuc). Femela cuculuĭ.

3) cúcă f., pl. ĭ (aceĭașĭ răd. ca’n cucuĭ, bg. kuku, cîrlig, și it. cucco, pisc conic. V. cocă1 și cucă 2). Meh. Holm, deal izolat. Podiș (în rTP. 1, 105, „loc înalt, poĭană rătundă și înaltă”). Horn de casă țărănească.

cucésc v. intr. (d. cuc). Nord. Cînt ca cucu.

ciuboțica-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ciuboțelei-cucului

+cuc¹ (fam.) adv. (singur ~)

cuc² s. m., voc. art. cucule; pl. cuci

cuc-armenesc (pupăză) s. m., pl. cuci-armenești

cucă (femela cucului; căciulă; colină; horn; măciucă) (reg.) s. f., g.-d. art. cucii; pl. cuci

laptele-cucului (plantă) s. m.

limba-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. limbii-cucului

mălaiul-cucului (plantă) s. m. art.

măzărichea-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. măzărichii-cucului

mierea-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. mierii-cucului

stupitul-cucului (plantă) s. m. art.

ciuboțica-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ciuboțelei-cucului

cuc s. m., voc. cucule; pl. cuci

cuc-armenesc (pupăză) s. m., art. cucul-armenesc

cucă (femela cucului, căciulă, deal) (reg.) s. f., g.-d. art. cucii; pl. cuci

laptele-cucului (plantă) s. m.

!limba-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. limbii-cucului

!mălaiul-cucului (plantă) s. m. art.

!măzărichea-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. măzărichii-cucului

*mierea-cucului (plantă) s. f. art., g.-d. art. mierii-cucului

!stupitul-cucului (plantă) s. m. art.

ciuboțica-cucului s. f.

cuc s.m., voc. cucule!; pl. cuci

cuc-armenesc s. m., art. cucul-armenesc

cucă (femela cucului, căciulă, deal) s. f., g.-d. art. cucii; pl. cuci

laptele-cucului (bot.) s. m.

limba-cucului (bot.) s. f.

mălaiul-cucului (bot.) s. n.

măzărichea-cucului (bot.) s. f., g.-d. art. măzărichii-cucului

mierea-cucului (bot.) s. f.

stupitul-cucului s. m.

CIUBOȚICA-CUCULUI s. (BOT.; Primula elatior și veris) (reg.) aglică, aglicel, țâța-oii, țâța-vacii.

CUC-ARMENESC s. v. pupăză.

CUCĂ s. (PESCUIT) (reg.) capcană, gaie, năpastă.

CUCĂ s. v. năpastă, prostovol.

LIMBA-CUCULUI s. v. palma-maicii-domnului, palma-pământului, poroinic, salep.

MĂRUL-CUCULUI s. v. iarbă-de-lingoare.

MĂZĂRICHEA-CUCULUI s. v. mălurici, orăstică.

SLUJNICA-CUCULUI s. v. codobatură, prundar, prundaș.

STUPITUL CUCULUI s. v. mărgica cucului.

STUPITUL-CUCULUI s. (BOT.; Cardamine pratensis) (reg.) spumeală, limba-șarpelui, scuipatul-cucului.

CIUBOȚICA-CUCULUI s. (BOT.; Primula elatior și veris) (reg.) aglică, aglicel, tîța-oii, țîța-vacii.

cuc-armenesc s. v. PUPĂZĂ.

CUCĂ s. (PESCUIT) (reg.) capcană, gaie, năpastă.

cucă s. v. PROSTOVOL.

limba-cucului s. v. PALMA-MAICII-DOMNULUI. PALMA-PĂMÎNTULUI. POROINIC. SALEP.

mărul-cucului s. v. IARBĂ-DE-LINGOARE.

măzărichea-cucului s. v. MĂLURICI. ORĂSTICĂ.

slujnica-cucului s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.

stupitul cucului s. v. MĂRGICA CUCULUI.

STUPITUL-CUCULUI s. (BOT.; Cardamine pratensis) (reg.) spumeală, limba-șarpelui, scuipatul-cucului.

cuc adv. – La înălțime, sus. Mag. kukra (DAR). În Trans. și Mold.

cuc (cuci), s. m. – 1. Pasăre care își depune ouăle în cuiburi străine și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate. – 2. Beat, afumat. – 3. Joc de copii, de-a ascunsul. – Mr., megl., istr. cuc. Lat. cuccus sau cucus (Pușcariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvînt onomatopeic, cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (gal.) cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος, alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din rom. provine rut. kukul (Candrea, Elemente, 405). Cînd o cînta cucul „niciodată” este echivalentă a expresiei bg. kukov denĭ, sb. kukov dan „ziua cucului”. – Der. cucu, interj. (imită sunetul cucului); cucui, vb. (a cînta cucul); cucă, s. f. (femela cucului).

cucă (cuci), s. f. – 1. Vechi chipiu militar turcesc, cu panaș din pene de struț, propriu ofițerilor superiori. – 2. Bonetă de catifea cu pene de struț, pe care sultanul obișnuia s-o dăruiască domnitorilor Munteniei și Moldovei, cînd îi investea. Tc. (per.) kuka (Șeineanu, II, 147; Lokotsch 1229).

cucă (cuci), s. f. – 1. Cîrlig. – 2. Năvod pătrat. Bg., sb. kuka (DAR). Cuvînt care circulă în bazinul Dunării.

cucă (cuci), s. f. – Horn de cămin. Bg. kuk (DAR). Trebuie să fie cuvînt identic cu cuc, s. n. (extremitatea inferioară a burlanului și a conductelor în general), cf. Cihac, II, 85; și cu cuc, s. m. (mască, paiață care colindă casele în timpul sărbătorilor de Carnaval).

cucă (cuci), s. f. – Culme izolată și golașă, stîncă. Probabil cuvînt identic cu ciucă, ce are același sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocîrlă – cocîrlă, etc. Ar putea fi și formație regresivă, plecînd de la cucui 2, sau cel puțin formă influențată de acest ultim cuvînt. Este puțin probabilă der. directă din lat. cucullus (REW 2359). După Pascu, Beiträge, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cucă „femela cucului”, datorită izolării și singurătății ei, ipoteză destul de ciudată, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciucă, dar preferă să plece de la lat. *cucca.

cuc¹ s.n. (reg.) 1. plăcintă. 2. sângerete (preparat din carne de porc cu sânge).

cuc² s.n. (reg.) partea de jos a scocului (jilipului) prin care se coboară lemnele de foc; săritoare.

cucă³, cuci, s.f. (înv.) 1. căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene de struț, pe care o purtau căpeteniile turcești și domnitorii români în timpul ceremoniilor. 2. autoritate supremă, stăpânire domnească.

cucă¹, cuci, s.f. (reg.) 1. măciucă cu cârlig cu care se lovește în cap morunul prins la cârlige. 2. instrument de pescuit alcătuit dintr-o plasă pe două inele puse cruciș; capcană, gaie, năpastă. 3. (reg.) o parte a războiului de țesut.

cucă², cuci, s.f. (reg.) coșul colector la casele țărănești; deschizătură în acoperiș prin care iese fumul.

cucă⁴, cuci, s.f. (reg.) loc ridicat, deal înalt și izolat, vârf de deal; colină, bâtcă, bobâlnău, bubă, bulz, cioacă, cobză, curcubetă, dâlmă, dâmb, geană, gâlmă, glănui, glomilă, gomârdoi, grui, holm, hulă, monic, motâlvă, movilă, tâlvă, titvă, țigmău, tâlfă, țuțui, guguleu, țuclău.

CUC (lat. cuccus) s. m. 1. Pasăre migratoare de 32-37 cm, cu coada lungă și penaj cenușiu, cu pieptul albicios, striat transversal la mascul și ruginiu cu striuri întunecate la femelă; își depune ouăle în cuiburi străine unde sînt clocite de alte păsări; are un cîntec caracteristic (Cucculus canorus). ◊ Cuc alergător = pasăre din S.U.A. (California, Texas) și Mexic, de c. 60 cm, cu penaj cafeniu pătat cu nuanțe mai închise și deschise, picioare lungi, slab-zburătoare, ținută în stare semidomesticită, pentru vînarea șerpilor cu clopoței (Geoccoccyx californianus). Expl. Singur cuc = foarte singur. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. 2. Intră în compunerea unor nume de plante (ex. ciuboțica-cucului, laptele-cucului, limba-cucului).

CUCA 1. Com. în jud. Argeș; 2.823 loc. (1991). 2. Com. în jud. Galați; 2.696 loc. (1991).

Botrychium lunaria (L.) Sw., « Limba cucului, Dragoste ». Plantă mică (25 cm înălțime), erbacee, perenă; din rizomul cu numeroase fibre radicale pornesc 2 frunza concrescute pînă la mijloc (8 cm lungime, 3 cm lățime), una sterilă, cealaltă fertilă, pețiolată, mai lungă decît cea sterilă, separate de la mijloc.

PRIMULA L., PRIMULA, CIUBOȚICA CUCULUI, fam. Primulaceae. Gen originar din Asia, America, Europa, peste 500 specii, erbacee, anuale, bienale șl cele mai multe perene, cu frunzele dispuse în rozete bazale, pețiolate sau sesile. Flori hermafrodite, divers colorate, cu sau fără miros (caliciul persistent, cilindric, campanulat, sau infundibuliform, tubul corolei cilindric, spre vîrf mai dilatat, stamine libere, intercalate la baza tubului sau pe tub, antere cu vîrf bont fără apendix), solitare sau dispuse în umbele. Fructul, o capsulă globuloasă sau ovată, conținînd numeroase semințe.

a căuta lapte de bou / de cuc expr. (iron.) a încerca imposibilul; a nu-și da seama de absurditatea unei încercări.

când cucii / puii mei? expr. când naiba?

cine cucii / puii mei? expr. cine naiba?

cuc, cuci s. m. 1. (deț.) gardian. 2. (mil.) emblema de pe caschetă sau bonetă. 3. penis (de copil).

cum cucii / puii mei? expr. cum naiba?

de florile cucului / mărului expr. 1. de plăcere. 2. fără motiv.

de râsul cucului / curcilor / găinilor / lumii expr. penibil, ridicol.

de unde cucii / puii mei? expr. de unde naiba?

lapte de cuc expr. raritate, lucru foarte greu de obținut; obiect fantezist al capriciilor cuiva.

pui de cuc expr. bastard.