3 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cuțitare sf [At: DA ms / Pl: ~tări / E: cuțita] 1-2 Înțepare cu (sau ca) un cuțit (1). 3 Tăiere cu un cuțit.

CUȚITÁR, cuțitari, s. m. 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări; bătăuș. – Cuțit + suf. -ar.

CUȚITÁR, cuțitari, s. m. 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări; bătăuș. – Cuțit + suf. -ar.

cuțita vt [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 45 / V: în~ / Pzi: ~tez / E: cuțit] 1 A înțepa cu un cuțit (1) Si: (pop) a încuțita (1). 2 A înțepa ca un cuțit (14) Si: (pop) a încuțita, a înjunghia. 3 (Teh; d. mică) A tăia cu un cuțit (16).

cuțitar sm [At: LEX. MARS. 17 / V: âtar / Pl: ~i / E: cuțit + -ar] 1-4 Persoană care face, repară, ascute etc. sau vinde cuțite. 5 Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei dispute. 6 Hoț care amenință cu cuțitul.

CUȚITÁR, cuțitari, s. m. (Familiar) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul certei sau încăierării.

CUȚITÁR ~i m. 1) Persoană care face sau vinde cuțite. 2) fam. Scandalagiu gata oricând să scoată cuțitul și să lovească. /cuțit + suf. ~ar

cuțitar m. cel ce face sau vinde cuțite, bricege, foarfeci.

cuțitár m. (d. cuțit). Fabricant saŭ vînzător de cuțite, de foarfece ș. a. Asasin cu cuțitu (ca lat. sicarius, d. sica, cuțit).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUȚITÁ vb. v. înjunghia, tăia.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cuțitar, cuțitari s. m. 1. persoană îndemânatică în folosirea cuțitului ca armă. 2. persoană care umblă înarmată cu cuțit.

Intrare: cuțitare
cuțitare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuțitare
  • cuțitarea
plural
  • cuțitări
  • cuțitările
genitiv-dativ singular
  • cuțitări
  • cuțitării
plural
  • cuțitări
  • cuțitărilor
vocativ singular
plural
Intrare: cuțita
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuțita
  • cuțitare
  • cuțitat
  • cuțitatu‑
  • cuțitând
  • cuțitându‑
singular plural
  • cuțitea
  • cuțitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuțitez
(să)
  • cuțitez
  • cuțitam
  • cuțitai
  • cuțitasem
a II-a (tu)
  • cuțitezi
(să)
  • cuțitezi
  • cuțitai
  • cuțitași
  • cuțitaseși
a III-a (el, ea)
  • cuțitea
(să)
  • cuțiteze
  • cuțita
  • cuțită
  • cuțitase
plural I (noi)
  • cuțităm
(să)
  • cuțităm
  • cuțitam
  • cuțitarăm
  • cuțitaserăm
  • cuțitasem
a II-a (voi)
  • cuțitați
(să)
  • cuțitați
  • cuțitați
  • cuțitarăți
  • cuțitaserăți
  • cuțitaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuțitea
(să)
  • cuțiteze
  • cuțitau
  • cuțita
  • cuțitaseră
Intrare: cuțitar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuțitar
  • cuțitarul
  • cuțitaru‑
plural
  • cuțitari
  • cuțitarii
genitiv-dativ singular
  • cuțitar
  • cuțitarului
plural
  • cuțitari
  • cuțitarilor
vocativ singular
  • cuțitarule
  • cuțitare
plural
  • cuțitarilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cuțitar

  • 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • 2. familiar Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bătăuș, -ă

etimologie:

  • Cuțit + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09