Definiția cu ID-ul 1269171:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Cu ocaua mică – Ocaua, precum se știe, a fost pe vremuri la noi o măsură de greutate și de capacitate. Dar nu puțini erau negustorii ce foloseau pe atunci „ocaua mică”, adică un cîntar fals. „Pe măcelari și pe brutari – povestește lon Ghica – cînd îi prindea cu ocaua mică, îi țintuia d-o ureche în mijlocul tîrgului”. De atunci expresia: „A prinde cu ocaua mică” înseamnă a prinde pe cineva cu o înșelăciune, a-l descoperi cu o minciună, cu o pungășie. „De te-o prinde cu oca mică, greu are să-ți cadă” – scrie și lon Creangă. Domnitorul Cuza luase măsuri severe, spre a stîrpi păgubitorul obicei. Vinovații fiind aspru pedepsiți, negustorii, de teamă, începură să dea ocaua plină, ba chiar peste măsura reglementară. Astfel „ocaua lui Cuza” a rămas, în vorbire, sinonimă nu numai cu „măsura justă”, ci și cu noțiunea de „mult”, peste ceea ce se cuvine. Vasile Alecsandri consemnează acest lucru în poezia Hora lui Cuza-Vodă: „De cînd Cuza s-a domnit/ Pînele s-au mai dospit/ Ocele s-au mai mărit”. IST.