CRUCIADĂ, cruciade, s. f. Fiecare dintre cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de către cruciații din Europa Apuseană și Centrală în Orientul Apropiat în perioada dintre 1096 și 1270, sub motivul eliberării mormântului lui Hristos din Ierusalim de sub ocupația musulmanilor; p. gener. (în Evul Mediu) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altor religii. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciată s. f.] – Din fr. croissade, it. crociata (refăcut după cruce).

cruciadă sf [At: MACEDONSKI, O. I, 23 / V: ~ată / P: ~ci-a~ / Pl: ~de / E: cruce după fr croisade] 1 Fiecare din cele opt expediții militare întreprinse, la îndemnul Bisericii catolice între 1096 și 1270, în care armatele occidentale vizau eliberarea Ierusalimului de musulmani. 2 (Pgn) Orice expediție militară împotriva unor eretici sau adepților altor religii în Evul Mediu. 3 (Fig) Campanie (de presă) organizată împotriva unui abuz, unei mișcări etc.

cruciată sf vz cruciadă

CRUCIADĂ, cruciade, s. f. Fiecare dintre cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de către seniorii din Europa occidentală în perioada dintre 1096 și 1270 și care, sub pretextul eliberării mormântului lui Cristos de la Ierusalim de sub ocupația musulmanilor, urmăreau, de fapt, o expansiune teritorială, economică și politică; p. gener. orice expediție militară împotriva unor eretici sau adepților altor religii în evul mediu. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciată s. f.] – Din fr. croisade, it. crociata (refăcut după cruce).

CRUCIADĂ, cruciade, s. f. Fiecare din seria de expediții cu caracter militar, organizate în evul mediu de Europa occidentală în Orientul Mediteranei sub pretextul de a elibera mormîntul lui Iisus Hristos de sub turci (în realitate pentru acaparare de teritorii). – Pronunțat: -ci-a-. – Variantă: cruciată s. f.

CRUCIADĂ s.f. Nume dat expedițiilor cu caracter militar întreprinse în evul mediu de țările din Europa occidentală în Orientul Mediteranei, care, sub pretextul eliberării mormîntului lui Cristos de sub musulmani, urmăreau de fapt cucerirea de noi teritorii. [Pron. -ci-a-, var. cruciată s.f. / < cruce, după it. cruciata, fr. croisade].

CRUCIATĂ s.f. v. cruciadă.

CRUCIADĂ s. f. 1. nume dat expedițiilor cu caracter militar întreprinse în evul mediu de țările din Europa apuseană în Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberării locurilor sfinte de sub musulmani, urmăreau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expediție militară împotriva unor eretici sau a adepților altei religii. 2. (fig.) campanie, luptă. (după fr. croisade, it. cruciata)

CRUCIADĂ ~e f. ist. Fiecare din cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse în Orientul apropiat de feudalii din Europa, care, sub pretextul eliberării mormântului lui Isus Hristos, urmăreau cucerirea de noi teritorii. [G.-D. cruciadei; Sil. ci-a-] /<fr. croissade, it. crociata

cruciată f. 1. nume dat expedițiunilor întreprinse de creștini în evul-mediu spre a relua Palestina dela Muzulmani; 2. fig. opintiri concentrate pentru a combate niște instituțiuni, niște abuzuri.

Cruciate f. pl. se numără 8 cruciate (1095-1270): I-a, comandată de Godofred de Bulion (1095-1099); a II-a, comandată de Ludovic VII și de Conrad III (1147-1149); III-a, de Filip August, de Richard inimă-de-leu și de Frideric Barbarossa (1189-1192); IV-a, de Balduin de Flandra (1202-1204); V-a, de regele Ierusalimului si de Andreiu, regele Ungariei (1217-1221); VI-a, de Frideric VI (1228-1229); VII-a și VIII-a, de St. Ludovic (1248-1254 și 1270).

*cruciátă f., pl. e (d. cruciat). Nume dat, în evu mediŭ, expedițiunilor armatelor creștineștĭ care se luptaŭ contra păgînilor ca să libereze Ierusalimu saŭ contra ereticilor. Fig. Luptă înverșunată și concentrată. – Fals -adă.

cruciadă (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. cruciadei; pl. cruciade

cruciadă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. cruciadei; pl. cruciade

cruciadă s. f. (sil. -ci-a-), g.-d. art. cruciadei; pl. cruciade

cruciadă (i-a)

cruciată, -te.

Colletia cruciata Gill. et Hook. Specie care înflorește toamna și iarna. Flori parfumate, albe, cu baza verde, pendente. Frunze mici, verzi-deschis, care cad repede. Tufă (cca 2,50-3 m înălțime) cu ramuri spinoase, plate.

Galium cruciata Scop. Specie care, înflorește primăvara-vara. Flori galbene, odorante, poligame, dispuse în panicul la subsuoara frunzelor, pe pedunculi păroși, bracteați, cu bractee mici, ierbacee. Frunze acute, cîte 4 în verticile, trinervate. Plantă perenă, erbacee, înaltă, păroasă. Fructe netede.

Gentiana cruciata L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (caliciu cu 4 dinți, mai scurt decît corola de cîteva ori, corolă albastră, la exterior verzuie) campanulate, dispuse în buchet terminal pe tulpină sau la subsuoara frunzelor. Frunze ovat-lanceolate cu 3 nervuri. Plantă erbacee, perenă, cca 25 cm înălțime.