CRUCIȘ¹ adv. 1. În cruce, întretăindu-se în chip de cruce. Îșifrămînta mîinile neliniștit, parcă-i lipsea ceva; și le strînse cruciș la piept, se plesni cu ele peste genunchi. CAMILAR, TEM. 15. Călușei Tot mărunței, Cu frîne cruciș pe ei. HODOȘ, P. P. 201. ◊ Expr. (Despre drumuri) A se face cruciș = a se bifurca. Ne-am dus pînă unde ne-am dus Și ni s-a făcut drumul cruciș Și nu ne-am mai putut duce. TEODORESCU, P. P. 181. 2. În direcție piezișă, în diagonală, oblic. Cu dreapta-i molatică... arătă, vag și cam cruciș... spre un deal închipuit. HOGAȘ, M. N. 146. Îngroapă cruciș capetele mieilor în două colțuri a casii. ALECSANDRI,P. P. 194. ◊ Loc. adv. Și (în) cruciș și (în) curmerziș = în toate părțile, în lung și în lat, pretutindeni; cu de-amănuntul. După ce umblară lumea în cruciș și în curmeziș, ajunseră la muma crivățului. ISPIRESCU, L. 117. Se uitară toți la dînsul și cruciș și curmeziș. PANN, P. V. III 56. (Regional) Din cruciș și curmeziș = din toate părțile, de pretutindeni. Din veacuri uitate stau aici în capătul acestei păduri privind la tineretul care aleargă din cruciș și curmeziș. POPESCU, B. II 29. ◊ Expr. A se pune (în) cruciș și curmeziș = a-și da toată osteneala, a încerca prin toate mijloacele, a lupta din toate puterile (pentru a realiza ceva pozitiv sau pentru a se împotrivi la ceva negativ). Nu scap eu de tine, nici tu de mine, măcar de s-ar pune nu știu cine în cruciș și curmeziș. ISPIRESCU, L. 63. A sta cu mîinile cruciș = a sta cu mîinile încrucișate, v. încrucișat. Dacă stăm cu mîinile cruciș au să ne blesteme copiii, că am văzut adevărul și n-am luat din el mai repede. CAMILAR, TEM. 394.