6 definiții pentru credență

credență2 sf vz credenț

credență1 sf [At: DOC. (1769), ap. TDRG / V: ~dinț, ~dineț sn / Pl: ~țe / E: fr crédence] 1 Mobilă din Evul Mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. 2 (Reg) Policioară pentru vase. 3 Masă mică din altarul bisericii catolice, pe care stau vasele sfințite Cf pristol.

credénță s. f., pl. credénțe

CREDÉNȚĂ s.f. Mobilă din evul mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ♦ Măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. [Cf. it. credenza, fr. crédence, germ. Kredenz].

CREDÉNȚĂ s. f. mobilă din evul mediu formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ◊ măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. (< it. credenza, germ. Kredenz)

credénță, credénțe, s.f. (înv.) mescioara din altarul bisericii catolice pe care stau vasele sfințite; pristol.

Intrare: credență
credență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular credență credența
plural credențe credențele
genitiv-dativ singular credențe credenței
plural credențe credențelor
vocativ singular
plural