6 definiții pentru credență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

credență2 sf vz credenț

credență1 sf [At: DOC. (1769), ap. TDRG / V: ~dinț, ~dineț sn / Pl: ~țe / E: fr crédence] 1 Mobilă din Evul Mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. 2 (Reg) Policioară pentru vase. 3 Masă mică din altarul bisericii catolice, pe care stau vasele sfințite Cf pristol.

CREDÉNȚĂ s.f. Mobilă din evul mediu, formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ♦ Măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. [Cf. it. credenza, fr. crédence, germ. Kredenz].

CREDÉNȚĂ s. f. mobilă din evul mediu formată dintr-un corp așezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanți sculptați. ◊ măsuță, policioară pentru vase; bufet pentru servirea gustării înainte de masă. (< it. credenza, germ. Kredenz)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

credénță s. f., pl. credénțe


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

credénță, credénțe, s.f. (înv.) mescioara din altarul bisericii catolice pe care stau vasele sfințite; pristol.

Intrare: credență
credență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • credență
  • credența
plural
  • credențe
  • credențele
genitiv-dativ singular
  • credențe
  • credenței
plural
  • credențe
  • credențelor
vocativ singular
plural