2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

creanțier, ~ă [At: DA / P: cre-an-ți-er / Pl: ~e / E: fr créancier] 1 sm Creditor. 2 sn Registru în care se înscriu creanțele (3-4).

CREANȚIÉR1, creanțiere, s. n. Registru în care se ține evidența creanțelor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Creanță + suf. -ier.

CREANȚIÉR1, creanțiere, s. n. Registru în care se ține evidența creanțelor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Creanță + suf. -ier.

CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier.

CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier.

CREANȚIÉR, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. – Pronunțat: cre-an-ți-er.

CREANȚIÉR s.n. Registru în care se înscriu creanțele. [Pron. -ți-er. / < fr. créancier].

CREANȚIÉR s. n. registru în care se înscriu creanțele. (< fr. créancier)

CREANȚIÉR ~i m. Persoană care are de primit bani de la un datornic. [Sil. -ți-er] /creanță + suf. ~ier


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

creanțiér1 (creditor) (rar) (cre-an-ți-er) s. m., pl. creanțiéri

creanțiér2 (registru) (cre-an-ți-er) s. n., pl. creanțiére

creanțiér (persoană) s. m. (sil. cre-an-ți-er), pl. creanțiéri

creanțiér (registru) s. n. (sil. cre-an-ți-er), pl. creanțiére

Intrare: creanțier (s.m.)
  • silabație: cre-an-ți-er
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creanțier
  • creanțierul
  • creanțieru‑
plural
  • creanțieri
  • creanțierii
genitiv-dativ singular
  • creanțier
  • creanțierului
plural
  • creanțieri
  • creanțierilor
vocativ singular
  • creanțierule
  • creanțiere
plural
  • creanțierilor
Intrare: creanțier (s.n.)
creanțier2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: cre-an-ți-er
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creanțier
  • creanțierul
  • creanțieru‑
plural
  • creanțiere
  • creanțierele
genitiv-dativ singular
  • creanțier
  • creanțierului
plural
  • creanțiere
  • creanțierelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

creanțier (s.n.)

  • 1. Registru în care se ține evidența creanțelor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • Creanță + sufix -ier.
    surse: DEX '98 DEX '09

creanțier, -ă (persoană) creanțier creanțieră

etimologie: