6 intrări

45 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CREȚ, CREAȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m., (II 4) crețe, s. f., (II 2, 3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionțat[1], buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. (Rar) Păr creț (1) sau încrețit; buclă, cârlionț. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță-de-vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. corectat(ă)

  1. În original, incorect: cârlionț — LauraGellner

creț, ~eață [At: ANON. CAR. / V: (reg) crață, crăț / Pl: ~i, ~e și ~uri / E: nct] 1-2 a (D. păr, lână; îoc neted, lins) Răsucit în inele sau în spirală Si: (reg) buclat, încărlionțat. 3 a (Pan; d. ape; îoc lin) Cu valuri Si: încrețit. 4-5 av (Îe) A (se) face ~ A (se) încreți. 6 a (D. ființe, blană sau haine de blană) Cu părul ondulat. 7-8 a (Pan) Care prezintă ridicături și adâncituri sau cute (naturale). 9 a Îndoit în cute regulate Si: încrețit, ondulat, plisat. 10 av (Reg; îe) Calcă ~ Calcă mândru. 11 a (Imp) Zbârcit. 12-13 sm (Mpl) Păr ondulat de la natură sau încrețit Si: buclă, cârlionț, crețeală (1), (îrg) crețitură (1), zuluf. 14-15 sn Îndoitură la haine sau la cizme Si: cută, fald, (reg) curmătură, undă. 16 sn (Cmr; înv) Ață de bumbac răsucită Si: cretișor (2), extra-creț. 17 sn Încrețitură a pielii Si: cută, zbârcitură. 18 sf (Bot; reg) Nalbă (Lavatera thuringiaca). 19 sf (Bot; reg) Izmă creață (Mentha crispa). 20 sf (Bot; reg; pex) Izmă creață (Mentha suaveolens). 21 sf (Bot; reg; pex; lpl) Încrețiturile de pe partea de dedesubt a pălăriei unor bureți. 22 (Bot; reg) Mușcată creață (Pelargonium radula). 23 (Bot; reg; șîs crața broaștelor) Vetrice (Tanacetum vulgare). 24 sf (Bot; reg) Varietate de struguri albi. 25 sn (înv; pan) Depresiune de teren cutată.

CREȚ, CREAȚĂ, (I) creți, -e, adj., (II 1) creți, s. m. (II 4) crețe, s. f., (II, 2,3) crețuri, s. n. I. 1. Adj. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele; cârlionțat[1], buclat. 2. Adj. Cu ridicături și adâncituri; cutat, încrețit; zbârcit, ridat. II. 1. S. m. Păr creț sau încrețit; buclă, cârlionțat. 2. S. n. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. 3. S. n. Încrețitură a pielii; zbârcitură, rid, cută. 4. S. f. Soi de viță de vie cu struguri verzi-gălbui, din care se obțin vinuri de masă. – Et. nec. corectat(ă)

  1. În original, incorect: cârlionț — LauraGellner

CREȚ2, CREAȚĂ, creți, -e, adj. 1. (Despre păr) Răsucit în inele, cîrlionțat, buclat. Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. COȘBUC, P. I 56. Un tînăr... frumușel, cu părul blond, scurt și creț, se apropie de Dan. VLAHUȚĂ, O. A. 38. Flăcău de munte... cu plete crețe. CREANGĂ, A. 85. 2. (Despre blană, lină sau obiecte confecționate din aceste materiale) Cu fir răsucit, cîrlionțat. Cușmă creață de miel. ȘEZ. I 10. Nouă ciobani Și vătaful zece, Toți cu căciuli crețe De pui de mistrețe. TEODORESCU, P. P. 76. Covor cu perii creți. ALECSANDRI, P. P. 77.Cu ridicături și adîncituri sau cute; încrețit. Vîntule, tu încotro te vei duce s-alini Durerea rănilor și jarul frunților crețe? BENIUC, V. 75. Munți... tufoși și creți ca freza unei marchize din veacul XIV. NEGRUZZI, S. I 195. Cît o ninge ș-o brumează, Ea [frunza] e tot mîndră și creață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. ◊ Fig. Valuri străvezii de aburi sclipitori se rădicau în unde crețe. HOGAȘ, M. N. 172. Pe cer alunecă nori creți. MACEDONSKI, O. I 59. ◊ (Adverbial) În cămașă și cu ițărașii strînși creț pe pulpă. C. PETRESCU, R. DR. 62.

CREȚ1, crețuri, s. n. (2 și) creți, s. m. 1. Buclă, cîrlionț; păr creț sau încrețit. Părul lins, cu unde albăstrui, îl poartă-n tîmple... obicei adus de pe obîrșia Ialomiței, unde nu se știa de crețuri și colțișori. DELAVRANCEA, S. 9. Părul său de aur în crețuri lungi se lasă. ALECSANDRI, P. A. 165. 2. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. Ea părea că aduce în creții rochiei ei de mătase ceva din... cochetăria balurilor la care fusese. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. Fereastra se deschise-ncet, perdeaua se dete într-o parte și dintre creții ei apăru, frumos și palid, capul blond al unui înger. EMINESCU, N. 63. Acea mîndră și sprintenă fecioară de marmură, care s-avîntă, ageră și ușoară, sub crețurile dese ale tunicii ei spartane. ODOBESCU, S. III 55. 3. Încrețitură a pielei; zbîrcitură. O femeie slabă, cu fața plină de crețuri, intră în casă. SANDU-ALDEA, N. 227.- Pl. și: (3) crețe (GOGA, C. P. 8).

CREȚ1 ~uri n. 1) Șuviță de păr buclat; cârlionț. 2) Încrețitură la un obiect de îmbrăcăminte. 3) Încrețitură a pielii (mai ales pe față); cută; rid; zbârcitură. /Orig. nec.

CREȚ2 creață (creți, crețe) 1) (despre păr) Care este răsucit în inele; buclat; cârlionțat. 2) (despre oameni sau despre animale) Care are părul răsucit în inele; cârlionțat. 3) (despre haine și despre țesături) Care este încrețit. /Orig. nec.

creț a. 1. cu părul întortochiat sau inelat; 2. buclat. [Origină necunoscută]. ║ n. 1. îndoitură: crețurile rochii; 2. buclă: părul său de aur ’n crețuri lungi se lasă AL.

creț, creáță adj., pl. f. ețe (cp. cu lat. crĭspus, creț. D. rom. vine sîrb. hrecav). Cu micĭ undulațiunĭ, zgîrcit orĭ zbîrcit: păr creț, pele creață. S. n., pl. urĭ. Încrețitură: crețuturile păruluĭ, frunțiĭ, haĭneĭ. Tort de bumbac. A-țĭ face gura în creț, a face nasu zbîrcĭog, a te formaliza, a te indigna (Ion Adam, într’o nuvelă din ziaru Minerva, 26 April 1911, 4, 5).

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. (De obicei colectiv) Nume generic dat plantelor erbacee, de obicei necultivate, ale căror părți aeriene sînt verzi, subțiri și mlădioase și servesc ca hrană animalelor erbivore. Un fir de iarbă.Dinu se trînti în iarbă, mai la o parte, ca să se odihnească. BUJOR, S. 52. Zac pierdut în iarba-naltă, Privind, cu ochii beți de poezie, A cerului albastră-mpărăție. IOSIF, V. 72. Pe cîmpie Liniște era, Iarba cea verzie Nici se clătina. ALECSANDRI, O. 171. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult pînă ți se va împlini ceea ce dorești sau ce ți s-a promis de către cineva. Din pămînt, din iarbă verde = oricare ar fi greutățile, cu orice preț, negreșit, neapărat. Din pămînt, din iarbă verde, să te duci să-mi aduci herghelia. ISPIRESCU, L. 27. Cîtă frunză, cîtă iarbă sau cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba v. frunză. 2. (Mai ales la pl.) Buruieni de tot felul (uneori servind ca medicament, ca antidot sau ca otravă). A pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care [dușmanul] cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. Aleargă din stîncă-n stîncă Și cată, culege ierburi. CONACHI, P. 86. ◊ Iarbă rea = buruiană otrăvitoare; fig. om rău, dăunător societății. Foaie verde iarbă rea, Iacă văz o porumbea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. ◊ Expr. A căuta (pe cineva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva) ca după iarba de leac v. leac. 3. (Uneori determinat prin «de pușcă») Praf de pușcă. Atunci, cîteva luni d-a rîndul, nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37. Punea iarbă cu mîna Și gloanțe cu chivăra. ȘEZ. II 77. 4. Compuse: iarbă-de-mare (sau iarba-mării) = plantă erbacee acvatică, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formînd adesea întinse pajiști submarine; se folosește în tapițerie (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică cu flori albe (Hydrocharis morsus- ranae); iarba-fiarelor sau (mai rar) iarba-fierului = plantă erbacee veninoasă, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); (în basme) iarbă cu puterea miraculoasă de a deschide orice ușă, lacăt, încuietoare etc.; p. ext. putere supranaturală, prin care se poate ajunge la un rezultat greu de obținut. Cei ce au avut interesul să le tăinuiască aveau și iarba-fiarelor care descuia lacătele. PAS, Z. III 256. Manlache are iarba-fiarelor și nu-l atinge glonțul. POPA, V. 187. Dacă ai avea iarba-fierului, ai putea să sfărmi broaștele. ALECSANDRI, T. I 447; iarbă-creață = mentă, izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, frunze înguste și flori verzi, care crește prin păduri, în locuri umbroase și umede (Poa nemoralis). Frunză verde iarbă-deasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10; iarbă-grasă = mică plantă erbacee, bogată în sevă, cu tulpina ramificată și flori galbene (Portulaca oleracea). Foaie verde, iarbă-grasă. ȘEZ. I 103; iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium). Un miros de iarbă-mare, sita-zinelor și alte ierburi uscate îți gîdilea nasul. CONTEMPORANUL, VI 291; iarba-șerpilor = broscariță (2). – Pl. și: ierbi (COȘBUC, P. II 281).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

creț3 (cută, fald, zbârcitură, rid) s. n., pl. crețuri

creț2 (cârlionț) (rar) s. m., pl. creți

creț1 adj. m., pl. creți; f. creață, pl. crețe

creț4 (zbârcitură, rid) s. n., pl. crețuri

!creț3 (cută, fald) s. n., pl. crețuri

creț2 (cârlionț) (rar) s. m., pl. creți

creț1 adj. m., pl. creți; f. creață, pl. crețe

creț (cârlionț) s. m., pl. creți

creț (zbârcitură, rid) s. n., pl. crețuri

creț adj. m., pl. creți; f. sg. creață, pl. crețe

creț (cută, fald) s. m./s. n., pl. creți/crețuri

iarbă-creață (plantă) s. f., g.-d. art. ierbii-crețe

iarbă-creață (plantă) s. f., g.-d. art. ierbii-crețe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CREȚ adj., s. 1. adj. v. ondulat. 2. v. adj. buclat. 3. s. v. buclă. 4. adj. v. ridat. 5. s. v. rid. 6. s. v. boțitură. 7. s. v. cută.

CREȚ adj., s. 1. adj. buclat, cîrlionțat, inelat, încrețit, ondulat, (rar) zulufat, (prin Olt. și Munt.) scîrlionțat, (prin Olt.) scîrcior. (Păr ~.) 2. adj. buclat, inelat, mărgelat. (Lînă ~.) 3. s. buclă, cîrlionț, inel, ondulație, ondulă, val, zuluf, (rar) sfredel, sfredelitură, (reg.) scîrlionț, zgîrlăunte, (Ban.) cocor, (prin Munt. și Mold.) scîr. (~ al părului cuiva.) 4. adj. cutat, încrețit, ridat, zbîrcit, (fam.) smochinit, (fig.) boțit, brăzdat. (Un obraz ~.) 5. s. cută, dungă, încrețitură, rid, zbîrcitură, (pop.) zbîrceală, zbîrci, (prin Transilv.) ranț, (fig.) brazdă. (O față plină de ~uri.) 6. s. boțitură, cută, încrețitură, îndoitură. (~ al pantalonilor necălcați.) 7. s. cută, fald, godeu, pliseu, pliu, (reg.) pătură. (~ al unei rochii.)

BURETE-CREȚ s. v. burete-de-conopidă, creasta-cocoșului, rămurele, tocmăgel.

IARBĂ-CREAȚĂ s. v. granat, iarbă-albă, izmă creață, mentă creață, spilcuță.

URZICĂ CREAȚĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.

babiță creață s. v. PELICAN CREȚ.

burete-creț s. v. BURETE-DE-CONOPIDĂ. CREASTA-COCOȘULUI. RĂMURELE. TOCMĂGEL.

iarbă-creață s. v. GRANAT. IARBĂ-ALBĂ. IZMĂ CREAȚĂ. MENTĂ CREAȚĂ. SPILCUȚĂ.

urzică creață s. v. SUGEL ALB. URZICĂ MOARTĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

creț (-eață), adj. – Cîrlionțat, buclat, încrețit. – 2. Cutat, încrețit, zbîrcit. Origine necunoscută, dar probabil sl. Este greu de separat acest cuvînt de cîrcel, care pare a fi același cuvînt, cu suf. -el, în legătură deci cu sl. krŭčiti, „a răsuci”, cf. pol. kręty „creț”, slov. kèrč, ceh. krč „cîrcel, crampă” (Cihac, II, 41; Weigand, BA, III, 107). Totuși, sb., bg. krečav „creț” pare a proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 229; cf. Byhan 316; Candrea, Elementele, 407). Celelalte ipoteze nu conving: din gr. ϰρίϰιον (Philippide, Un specialist; Iordan, Dift., 74); din lat. *cirricius, der. de la cirrus (Densusianu, GS, I, 164); din germ. med. Kreiz „cerc” (Giuglea, Dacor., II, 394); de la un lat. *cricius, deformație a gr. ϰίρϰος „cerc” (DAR); din lat. *crepitus (Giuglea, LL, II, 32). Der. creț, s. n. (cîrlionțat, buclă; zbîrcitură; denivelare de teren; pălărie a anumitor ciuperci; Arg., cur); crăț, s. m. (șorț); crețos (var. crețuliu), adj. (buclat, ondulat); crețesc, adj. (varietate de mere); crețar, s. m. (Arg., homosexual); crețișor, s. n. (fir de bumbac; plantă, Alchemilla vulgaris; ciupercă, Clavaria coralloides); crețușcă, s. f. (plantă, Spiraea ulmaria); încreți, vb. (a îndoi; a face încrețituri, pliuri; a bucla; a zbîrci; a se încrunta; rar, a înfiora); (în)crețeală, s. f. (încrețitură, pliu); încrețitură, s. f. (pliu, îndoitură, zbîrcitură, cută); descreți, vb. (a desface crețurile, a netezi).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

creț, creață, adj. – 1. Răsucit, buclat, încrețit: „Bată-vă morțî, flori creță, / Cum horem în tinereță” (Bilțiu, 2006: 53). ♦ (onom.) Creț, Creța, Crețan, Creți, Crețiu, Crețu, nume de familie (230 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); poreclă frecventă. 2. Încrețit, zbârcit. 3. În expr. apă creață = apă amestecată cu sânge. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Et. nec. (DEX, MDA); termen autohton (Russu, Brâncuș).

creț, creață, adj. – 1. Cârlionțat, buclat. Creț, Crețu, poreclă frecventă în Maramureș. 2. Încrețit, zbârcit. 3. În expr. apă creață = apă amestecată cu sânge. – Termen autohton (Russu 1981, Brâncuși 1983).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CREȚ adj. 1. – (Moț); – Cazan (Glos); -escu, C-ța (IS 265); -escul (Dm); Crețul (Băl VI); – vlah din Serbia (DH IV1); – mold. I (Ștef; Ard); – pren. (17 A IV 420); Crețu, (D Buc); -lescu fam. boieri (D Buc). 2. Creața f. (Pom; P1; P Bor 5,25); Creța b. (16 B IV 266); Creța j-ța (17 B II 313). 3. Crețean (Dm); Crețan matronim < Creața (Sc). 4. Criț, Păru (17 B III 430). 5. Crețoiu, fam., act. 6. Crețotă (16 B III 99). 7. Cu suf. slav: Crețovici, Hodco (16 A I 465). 8. Crețune (Mar). 9. Creț/eni, -ești, -oaia, -ulești ss.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

creț, crețuri s. n. (vulg.) anus.

a avea idei crețe expr. (adol.) a avea intenții irealizabile sau inacceptabile de către cei din anturaj

a se arde în bulan / în creț / în semering expr. (d. bărbați) a avea relații homosexuale

bătrânețe, coaie crețe, prov. (vulg.) parafrază a proverbului „bătrânețe, haine grele”, referitoare la tribulațiile senectuții.

creața s. f. sf. (aricol hot.) vulvă.

Intrare: Creț
Creț nume propriu
nume propriu (I3)
  • Creț
Intrare: creț (adj.)
creț1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creț
  • crețul
  • crețu‑
  • creață
  • creața
plural
  • creți
  • creții
  • crețe
  • crețele
genitiv-dativ singular
  • creț
  • crețului
  • crețe
  • creței
plural
  • creți
  • creților
  • crețe
  • crețelor
vocativ singular
plural
crață
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: creț (încrețitură)
creț3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creț
  • crețul
  • crețu‑
plural
  • crețuri
  • crețurile
genitiv-dativ singular
  • creț
  • crețului
plural
  • crețuri
  • crețurilor
vocativ singular
plural
creț2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creț
  • crețul
  • crețu‑
plural
  • creți
  • creții
genitiv-dativ singular
  • creț
  • crețului
plural
  • creți
  • creților
vocativ singular
plural
Intrare: creț (păr)
creț2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creț
  • crețul
  • crețu‑
plural
  • creți
  • creții
genitiv-dativ singular
  • creț
  • crețului
plural
  • creți
  • creților
vocativ singular
plural
creț3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creț
  • crețul
  • crețu‑
plural
  • crețuri
  • crețurile
genitiv-dativ singular
  • creț
  • crețului
plural
  • crețuri
  • crețurilor
vocativ singular
plural
Intrare: burete-creț
burete-creț substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • burete-creț
  • buretele-creț
plural
  • bureți-creți
  • bureții-creți
genitiv-dativ singular
  • burete-creț
  • buretelui-creț
plural
  • bureți-creți
  • bureților-creți
vocativ singular
plural
Intrare: iarbă-creață
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iarbă-creață
  • iarba-creață
plural
genitiv-dativ singular
  • ierbi-crețe
  • ierbii-crețe
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

creț, creațăadjectiv

  • 1. (Despre păr, blană, lână etc.) Răsucit în inele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. COȘBUC, P. I 56. DLRLC
    • format_quote Un tînăr... frumușel, cu părul blond, scurt și creț, se apropie de Dan. VLAHUȚĂ, O. A. 38. DLRLC
    • format_quote Flăcău de munte... cu plete crețe. CREANGĂ, A. 85. DLRLC
    • format_quote Cușmă creață de miel. ȘEZ. I 10. DLRLC
    • format_quote Nouă ciobani Și vătaful zece, Toți cu căciuli crețe De pui de mistrețe. TEODORESCU, P. P. 76. DLRLC
    • format_quote Covor cu perii creți. ALECSANDRI, P. P. 77. DLRLC
  • 2. Cu ridicături și adâncituri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Vîntule, tu încotro te vei duce s-alini Durerea rănilor și jarul frunților crețe? BENIUC, V. 75. DLRLC
    • format_quote Munți... tufoși și creți ca freza unei marchize din veacul XIV. NEGRUZZI, S. I 195. DLRLC
    • format_quote Cît o ninge ș-o brumează, Ea [frunza] e tot mîndră și creață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. DLRLC
    • format_quote figurat Valuri străvezii de aburi sclipitori se rădicau în unde crețe. HOGAȘ, M. N. 172. DLRLC
    • format_quote figurat Pe cer alunecă nori creți. MACEDONSKI, O. I 59. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial În cămașă și cu ițărașii strînși creț pe pulpă. C. PETRESCU, R. DR. 62. DLRLC
etimologie:

creț, crețurisubstantiv neutru

  • 1. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ea părea că aduce în creții rochiei ei de mătase ceva din... cochetăria balurilor la care fusese. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. DLRLC
    • format_quote Fereastra se deschise-ncet, perdeaua se dete într-o parte și dintre creții ei apăru, frumos și palid, capul blond al unui înger. EMINESCU, N. 63. DLRLC
    • format_quote Acea mîndră și sprintenă fecioară de marmură, care s-avîntă, ageră și ușoară, sub crețurile dese ale tunicii ei spartane. ODOBESCU, S. III 55. DLRLC
  • 2. Încrețitură a pielii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote O femeie slabă, cu fața plină de crețuri, intră în casă. SANDU-ALDEA, N. 227. DLRLC
    • comentariu Plural și: crețe. DLRLC
etimologie:

creț, crețisubstantiv masculin

  • 1. rar Păr creț sau încrețit. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Părul lins, cu unde albăstrui, îl poartă-n tîmple... obicei adus de pe obîrșia Ialomiței, unde nu se știa de crețuri și colțișori. DELAVRANCEA, S. 9. DLRLC
    • format_quote Părul său de aur în crețuri lungi se lasă. ALECSANDRI, P. A. 165. DLRLC
etimologie:

iarbă-creațăsubstantiv feminin

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic