creștinare sf [At: DICȚ. / Pl: ~nări / E: creștina] 1 Trecere la creștinism. Si: (îvr) creștinătură, (la moți) creștinie, (reg) creștinire. 2 (Înv) Botezare. 3 Stropire cu agheasmă.

CREȘTINARE s. f. Acțiunea de a (s e) creștina. În Bulgaria, creștinarea în masă a avut loc în secolul al IX-lea, sub cneazul Boris. IST. R.P.R. 59.

creștina [At: BIBLIA (1688) / Pzi: ~nez / E: creștin] 1-2 vtr A (se) face creștin Si: (reg) a (se) creștini (1-2). 3-4 vtr (Pfm; în religia creștină; spc) A (se) boteza. 6 vtr A (se) converti la creștinism. 7 vt A face cu forța pe cineva creștin (7). 8 vt A stropi cu agheasmă. 9 vr A se lăsa stropit cu agheasmă.

CREȘTINA, creștinez, vb. I. Tranz. A face creștin, a boteza în religia creștină. De micșor m-ai botezat, De mare m-ai cununat, Trei copii mi-ai creștinat. ȘEZ. VIII 170. ◊ Absol. Creștinează Și botează, Dă de fin Cîte-un tretin Și de fină O tretină. ALECSANDRI, P. P. 81. ♦ Refl. A adopta creștinismul, a trece la creștinism. Ștefan, regele Ungariei, s-a creștinat la anul 1000.

A CREȘTINA ~ez tranz. A face să se creștineze. /Din creștin

A SE CREȘTINA mă ~ez intranz. A deveni creștin; a se boteza în religia creștină. /Din creștin

creștinà v. a boteza, a face creștin.

creștinéz v. tr. (d. creștin). Fac creștin, botez. – Și încr- (Trans.).

creștinare s. f., g.-d. art. creștinării

creștinare s. f., g.-d. art. creștinării

creștinare s. f., g.-d. art. creștinării

creștina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. creștinez, 3 creștinează; conj. prez. 1 sg. să creștinez, 3 să creștineze

creștina (a ~) vb., ind. prez. 3 creștinează

creștina vb., ind. prez. 1 sg. creștinez, 3 sg. și pl. creștinează

CREȘTINARE s. (BIS.) botez, botezare. (~ a unui om matur necreștin.)

CREȘTINARE s. (BIS.) botez, botezare. (~ a unui om matur necreștin.)

CREȘTINA vb. (BIS.) a (se) boteza. (Un mahomedan care s-a ~.)

CREȘTINA vb. (BIS.) a (se) boteza. (Un mahomedan care s-a ~.)