creștet sn [At: PALIA (1581), ap. GCR I, 36 / V: (reg) ~tit / Pl: ~e, ~uri / E: crește + -et] 1 (Atm; pfm) Sinciput. 2 Punctul cel mai înalt al capului. 3 (Pfm) Fontanelă. 4 (Îlav) Din (sau de la) ~ până-n tălpi (ori în talpă sau la picioare) ori din talpă (sau tălpi) până în ~ Peste tot corpul. 5 (Îlav) Din (sau de la) ~ până-n tălpi (ori în tălpi sau la picioare) De sus în jos. 6 (Îe) Nu-i trece (sau nu-i vine) nici prin ~ (ori ~ul) (capului) Nu-și poate închipui. 7 (Îae) Nu-i trece prin minte. 8 (Reg; îe) A-i scoate cuiva (ceva) prin ~ A cicăli. 9 (Reg; îae) A dojeni. 10 (Reg; îae) A tot aminti de-o binefacere pe care a facut-o. 11-12 (Părul din) vârful capului. 13 (Pop) Căpătâi. 14-16 Vârf ascuțit (de munte, de stâncă, de copac etc.) Si: cap, coamă, creastă, culme, pisc. 17 (Gmt) Punctul de întâlnire al laturilor Si: vârf. 18 (Reg; pex) Partea cea mai de sus și ascuțită a unei clăi Si: vârf 19 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 20 (Înv; pan) Personalitate. 21 (Înv; pan; d. o situație, o stare) Vârf.