crasnic sm [At: GOROVEI, C. 938 / V: cras~ / Pl: ~ici / E: sl красыню] (Mol; înv) 1 Monstru, cu chip de purcel, făcut de Dracul cu o femeie. 2 Drac născut din ouă clocite la subsuoară de o vrăjitoare.

CRÂSNIC¹, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac), legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău¹. – Cf. bg. krăstnik.

cârsnic sm vz crâsnic

cârstnic sm, sn vz crâsnic

crăsnic sn vz crâșnic

crâsnic¹ sm vz crasnic

crâsnic² [At: (a. 1739) IORGA, S. D. XIII, 105 / V: cărs~, cărstn~, cârstn~, crăs~, crăzn~, ~âșn~ / Pl: ~ici / E: vsl кръстъ „cruce”, bg кръстник „naș”] 1 sm (Reg) Paracliser. 2 sm Dascăl. 3 sn (Reg) Unealtă de pescuit din două nuiele arcuite și încrucișate, de care se leagă plasa Si: (reg) cereală, ciorpac, comiher, crâstaci, crâstaș (1), difan, hălău, lejnic, leșteu, lingură, năpatcă, posfat, prijinea, rochiu, scârțaș, tărăbuc. 4 (Îs) ~-de-mănă, ~fără-țăpoi (sau tălpoi) Crâsnic (3) fără coadă, ale cărui arcuri sunt prelungite în jos, în forma unor picioare sprijinite pe fundul pârâului Si: crâstaș (2). 5 sn (Ban) Plasă prinsă de doi pari încrucișați, cu care se transportă pleava de la arie.

crâșnic sm vz crâsnic²

CRÂSNIC¹, crâsnice, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac) legată la colțuri de capetele curbate și încrucișate a două nuiele și fixată de o prăjină lungă; halău¹. – Cf. bg. krăstnik.

CRÎSNIC², crîsnice, s. n. (Mold., Transilv., Bucov.) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă legată de două bețe așezate în cruce și fixate la o prăjină lungă, de care apucă pescarul. Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26. ◊ (Poetic) Cad așchii de albastru în crîsnicul pădurii. LESNE A, A. 52.

CRÎSNIC¹, crîsnici, s. m. (Transilv., Bucov.) Dascăl de biserică; paracliser, țîrcovnic. În mijlocul secerătorilor i se ivea totdeauna Simina, fata crîsnicului de la Zimbru. SLAVICI, O. I 213.

cârstnic m. V. crâsnic.

crâsnic n. Mold. plasă pătrată de prins pește, atârnând de două prăjini încrucișate. [Vorbă identică cu cea precedentă].

crâsnic m. Tr. îngrijitor de biserică, paraclisier. [Slav. KRŬSTŬ, cruce: lit. cel ce duce înainte crucea].

2) cîrsnic (vest) și crîsnic (est) n., pl. e (aceĭașĭ orig. cu cîrsnic 1 fiind-că e în formă de cruce). Cĭorpac atîrnat care se cufundă în apă și se lasă maĭ mult timp (pînă ce se adună peștele la mîncarea pusă în el). – Și cîrstaș (Gorj), cristaș (Meh.), scîrțaș (Oltu de jos), pl. e. Și, tirboc, posfat, cîrlionț, halăŭ și prijinea. V. năpatcă.

1) cîrsnic și crîsnic m. (din cîrstnic, crîstnic, ca vîrstnic d. vsl. krŭstŭnikŭ, bg. krŭstnik, naș, d, krŭstŭ, cruce). Trans. Clisiarh. – Și criznic (Agrb. Înt. 191). În Mold. nord și cristiac, pl. ĭecĭ (din crîsnic și clisiarh).

crîsnic m. și n. V. cîrsnic 1 și 2.

tîrbóc n., pl. oáce, și -úc n., pl. e (bg. tărbuh, sîrb. trbuh, pîntece, burduf, d. vsl. tribuhŭ, stomah, trŭbuha, intestine. V. tîrban). Dun. Un fel de cĭorpac de forma uneĭ marĭ pungĭ cu care se scormonește apa pe supt sălciĭ ca să se prindă peștele. Un fel de cĭorpac care se lasă maĭ mult timp în apă și se scoate cînd se crede c’a venit peștele la mămăliga pusă în el și care se numește și tărbuc (Mold. sud), halăŭ (Olt. Munt. Trans. Suc.), crîsnic (Mold.), cîrsnic (Munt. vest) și cîrstaș (Olt.). V. năpatcă.

crâsnic¹ (paracliser) (reg.) s. m., pl. crâsnici

crâsnic² (plasă de pescuit) s. n., pl. crâsnice

crâsnic¹ (paracliser) (reg.) s. m., pl. crâsnici

crâsnic² (plasă de pescuit) s. n., pl. crâsnice

crâsnic (paracliser) s. m., pl. crâsnici

crâsnic (unealtă de pescuit) s. n., pl. crâsnice

CRÂSNIC s. v. paracliser, țârcovnic.

CRÂSNIC s. (PESCUIT) (pop.) cristac, (reg.) cercală, ciorpac, cristaș, difan, leșnic, leșteu, lingură, năpatcă, rociu, scărțaș, (Transilv.) comiheriu, (Mold. și Transilv.) halău, (prin Olt.) posfat, (prin Munt.) prijineală.

CRÎSNIC s. (PESCUIT) (pop.) cristac, (reg.) cercală, ciorpac, cristaș, difan, leșnic, leșteu, lingură, năpatcă, rociu, scărțaș, (Transilv.) comiheriu, (Mold. și Transilv.) halău, (prin Olt.) posfat, (prin Munt.) prijineală.

crîsnic s. v. PARACLISER. ȚÎRCOVNIC.

crîsnic (crîsnici), s. m. – 1. Sacristan, diacon. – 2. Năvod pătrat. – 3. Plasă în general. Sl. kristŭ „cruce”, cu suf. -nic. Sensurile secundare se explică prin urzeala în formă de cruce pe care o are de obicei năvodul. Sensurile 2 și 3 sînt n. (pl. crîsnice^[1]). – De la aceeași rădăcină sl. provine crîștaș, s. n. (năvod), și probabil crîștie, s. f. (mizerie, nevoie, necaz), cuvînt rar, pe care DAR îl pune în legătură cu crîșca. Cf. și cristac, s. n. (năvod), din bg. krŭstak „cruce”.

crâsnic¹, crâsnici, s.m. (reg.) monstru; diavol.

crâșnic, crâșnici, s.m. – (bis.) Paraclisier, diacon. – Din sl. kristŭ „cruce” + suf. -nic (Șăineanu, DER); cf. bg. krastnik (DEX).

crâșnic, -i, s.m. – Paraclisier (la biserică), diacon. – Din sl. kristŭ „cruce”.