2 intrări

3 definiții

covăít, -ă, covăíți, -te, adj. (reg. înv.) încovoiat, covăiat.

covăí (-ăésc, -ít), vb. – A înconjura, a ocoli. Origine necunoscută, probabil expresivă, dacă se ține seama de terminație cf. hămăi, lăpăi, fosăi, etc. Legătura cu sl. kovati „a făuri” (Scriban) nu este probabilă. – Der. covei, s. n. (Banat, Olt., cotitură, curbă, sinuozitate; ascunzătoare); încovoia, vb. (a îndoi, a curba, a pleca), pe care Tiktin, DAR și Pușcariu Lr., 358, îl explică pe baza unui sl. *kovaljati de la kovalĭ „fierar”, der. destul de îndoielnică; încovoială (var. încovoietură), s. f. (curbare, încovoiere, arcuire).

cóvăĭ și -ĭésc v. intr. (cp. cu vsl. kovatĭ, a fabrica cĭocănind, și cu lat. cohus, cous, scobitură, boltă, cam ca vĭdua, rom. văduvă. V. și încovoĭ, cohăĭat, șovăĭesc). Vechĭ. Cotesc, ocolesc: apa Niluluĭ șuvăită și cuvăită (Cant.).

Intrare: covăit
covăit
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: covăi
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) covăi covăire covăit covăind singular plural
covăiește covăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) covăiesc (să) covăiesc covăiam covăii covăisem
a II-a (tu) covăiești (să) covăiești covăiai covăiși covăiseși
a III-a (el, ea) covăiește (să) covăiască covăia covăi covăise
plural I (noi) covăim (să) covăim covăiam covăirăm covăiserăm, covăisem*
a II-a (voi) covăiți (să) covăiți covăiați covăirăți covăiserăți, covăiseți*
a III-a (ei, ele) covăiesc (să) covăiască covăiau covăi covăiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)