2 intrări

11 definiții

COTIGÁR2, cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar.

COTIGÁR1, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.

COTIGÁR2, cotigari, s. m. Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar.

COTIGÁR1, cotigare, s. n. Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.

COTIGÁR2, cotigare, s. n. (Și în forma cotiugar ) Căruță joasă și lungă, trasă de cai sau de boi, cu care se transportă poveri. Un cotiugar cu fîn de unde ronțăia molcom un cal. C. PETRESCU, Î. II 104. Sub ale razelor mănunchiuri Stă răsturnat pe cotiugar, Cu brațele ca niște trunchiuri. LESNEA, I. 110. – Variantă: cotiugár s. n.

COTIGÁR1, cotigari, s. m. Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. V. căruțaș.

cotigár2 (căruță) (rar) s. n., pl. cotigáre

cotigár1 (persoană) (rar) s. m., pl. cotigári

cotigár (căruță) s. n., pl. cotigáre

cotigár (persoană) s. m., pl. cotigári

COTIGÁR ~i m. Persoană care transportă greutăți cu cotiga. /cotigă + suf. ~ar

Intrare: cotigar (persoană; -i)
cotigar (persoană; -i) substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotigar cotigarul
plural cotigari cotigarii
genitiv-dativ singular cotigar cotigarului
plural cotigari cotigarilor
vocativ singular
plural
Intrare: cotigar (căruță; -e)
cotigar (căruță; -e) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotigar cotigarul
plural cotigare cotigarele
genitiv-dativ singular cotigar cotigarului
plural cotigare cotigarelor
vocativ singular
plural