2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cotigár [At: D. ZAMFIRESCU, CONV. LIT. XLIII, 915 / V: ~iugár / Pl: ~i sm și ~e sn / E: cotigă + -ar] 1-6 sm Persoană care are o cotigă (1, 3-7) Si: cotijnic (1-6). 12 sm Persoană care cară cu cotiga (1, 3-7) Si: cotijnic (7-12). 13 sn Căruță lungă și joasă cu care se transportă greutăți mari.

COTIGÁR2, cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar.

COTIGÁR1, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.

COTIGÁR2, cotigari, s. m. Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar.

COTIGÁR1, cotigare, s. n. Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.

COTIGÁR1, cotigari, s. m. Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. V. căruțaș.

COTIGÁR2, cotigare, s. n. (Și în forma cotiugar ) Căruță joasă și lungă, trasă de cai sau de boi, cu care se transportă poveri. Un cotiugar cu fîn de unde ronțăia molcom un cal. C. PETRESCU, Î. II 104. Sub ale razelor mănunchiuri Stă răsturnat pe cotiugar, Cu brațele ca niște trunchiuri. LESNEA, I. 110. – Variantă: cotiugár s. n.

COTIGÁR ~i m. Persoană care transportă greutăți cu cotiga. /cotigă + suf. ~ar

cotiugár sm vz cotigar

COTIUGÁR2 s. n. v. cotigar1.

COTIUGÁR2 s. n. v. cotigar1.

COTIUGÁR1 s. m. v. cotigar2.

COTIUGÁR1 s. m. v. cotigar2.

COTIUGÁR s. n. v. cotigar2.

cotĭugár m. Cel ce conduce cotĭuga. S. n., pl. e. Mold. nord. Cotĭugă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cotigár2 (căruță) (rar) s. n., pl. cotigáre

cotigár1 (persoană) (rar) s. m., pl. cotigári

cotigár (persoană) s. m., pl. cotigári

cotigár (căruță) s. n., pl. cotigáre

Intrare: cotigar (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cotigar
  • cotigarul
  • cotigaru‑
plural
  • cotigari
  • cotigarii
genitiv-dativ singular
  • cotigar
  • cotigarului
plural
  • cotigari
  • cotigarilor
vocativ singular
  • cotigarule
  • cotigare
plural
  • cotigarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cotiugar
  • cotiugarul
  • cotiugaru‑
plural
  • cotiugari
  • cotiugarii
genitiv-dativ singular
  • cotiugar
  • cotiugarului
plural
  • cotiugari
  • cotiugarilor
vocativ singular
  • cotiugarule
  • cotiugare
plural
  • cotiugarilor
Intrare: cotigar (s.n.)
cotigar2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cotigar
  • cotigarul
  • cotigaru‑
plural
  • cotigare
  • cotigarele
genitiv-dativ singular
  • cotigar
  • cotigarului
plural
  • cotigare
  • cotigarelor
vocativ singular
plural
cotiugar2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cotiugar
  • cotiugarul
  • cotiugaru‑
plural
  • cotiugare
  • cotiugarele
genitiv-dativ singular
  • cotiugar
  • cotiugarului
plural
  • cotiugare
  • cotiugarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cotigar (s.m.) cotiugar

  • 1. Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Cotigă + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09

cotigar (s.n.) cotiugar

  • 1. popular Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Un cotiugar cu fîn de unde ronțăia molcom un cal. C. PETRESCU, Î. II 104.
      surse: DLRLC
    • Sub ale razelor mănunchiuri Stă răsturnat pe cotiugar, Cu brațele ca niște trunchiuri. LESNEA, I. 110.
      surse: DLRLC

etimologie: