COTIGĂ, cotigi, s. f. 1. Căruță scurtă folosită la transportarea unor poveri ușoare. A adunat cît i-a trebuit să cumpere un cal și patru roate de cotigă. GALAN, Z. R. 62. Opintea boii mereu Opintea și sufla greu, Și cotiga scîrțîia Și calea se-ngreuia. ALECSANDRI, P. P. 98. ♦ Car mare de fier cu pereții întregi folosit la transportul gunoaielor. Cotigele primăriei, cu caii lor schilozi și nemîncați, împrăștiau tot soiul de mirosuri. ANGHEL, PR. 118. 2. Cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie pe care se reazimă grindeiul plugului; teleagă, teleguță, roate, rotile. Pl. și: cotige (D. ZAMFIRESCU, R. 241). – Variantă: cotiugă (CAMILAR, N. I 209, ALECSANDRI, T. 1137) s. f.