2 intrări

34 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coteai sm vz cotei2

COTEI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ.

COTEI, cotei, s. m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. – Din sl. kotelĭ.

COTI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc.Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. Din cot.

cotei2 sm [At: CANTEMIR, I. I. I, 32 / V: (înv) ~eai / Pl: ~ / E: vsl котель] (Pop) 1 Specie de câine mic. 2 Câine care nu mai crește. 3 Cățeluș ținut în casă. 4 Câine mic de companie. 5 Prepelicar. 6 (Pex) Câine blând. 7 Câine fără stăpân. 8 Javră. 9 (Fig) Băiat cu o conduită incorectă, necinstită.

coti1 i [At: POMPILIU, B. 1009 / V: cuti, cutiu / E: coteț] Strigăt cu care se alungă vițelul la coteț.

coti2 [At: ANON. CAR. / V: coți / Pzi: ~tesc / E: cot2] 1-2 vir (Înv) A (se) atinge cu cotul2 (1) Si: (îrg) a (se) coteli (11-12), a (se) ghionti, (înv) a (se) încota. 3-4 vir (Înv) A (se) lovi cu cotul2 (1) Si: (îrg) a (se) coteli (13-14), a (se) ghionti, (înv) a (se) încota. 5 vt (Înv) A-și face loc prin mulțime cu coatele2 (2) Si: (îrg) a coteli, a ghionti (înv), a încota. 6-7 vir (Înv) A(-și) face semne cu cotul2 (1) Si: (îrg) a (se) coteli (16-17), a (se) ghionti, (înv) a (se) încota. 8 vt (Înv) A intra în vorbă cu cineva atrăgându-i atenția cu cotul2 (1) Si: (îrg) a coteli (18), a ghionti, (înv) a încota. 9 vr (Înv; d. oameni) A petrece cu cineva Si: a încota. 10 vi (D. drumuri, râuri etc.) A-și schimba direcția Si: (reg) a cotigi (1). 11 vr (Nob) A se încovoia. 12 vi A se abate din drumul său Si: (reg) a cotigi (2). 13 vt (C. indică drumul) A părăsi Si: (reg) a cotigi (3). 14-15 vt A merge sau a fugi în zigzag Si: (reg) a cotigi (4). 16 vt A conduce pe cineva pe un drum cotit, spre a-l rătăci Si: (reg) a cotigi (5). 17 vt (Rar) A întoarce ceva într-o altă direcție Si: (reg) a cotigi (6). 18 vt (Rar) A ocoli ceva, deplasându-se pe o linie curbă, nu dreaptă Si: (reg) a cotigi (7). 19 vt (Rar) A evita pe cineva Si: (reg) a cotigi (8). 20 vt (Înv) A cotări1 (1) Cf cot2 (41). 21 vt (Înv; pan) A bate. 22 vt (Înv) A cotări1 (2) Cf cot2 (46).

COTI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A schimba direcția, a face un cot (I 2); (despre ființe sau vehicule) a face o cotitură, a părăsi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A îndrepta în altă direcție. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-și face loc. ♦ Refl. recipr. A-și face semn (reciproc) cu cotul. – Din cot.

COTEI, cotei, s. m. Nume generic dat mai multor specii de cîini de talie. mică. Astea parcă-s niște cotei pc lîngă dulăul de Krupp. SANDU-ALDEA, U. P. 138. Tot avutul din bordei Mi-e, pe vatră, un cotei. ALECSANDRI, P. P. 285. ◊ Expr. (Familiar) Departe coteiul de iepure = este diferență mare (între două lucruri). A umbla ca un cotei = a umbla fără rost.

COTI, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre rîuri, drumuri, străzi etc.) A schimba direcția, a face un cot (3). Și pleacă drumețul pe-un drum ce cotește. MACEDONSKI, O. I 144. Unde cotește valea și drumul, acolo sînt vărăriile. SLAVICI, O. I 69. Drumul se oprește, Prin cadru cotește. TEODORESCU, P. P. 491. ◊ Refl. (Neobișnuit) Unde Oltu se cotește, Stăi, bade, și odihnește. JARNÍK-BÎRSEANU, 2. Intranz. (Despre ființe sau vehicule, adesea determinat printr-un adverb de direcție) A schimba direcția, a face o cotitură; a cîrmi. V. abate. Încă pe întuneric, am cotit pe după moara cu roțile oprite. SADOVEANU, N. F. 58. Miul voinicul La munte suia, Pe cal dormita, Iar murgul cotea Și se poticnea. TEODORESCU, P. P. 496. ◊ Tranz. A îndrepta în altă direcție. Tînăra își uda florile, ciupea cîteva frunze îngălbenite, cotea puțin capul și privea în grădină. SADOVEANU, O. IV 109. 3. Tranz. (Rar) A părăsi un drum și a merge în altă direcție. O urmărea cum iese în drum, cum cotește ulița, către ogoare. CAMILAR, TEM. 244. Murgului păsa, Somn i se făcea Și drumul cotea, Drumul că lăsa, Cîmpul apuca. TEODORESCU, P. P. 490. ♦ A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. Mergea ce mai mergea. Pîn’de oaste-l depărta. Prin rărișe Mi-l sucea, Prin cotișe Mi-l cotea. TEODORESCU, P. P. 502. 4. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul pentru a-și face loc. Și cotind fete străine Pricină de rîs făcea. COȘBUC, P. II 213. Făcîndu-mi loc printre dame... cotind uniform? în dreapta și în stîngă. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Absol. În adunări cînd intră Ircan cotește-mpinge. NEGRUZZI, S. II 206. ♦ (Rar) Refl. reciproc. A-și face semn cu cotul; a-și da coate. Mamele, privind-o-n horă. Se cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos- de noră! COȘBUC, P. I 97. Orice damă l-ar fi văzut... nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa. NEGRUZZI, S. I 16.

COTEI ~ m. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. * A umbla ca un ~ a intra în voie la toți. /<sl. koteli

A COTI ~esc 1. intranz. 1) (despre ape curgătoare, drumuri etc.) A face un cot; a lua altă direcție. 2) (despre ființe sau vehicule) A-și schimba direcția inițială, luând-o într-o parte; a face o cotitură; a întoarce; a cârni. 2. tranz. 1) A îndrepta în altă direcție. 2) (persoane) A conduce pe un drum cu multe cotituri. 3) rar A înghionti cu cotul pentru a-și face loc. /Din cot

A SE COTI mă ~esc intranz. rar A-și face semn (concomitent) cu cotul. /Din cot

coteiu m. câine de vânat cu picioare foarte scurte [V. cotarlă].

cotì v. 1. a cârmi, a apuca într’o parte a drumului: a coti la dreapta, la stânga; 2. a măsura cu cotul un vas sau pânzeturi; 3. a face cotituri: unde Oltul se cotește; 4. a-și da coate: se cotiau între ei.

cotéĭ m., pl. tot așa (cp. cu germ. de jos koter, cîne leneș; vsl. kotelĭ, pisică; rus. kot, motan, ung. kutyó, cățel; alb. kuta, cîne. V. și Dic. Altgerm. 41, și cp. cu cotoĭ, cotarlă, coteț, cocină, cuciu). Cîne mic de felu luĭ, cățel, boldeĭ. V. lupeĭ.

cotésc v. intr. (d. cot). Ocolesc, fac o cotitură: trăsura, rîu cotește la stînga. V. tr. Fac semn, izbesc cu cotu. Măsor capacitatea butoaĭelor cu cotu. V. refl. Îmĭ daŭ coate: se coteaŭ uniĭ pe alțiĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cotei1 (câine) s. m., pl. cotei, art. coteii

coti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotesc, 3 sg. cotește, imperf. 1 coteam; conj. prez. 1 sg. să cotesc, 3 să cotească

cotei1 (câine) s. m., pl. cotei, art. coteii

coti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotesc, imperf. 3 sg. cotea; conj. prez. 3 să cotească

cotei (câine) s. m., pl. cotei, art. coteii

coti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cotesc, imperf. 3 sg. cotea; conj. prez. 3 sg. și pl. cotească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COTI vb. 1. a cârmi, a vira, (rar) a cârmui, (pop.) a cârni, (Mold.) a cotigi, (înv.) a șovăi. (A ~ un autovehicul.) 2. a o lua, a merge. (O ~ la stânga.)

COTI vb. 1. a cîrmi, a vira, (rar) a cîrmui, (pop.) a cîrni, (Mold.) a cotigi, (înv.) a șovăi. (A ~ un autovehicul.) 2. a o lua, a merge. (O ~ la stînga.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cotei (-i), s. m.1. Cățel de salon. – 2. Cățel în general. Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274), un der. de la cot (Șeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în alb. kut(a) „cîine” (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvîntul sl. kotelĭ „pisică”. (DAR; Scriban) sau rus. kotejko „pisică” (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeurop. (Lahovary 326). Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli „a iscodi” (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu sing. analogic) sau mai probabil coțăi „a tăia coada” (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt sing. analogic); această ultimă formă se potrivește mai bine cu der. pe care îi propunem în continuare. Der. coteică, s. f. (cățea); cotaibă, s. f. (coteț de cîini), încrucușare cu colibă, cocioabă, cociorbă (după DAR, din rut. kotóbanja „coș în care se pune cloșca”); cotarlă, s. f. (cățel, potaie), cu var. cotîrlă, (Trans.) cocearlă, șarlă (după Șeineanu, Chien, 220, de la un romanic *kota „cîine”; pentru Candrea, în legătură cu bg. kotora „pisică”; după Scriban din mag. kutya „cîine”); cotîrlău (var. Banat cotîrloniu), s. m. (flăcău, fecior); cotîrleț, s. n., sau cotîrneață, s. f. (ogradă, poiată), cuvinte încrucișate cu coteț și coteneață (după Candrea, bg. kotara, kotarnik); cotîngan, s. m. (Trans., flăcău, fecior), pus în legătură de DAR cu mag. katangoló „care umblă făcînd zgomot”, de Densusianu, GS, I, 350, cu cătană „soldat”, și de Diculescu 180 și Scriban cu v. germ. și suedezul kutte sau kutti „flăcău”; cotoarbă, s. f. (femeie stricată; ghinion, nenoroc); cotîrje, s. f. (poreclă dată persoanelor sau animalelor bătrîne și slabe), probabil prin confuzie cu cocîrja „a îndoi” (după S. Pop, Dacor., V, 178, și DAR, din sb. kotrešan „ciufulit”); cotic, s. m. (Trans. de Nord, tînăr leneș).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

coti! (cuti!) interj. (reg.) cuvânt folosit pentru alungarea vițeilor.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a coti mișto expr. (intl.) a da bacșiș bun.

Intrare: cotei (câine)
cotei1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cotei
  • coteiul
  • coteiu‑
plural
  • cotei
  • coteii
genitiv-dativ singular
  • cotei
  • coteiului
plural
  • cotei
  • coteilor
vocativ singular
plural
coteai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: coti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • coti
  • cotire
  • cotit
  • cotitu‑
  • cotind
  • cotindu‑
singular plural
  • cotește
  • cotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cotesc
(să)
  • cotesc
  • coteam
  • cotii
  • cotisem
a II-a (tu)
  • cotești
(să)
  • cotești
  • coteai
  • cotiși
  • cotiseși
a III-a (el, ea)
  • cotește
(să)
  • cotească
  • cotea
  • coti
  • cotise
plural I (noi)
  • cotim
(să)
  • cotim
  • coteam
  • cotirăm
  • cotiserăm
  • cotisem
a II-a (voi)
  • cotiți
(să)
  • cotiți
  • coteați
  • cotirăți
  • cotiserăți
  • cotiseți
a III-a (ei, ele)
  • cotesc
(să)
  • cotească
  • coteau
  • coti
  • cotiseră
coți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cutiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cotei, coteisubstantiv masculin

  • 1. Câine de talie mică, cu picioarele scurte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: dulău
    • format_quote Astea parcă-s niște cotei pe lîngă dulăul de Krupp. SANDU-ALDEA, U. P. 138. DLRLC
    • format_quote Tot avutul din bordei Mi-e, pe vatră, un cotei. ALECSANDRI, P. P. 285. DLRLC
    • chat_bubble familiar Departe coteiul de iepure = este diferență mare (între două lucruri). DLRLC
    • chat_bubble familiar A umbla ca un cotei = a umbla fără rost. DLRLC
etimologie:

coti, cotescverb

  • 1. intranzitiv unipersonal (Despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba direcția, a face un cot. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Și pleacă drumețul pe-un drum ce cotește. MACEDONSKI, O. I 144. DLRLC
    • format_quote Unde cotește valea și drumul, acolo sînt vărăriile. SLAVICI, O. I 69. DLRLC
    • format_quote Drumul se oprește, Prin cadru cotește. TEODORESCU, P. P. 491. DLRLC
    • format_quote reflexiv neobișnuit Unde Oltu se cotește, Stăi, bade, și odihnește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 266. DLRLC
  • 2. intranzitiv (Despre ființe sau vehicule) A face o cotitură, a părăsi drumul drept. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Încă pe întuneric, am cotit pe după moara cu roțile oprite. SADOVEANU, N. F. 58. DLRLC
    • format_quote Miul voinicul La munte suia, Pe cal dormita, Iar murgul cotea Și se poticnea. TEODORESCU, P. P. 496. DLRLC
    • 2.1. tranzitiv neobișnuit A îndrepta în altă direcție. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Tînăra își uda florile, ciupea cîteva frunze îngălbenite, cotea puțin capul și privea în grădină. SADOVEANU, O. IV 109. DLRLC
    • 2.2. tranzitiv rar A părăsi un drum și a merge în altă direcție. DLRLC
      • format_quote O urmărea cum iese în drum, cum cotește ulița, către ogoare. CAMILAR, TEM. 244. DLRLC
      • format_quote Murgului păsa, Somn i se făcea Și drumul cotea, Drumul că lăsa, Cîmpul apuca. TEODORESCU, P. P. 490. DLRLC
    • 2.3. tranzitiv A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mergea ce mai mergea. Pîn’de oaste-l depărta. Prin rărișe Mi-l sucea, Prin cotișe Mi-l cotea. TEODORESCU, P. P. 502. DLRLC
  • 3. tranzitiv rar A atinge, a lovi cu cotul pentru a-și face loc. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Și cotind fete străine Pricină de rîs făcea. COȘBUC, P. II 213. DLRLC
    • format_quote Făcîndu-mi loc printre dame... cotind uniforme în dreapta și în stînga. NEGRUZZI, S. I 38. DLRLC
    • format_quote (și) absolut În adunări cînd intră Ircan cotește-mpinge. NEGRUZZI, S. II 206. DLRLC
    • 3.1. reflexiv reciproc A-și face semn (reciproc) cu cotul. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mamele, privind-o-n horă. Se cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră! COȘBUC, P. I 97. DLRLC
      • format_quote Orice damă l-ar fi văzut... nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa. NEGRUZZI, S. I 16. DLRLC
etimologie:
  • cot DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.