coase (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coasem, imperf. 3 sg. cosea, perf. s. 1 sg. cusui, 1 pl. cusurăm; conj. prez. 3 să coasă; ger. cosând; part. cusut

coase vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coasem, imperf. 3 sg. cosea, perf. s. 1 sg. cusui, 1 pl. cusurăm; conj. prez. 3 sg. și pl. coasă; ger. cosând; part. cusut

coși (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșesc, imperf. 3 sg. coșea; conj. prez. 3 să coșească

coș s. n., pl. coșuri

coși (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșesc, 3 sg. coșește, imperf. 1 coșeam; conj. prez. 1 sg. să coșesc, 3 să coșească

coși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșesc, imperf. 3 sg. coșea; conj. prez. 3 sg. și pl. coșească

coș s. n., pl. coșuri

coase (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 2 sg. coși, 3 sg. coase, imperf. 1 coseam, perf. s. 1 sg. cusui, m.m.c.p. 1 pl. cususerăm; conj. prez. 1 sg. să cos, 3 să coasă; ger. cosând; part. cusut

cosi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosesc, imperf. 3 sg. cosea; conj. prez. 3 sg. și pl. cosească

cosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosesc, imperf. 3 sg. cosea; conj. prez. 3 să cosească

cosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosesc, 3 sg. cosește, imperf. 1 coseam; conj. prez. 1 sg. să cosesc, 3 să cosească

coșésc v. tr. (rus. kokósitĭ, id. Cp. și cu sîrb. kòšiti, a sfîșia). Bat răŭ, snopesc, burdușesc: l-a coșit în bătaĭe. Cĭupesc (pișc) tare: ne-aŭ coșit țînțariĭ. V. cĭomăgesc.

coș (obiect, bubuliță) s. n., pl. coșuri

coase (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cos, 1 pl. coasem, imperf. coseam, conj. coasă)

cosésc v. tr. (bg. kósĭy, cosesc, sîrb. kositi se, a se uza pin frecare, rus. kositĭ, a cosi, a tăĭa de-a curmezișu). Taĭ cu coasa: a cosi ĭarba. Fig. Ĭ-a cosit moartea, ĭ-a secerat, ĭ-a răpit. V. refl. (neol. după fr. se faucher). A se meria, a se izbi picĭor peste picĭor în mers (vorbind de caiĭ răŭ conformațĭ): acest cal se cosește.

COȘ s. (MED.) (pop.) zgrăbunță. (E plin de ~uri pe față.)

coș, coșuri, s.n. 1. Construcție pentru depozitarea porumbului confecționată din nuiele împletite; coștei, hambar. 2. Cucui, umflătură. 3. Împletitură din nuiele pentru depozitat sau transportat obiecte. 4. Albie, covată. 5. Partea în care se toarnă grăunțele la măcinat. 6. Horn. – Din sl. koši „coș” (DEX, MDA).

coși, coșesc, vb. IV (reg.) 1. a înțepa (țânțarii). 2. (refl.; despre piele) a se bășica, a se umfla; (despre aluat) a crește; (despre tencuială) a se burduși. 3. a bate, a burduși, a snopi în bătaie. 4. a păcăli, a înșela, a trage pe sfoară; a seduce. 5. a fura. 6. a mușca tare. 7. a se coji.

A coase ≠ a descoase

coși vb. v. BĂȘICA. URZICA.

COȘ s. (MED.) (pop.) zgrăbunță. (E plin de ~uri pe față.)

COASE vb. 1. a cîrpi, a prinde, a țese, (Transilv.) a ștopoli, (Mold.) a țîrîi. (I-a ~ ciorapul.) 2. a pune. (I-a ~ un petic la pantaloni.) 3. a broda, (reg.) a împistri, (Transilv. și Maram.) a chindisi, (prin Maram.) a popistri, (prin Ban. și Transilv.) a șlingui, (prin Transilv.) a ștricăni. (~ cu flori; ~ la gherghef.)

COȘI vb. v. bășica, urzica.

COASE vb. 1. v. cârpi. 2. a pune. (I-a ~ un petic la pantaloni.) 3. v. broda.

cos (v. coase)

COSI vb. a tăia. (~ iarba.)

COSI vb. a tăia. (~ iarba.)

coși (-șesc, -it), vb. – 1. A umfla. – 2. A bășica. – 3. A face coșuri, bubulițe. – 4. A bate, a cîrpi, a lovi. – 5. A înșela. Sb., cr. košiti se „a se uza prin frecare”, cf. slov. košatiti se „a se umfla”, rut. košiti sja „a se umfla” (Cihac, II, 74; DAR). – Der. coșitură, s. f. (bășică).

coș (coși), s. m. – s. m. – 1. Larvă de tăun. – 2. Bubuliță. Lat. cossus (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; REW 2278; DAR); cf. it. cosso, fr. cosson „gărgăriță.” Fonetismul se explică prin faptul că forma actuală este un sing. analogic pe baza pl. coși. De uz general, cu excepția Banatului (ALR, I, 25). – Der. coșos, adj. (plin de coșuri, bubos).

coase (cos, cusut), vb. – 1. A fixa, a prinde părțile unei haine sau un nasture, cu ajutorul unui ac cu ață. – 2. A însăila. – 3. A broda. – 4. A înfige, a bate cuie. – 5. A înțepa. – Mr. cos, coasire, megl., istr. cos. Lat. pop. cosĕre, în locul clasicului consuĕre (Diez, Gramm., I, 33; Pușcariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174; DAR); cf. vegl. koser, it. cucire (engad. kuzir), prov. cozer, fr. coudre, cat. cosir, sp., port. coser. – Der. cusut, s. n. (acțiunea de a coase); cusătură (var. mr. cusutură), s. f. (cusut), care ar putea fi un reprezentant direct al lat. *consutūra (Pușcariu 460; DAR), cf. calabr. cusitura, fr. couture, sp., cat., port. costura; cusător, s. m. (ucenic de croitor); cusătoare (var. cusătoreasă), s. f. (croitoreasă, lenjereasă; legătoreasă; mașină de legat cărți); cusătoriță, s. f. (croitoreasă); cusătorie, s. f. (croitorie; atelier de croitorie); descoase, vb. (a desface din cusături); cosoi, s. n. (Trans., legătură, fașă).

cos, coase 3, coasem 1 pl., coasă 3 conj., coseam 1 imp.

1) coș m. și n., pl. urĭ (lat. cossus, larvă, ca adj. „zbîrcit”; it. cosso, coș, acneĭe). O boală a pĭeliĭ care se ivește maĭ ales în tinereță din cauza linfatizmuluĭ, artritizmuluĭ și dispepsiiĭ și e caracterizată pin niște bubulițe pline de puroĭ (care apar maĭ ales pe față) saŭ pin niște firicele de grăsime înegrite la capătu exterior și care ĭese ca niște vermișorĭ cînd le storcĭ. – În med. acneĭe.

cos, cusút, a coáse v, tr. (lat. cónsuo, -súere, pop. coso, cósere, d. con-, la un loc, și súere, a coase; it. cucire, Neapole kósere, pv. sp. pg. coser, fr. coudre. – Cos, coșĭ, coase; eĭ coase; să coasă. V. sulă, sutură). Unesc (bucățĭ de pînză, de pele) pin ajutoru aculuĭ cu ață saŭ al suleĭ. A coase la gherghef, a broda la gherghef.

cosi² [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (reg) ~sî / Pzi: ~sesc / E: vsl косити] 1 vt A tăia cu coasa (1) iarba, plantele de nutreț, cerealele. 2 vt (Pex) A tăia. 3 vt (Fig; instrumentul e o armă, o boală etc.) A omorî. 4 vt (D. animale; nob) A paște. 5 vr (D. animale) A-și lovi, în mers, picioarele unul de celălalt. 6 vr (D. cal) A se răni cu potcoava când se cosește (5). 7 vr (D. haine) A se roade prin frecare.

coși [At: LB / Pzi: ~șesc / E: srb košiti, ucr кощитися] (Îrg) 1 vt A se înfoia. 2 vr A dospi. 3-4 vtr A (se) coșcovi (3-4). 5 vr (D. o parte lovită a corpului ) A se umfla. 6 vr (D. piele) A se bășica. 7 vr (Fig) A se lăuda. 8 vt (Șîe a ~ în bătăi) A bate foarte rău. 9 vr A se turti. 10 vr A se apleca. 11 vr A fi obosit de căratul unei greutăți. 12 vr A se zdrobi. 13 vt (Fig) A înșela. 14 (Fig) vt A seduce. 15 vt A fura. 16 vt A mușca tare. 17 vr (D. copac) A i se desprinde scoarța.

coș² sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 230/25 / Pl: ~uri / E: rs, ucr кощ, pn kosz] (Înv; Mol) 1 Tabără tătărească. 2 Grup de locuitori ai unui coș² (1). 3 Formațiune militară tătărească, ce reunea membrii unui coș² (1). 4 (Pex) Tabără militară.

coș³ sn [At: PSALT., 168/5 / Pl: ~uri / E: vsl кошь] 1 Obiect portativ de diferite forme, cu sau fără mânere, din papură sau din nuiele împletite, în care se păstrează sau se cară provizii sau obiecte Si: (reg) corfa, coșară (1), coșarcă (1), coșniță, cotarcă, paner, târnă. 2 Conținutul unui coș³ (1) Si: (reg) corfă, coșară (2), coșarcă (2), coșniță, cotarcă, paner, târnă. 3 (Pex; șîs ~ de gunoi) Coș^J (1) sau cazan din material plastic, tablă etc. pentru depozitarea gunoiului. 4 (Îe) A arunca la ~ A renunța la păstrarea unui obiect lipsit de valoare. 5 (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat la înălțime pe un panou de lemn și prevăzut cu o plasă fără fund prin care trebuie să treacă mingea pentru a se marca un punct. 6 Punct marcat la baschet. 7 (Îs) ~ propriu Coșul³ (5) echipei proprii, care trebuie apărat. 8 (Îs) ~ advers Coșul³ (5) echipei adverse, în care trebuie introdusă mingea. 9 (Îe) A reuși ~ul A reuși să marchezi un punct. 10 (Spc) Unealtă de pescuit pentru prinderea peștilor mici, împletită din nuiele de răchită sau de mlajă, având diferite forme și dimensiuni Si: coșarcă (5), cutița-lesei, leagăn, spele, târnog, vârșă, vintire. 11 (Spc; îs) ~ de raci Unealtă din nuiele pentru prinderea racilor. 12 (Rar) Stup. 13 Împletitură de nuiele umplută cu pământ sau cu bolovani, folosită la construirea unor diguri contra inundațiilor sau în fortificații provizorii contra proiectilelor Si: coteț. 14 (Reg) Coșar¹ (7). 15 Ladă mare de nuiele sau de scânduri în care se păstrează cereale Si: hambar, sâsâiac, tron. 16 (Înv) Coșciug. 17 Împletitură de nuiele care se așază pe loitrele unui car, când se transportă legume, fructe, cereale etc. Si: coșar¹ (9). 18 (Pex) Platformă a căruței care seamănă cu o ladă și care servește la transportul diferitelor materiale. 19 (Lpl) Cele două funduri împletite care se pun la căruță numai când se transportă lucruri mărunte Si: chelnă, codirlă. 20 Dric. 21 Acoperiș de pânză sau de piele al unei trăsuri, care se poate ridica sau strânge Si: burduf cobâră, coviltir, poclit. 22 Parte a morii de forma unei pâlnii mari în care se toarnă grăunțele de măcinat. 23 (Pop; îe) A băga (sau a turna) în ~ A căpăta rând la moară. 24 (Îae) A începe să macini. 25 (Fig; îae) A-ți veni rândul să faci ceva. 26 (Înv; îe) I-a căzut (sau i-a picat) din ~ A sărăcit. 27 (Înv; îe) A Ie lua din ~ A începe să piardă din noroc. 28 (Înv; îae) A da de mare necaz. 29 Pâlnie în formă de piramidă la mașina de treierat, în care se bagă snopii. 30 Ladă a teascului în care se toarnă boabele de struguri și se strivesc. 31 (Pex) Coșar¹ (10). 32 (Pex) Plasă pe care se îmblătește. 33 Cilindru făcut din coajă de brad și legat cu sfori de tei în care baciul pune brânză sau caș la dospit. 34 Îmbrăcăminte în care se pun penele unei perne. 35 Colac al fântânii Si: ghizd. 36 (Mol; înv; îs) ~ de piatră Unitate de măsură a pietrei egală cu un stânjen sau 4 fârtaie. 37 (Trs; Țes) Urzitor. 38 Cavitate prin care trece fumul din sobă spre a ieși în afara casei Si: horn. 39 Parte de deasupra vetrei țărănești, sprijinită de stâlpi, care trage fumul spre a-l elimina Si: bageac, buduroi, fumar, hogeac, horn, urloi. 40 Construcție deasupra acoperișului, pe unde iese fumul din sobe. 41 (Pex) Cilindru pe unde iese fumul la un vapor cu aburi. 42 (Pex) Cilindru pe unde iese fumul unei locomotive cu aburi. 43 (Pex) Conductă pe unde sunt evacuate gazele de ardere dintr-o instalație cu focar. 44 (Pop; îla) Tras pe ~ Murdar. 45 (Fam; îe) A șters ~ul A pățit-o. 46 (D. oameni; pop; îe) Parcă-i pus pe ~ Este (foarte) slab. 47 (Pop; îae) Pare afumat. 48 (Atm; îs) ~ul pieptului Torace. 49 (Pop; îe) A fi tare în ~ A fi puternic. 50 (Îae) A fi sănătos. 51 (Pop; îe) A rupe pe cineva în ~ A-i trage cuiva o bătaie strașnică. 52 (Pop; îe) A se rupe în ~ A munci cu sârguință. 53 (Pop; îe) A fi rupt (sau fript) în ~ A fi foarte flămând. 54 (Îae) A fi prăpădit de foame și de sete. 55 (Pex) Carapace a racului.

coș⁴ sn [At: BIBLIA (1688), 79 / V: coji smp / Pl: ~uri, (înv) ~i sm / E: lat cossus] 1 Larva insectei Hypoclerma bovis, ca un vierme alb, care trăiește în pielea vitelor, formând o mică umflătură. 2 Umflătură provocată de coș⁴ (1). 3 (Șip) Bubiță purulentă pe piele, ca urmare a unei leziuni sau a inflamării glandelor sebacee. 4 (Pop; îc) Zăbale-~ Inflamație a colțurilor gurii. 5 (Pop; îe) A sta ~ A fi gata.

coji¹ smp vz coș⁴

coase [At: ANON. CAR. / Pzi: cos / E: ml cosere (consuere)] 1 vt(a) A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu un ac. 2 vt A confecționa o haină. 3 vt A broda. 4 vt (Înv; îe) A ~ mâneca Joc de copii în care prin viclenie, se prinde mâneca unuia în ușă, apoi cel prins e stropit cu apă. 5 vt (Înv; îe) A ~ petic de petic A fi zgârcit. 6 vi (Îvp; îe) A ~ la oboroace A sforăi în somn. 7 vt (D. cărți, caiete) A fixa cu ață sau sfoară filele. 8 vt A împreuna cu catgut marginile unei plăgi. 9 vt (Mol; Buc) A bate cuie. 10 vt (Îrg) A ~ cu (sau în) cuie A asambla scânduri, bătându-le în cuie. 11 vt (Reg; d. uși) A căptuși cu scânduri. 12 vt (Înv) A pune la loc un trunchi dezlegat din plută, întărindu-l. 13 vt (Fig) A străpunge. 14 vt (Îvr; îe) A ~ cu ochii A privi cu atenție. 15 vt (Înv; îe) A ~ din tunuri (sau cu tunurile) A bombarda. 16 vr (Îvp) A îngheța.

COASE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A uni (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. pop. cosere (= consuere).

COSIT I. adj. p. COSI ¶ ¶ C. NECOSIT. II. sbst. 1 Faptul de a cosi ¶ 2 Plata pentru cosirea fînului, etc.

cosí v. 1. a tăia cu coasa: grânele se cosesc către sfârșitul lui Iulie; 2. fig. a face să piară, a nimici: cum vremea cu moartea cosește fără ’ncetare GR. AL.; 3. a-și jupui picioarele de umblet (despre cai).

A SE COSI mă ~esc intranz. 1) A lovi în mers picior de picior. 2) (despre manșeta pantalonilor) A se roade în timpul mersului. /<sl. kositi

A COSI ~esc tranz. 1) (cereale, plante de nutreț) A tăia de la rădăcină cu coasa. 2) (persoane) A omorî în masă (în urma unui război, unor epidemii etc.); a zeciui; a decima. /<sl. kositi

COSI, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia (cu coasa sau cu mașina de cosit) iarba, plantele de nutret, cerealele. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. 2. Refl. A se lovi, în mers, cu un picior de altul. ♦ (Despre părțile de jos ale pantalonilor) A se roade. – Slav (v. sl. kositi).

COSI, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) A tăia cu coasa sau cu mașina de cosit, iarba, plantele de nutreț, cerealele. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii, N-am cosit din holda lor un pai. BENIUC, V. 9. Trudită, chinuită coasă, Vei mai cosi tu numai iarbă? GOGA, C. P. 23. Cînd mă sculai, îi zării pe tustrei cosind în fundul de la deal al poienii, moșneagul în frunte și băietanii după el. HOGAȘ, M. N. 70. Iarba pe tot șesul de cosit e gata. MACEDONSKI, O. I 187. ◊ (Metaforic) Mă dusei cu coasa-n luncă Și cosii jale adîncă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 222. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. Deodată vîntul rece Fără vreme vă cosește. ALECSANDRI, P. A. 64. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc. ALEXANDRESCU, P. 38. 2. Refl. (Mai ales despre cai) A se lovi, în mers, cu un picior de celălalt (adesea rănindu-se). Calul din dreapta se cosește. ◊ (Despre părțile de jos ale pantalonilor) A se roade. Taie din turul pantalonilor ca să-i cîrpească pe unde se cosesc. DELAVRANCEA, H. T. 13.

COSI (-osesc) I. vb. tr. 1 🚜 A tăia cu coasa (iarba, fînul, etc.) ¶ 2 Ⓕ A răpune viața, a secera aluziune la coasa Morții (👉 COASĂ): moartea îl cosește înainte ce trista realitate n’a cosit încă florile inimii sale (BOL.). II. vb. refl. 1 🐕 A se tăia, a se răni cu potcoava la chișiță (vorb. de cai, cînd se lovește la mers un picior de celălalt) ¶ 2 pr. ext. A se roade prin frecare (vorb. de marginea de jos a pantalonilor): taie din turul pantalonilor, ca să-i cîrpească pe jos, cînd se cosesc (DLVR.) [vsl. kositi].

COASE (cos) vb. tr. 1 A prinde cu ață, cu mătase, etc. petrecută prin ac: cînd eram la mama, și eu știam să cos. că mama împungea și eu trăgeam acul (PANN) ¶ 2 A broda: ~ flori; ~ la gherghef [lat. vulg. consuĕre].

COȘ² sm. ‼ ⦿ (pl. -șuri) sn. 1 🐙 Larva strechiei, în formă de viermuleț alb și lung, cu capul negru, care se depune primăvara pe spinarea vitelor bovine și le face să slăbească foarte mult ¶ 2 pl. 🩺 Ⓟ Bubulițe, bășicuțe ce se fac mai ales pe obraz [refăcut din pl. coși < sg. *coș < lat. cossus].

coși m. pl. bube (pe obraz). [Origină necunoscută].

COASE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde părțile unei haine, un petic, un nasture etc., trecînd un fir de ață prin stofă cu ajutorul unui ac. ♦ Expr. A coase petic de petic = a fi strîngător, zgîrcit. (Rar) A coase cu ochii (sau cu privirea etc.) = a urmări, a cerceta în mod amănunțit. 2. A broda. 3. (Med.) A împreuna (cu un fir de mătase sau de intestin preparat anume și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Lat. cosere (= consuere).

coșì v. 1. a umfla: pieptul lui se coșește; 2. a burduși: îți vine să-i coșești în bătaie CR.; 3. a pișca: ne-au coșit țânțarii CR. [V. coși, bube].

coase v. a prinde sau a legă cu un fir petrecut printr’un ac: a coase la gherghef (cu flori), a broda. [Lat. vulg. COSERE = clasic CONSUERE].

A SE COȘI se ~ește intranz. pop. 1) (despre piele) A se bășica în urma unei lovituri. 2) (despre vopsea, tencuială etc.) A se desprinde (de pe o suprafață) prin umflare; a se scoroji; a se coji; a se coșcovi. /Din coș

COȘ² ~uri n. Bubă purulentă care se formează uneori pe față sau pe corp, ca urmare a inflamației glandei sebacee. /<lat. cossus

A COASE cos tranz. 1) (bucăți de țesătură, piese de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A prinde printr-o cusătură. ~ nasturii. ~ mâneca. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte, de rufărie) A confecționa dintr-un material textil cu ajutorul unui ac cu ață. 3): ~ la gherghef a orna cu broderii. 4) med. (marginile unei plăgi) A împreuna cu un fir special. [Sil. coa-se] /<lat. cosere

COȘI, coșesc, vb. IV. Refl. (Reg., despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei loviturii. ♦ Expr. (Tranz.) A coși în bătaie (pe cineva) = a bate zdravăn (pe cineva). – V. coș².

COȘ², coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe față sau pe corp ca urmare a unei leziuni sau a unei inflamațiilor a glandelor sebacee. [Pl. și : (m.) coși] – Lat. cossus (sg. după pl. coși).

COȘI, coșesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. (În expr.) A coși în bătaie = a bate zdravăn, a snopi. Și asta în toate silele de cîte două, trei ori, de-ți vine cîteodată să-i coșești în bătaie, dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. 2. Refl. (Despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. I s-a fost coșit pielea de pe cap. SBIERA, P. 10. ◊ Refl. pas. I se coșesc spatele de lovituri. ȘEZ. I 272.

COȘI sm. pl. 🩺 👉 COȘ².

COȘ², coșuri, s. n. Bubuliță purulentă care se formează pe corp ca urmare a unei leziuni sau inflamații a glandelor sebacee. V. acnee. Prefectul se uită la coșurile ce împodobeau fața tînărului. DUMITRIU, B. F. 12. Cu pleoapele roșii și fără gene, cu părul rar de culoarea cînepii și coșuri cu vîrf alb pe obraz. C. PETRESCU, C. V. 140. – Pl. și: (s. m.) coși.

COASE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde părțile unei haine, un petic, un nasture etc., trecînd un fir de ață prin stofă cu ajutorul unui ac. Cos un nasture la haină. ▭ Și cînd are ac și ață, coasă-ai dracului cojocul. COȘBUC, P. II 130. Măndița să deie seamă, Ea nu i-a cusut năframă. ȘEZ. I 47. (Poetic) Floricica, plecată subt lumina lămpii, pe o catifea vișinie, își cosea pe dînsa gîndurile cu fire de aur. HOGAȘ, M. N. 48. ◊ Expr. A coase petic de (sau la) petic = a fi strîngător, zgîrcit. Cusut cu ață albă v. ață. 2. A broda. Petrea... au găsit-o cosind la gherghef... SBIERA, P. 23. Și să vezi cum coasă la gherghef, să te minunezi. ALECSANDRI, T. I 45. 3. A împreuna (cu un fir de mătase sau de intestin preparat anume și cu un ac special) marginile unei plăgi. 4. A fixa. Oamenii s-au grăbit să coase în cuie capacul sicriului. SADOVEANU, B. 272. 5. Fig. A cerceta în mod amănunțit, a scruta. Cînd îs mulți, ei te bagă mai puțin în samă... dar cînd îs puțini, împung și te coasă cu ochii. SADOVEANU, B. 150. – Prez. ind. pers. 3 pl.: cos și coasă.

COASE, cos, vb. III. Tranz. 1. A fixa, a prinde între ele părțile unei haine sau un petic, un nasture etc. la o haină, trecând prin ele un fir de ață cu ajutorul unui ac. ◊ Expr. A coase petic de petic = a fi zgârcit. 2. A broda. 3. (Med.) A împreuna (cu un fir de mătase, de intestin preparat anume etc. și cu un ac special) marginile unei plăgi. – Din lat. pop. cosere (= consuere).

CUSUT I. adj. p. COASE ¶ ¶ C. NECUSUT. II. sbst. Faptul de a coase, coasere: ~ul rufelor; mașină de ~.

COȘI (-șesc) I. vb. tr. Mold. Bucov. Trans. 1 🩺 A bășica, a face coși pe piele: ne-au coșit țînțarii (CRG.); coșit de bube, plin de bube pe corp ¶ 2 A burduși, a snopi în bătaie: de n’or afla toate în rînduială ... să știe că or coși-o în bătaie (SB.). II. vb. refl. 🩺 A se bășica, a face bășici, a se umplea de coși: le număra și cu măcăul cel de alun, pînă se mai coșeau pe spate (RET.).

coșí, coșesc, (coșî), v.r. (reg., înv.) 1. (ref. la pâine) A se umfla: „S-o coșât ptita” (ALRRM, 1971, h. 528) = are umflături care crapă în timpul coptului. 2. A se coșcovi. – Din srb. košiti (MDA).