corojít¹ sn [At: DA / V: ~ogít / Pl: ~uri / E: coroji] (Înv) 1-9 Corojire (1-9).

corojít², ~ă a [At: DA / V: ~ogít / Pl: ~iți, ~e / E: coroji] (Înv) 1 (D. lemn) Care s-a strâmbat de căldură Si: scorojit² (1). 2 (D. alimente) Care s-a ars Si: scorojit² (2). 3 (D. piele) Care s-a uscat Si: scorojit² (3). 4 (D. piele) Care s-a strâns Si: scorojit² (4). 5 (Reg; d. piele) Care s-a întins Si: scorojit² (5). 6 (Fig; înv) Umilit. 7 (D. obiecte) Căruia i-a fost luată pojghița de deasupra. 8 (D. obiecte) Căruia i-a căzut pojghița Si: scorojit² (6). 9 (D. oameni) Care a fost snopit în bătaie.

COROJÍT, -Ă adj. v. scorojit.

SCOROJÍT, -Ă, scorojiți, -te, adj. 1. Deteriorat, stricat la suprafață (de căldură sau de uscăciune). Mitru îi arătă cu privirea ușa scorojită din fund. CAMIL PETRESCU, O. II 134. Se afla la fund și un anume crimpei de curea mucedă, scorojită, străveche. C. PETRESCU, A. R. 195. O scîndură scurtă, scorojită și îngustă se cumpănea, în chip de poliță, pe două cuie lungi de lemn. HOGAȘ, M. N. 78. 2. (Despre vopsele, tencuieli, p. ext. despre scoarța copacilor) Coșcovit, cojit. Lîngă tulpina scorojită stătuse de atitea ori de vorbă cu logodnicul. BASSARABESCU, V. 100. Un lavoar vechi scorojit. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Fig. S-a mai uitat o clipă la fața aceea uscată și scorojită ca o scoarță de copac. POPA, V. 306. Cel mai bătrîn, un unchiaș scorojit, cu musteața pe oală... îndrăzni să vorbească. BART, S. M. 82. – Variante: corojít, -ă, corogít, -ă adj.