CORELAȚIE s. f. (cf. fr. corrélation): 1. relație de reciprocitate între cuvinte sau unități sintactice, în cadrul propoziției sau în cadrul frazei (v. cuvânt corelativ). 2. raport de excludere mutuală, în spațiu și în timp, între termenii a și b care contractează aceeași relație în mod alternativ. El este asemănător cu raportul de disjuncție logică „sau... sau”. Astfel: raportul dintre s și t care precedă, în aceeași silabă, aceleași vocale – a, e, i, o, u sau î (sa, ta; se, te; sic, tic; soc, toc; sun, tun; sârg, târg). C. caracterizează atât planul conținutului, cât și planul expresiei. Astfel, c. dintre unitățile de conținut (singular) și (plural), care pot intra alternativ în relație cu unitatea de conținut (acuzativ), se evidențiază în ansamblurile (pe om + masculin + singular + acuzativ) și (pe oameni + masculin + plural + acuzativ), corespunzătoare lanțurilor fonetice (o-m; o-a-m-e-n-i).