CORDAR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda fierăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar.

cordar [At: LM / Pl: ~i, ~e / E: coardă + -ar] 1 sm (Rar) Fabricant de coarde¹. 2 sn Plăcuță din lemn de abanos, de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 3 sn Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat Si: încordător, sucitor, (reg) codârlău. 4 sn (Reg) Ferăstrău mic cu coardă, mânuit de un singur om, întrebuințat de dulgheri sau de butnari. 5 sn Parte a morii nedefinită mai îndeaproape Cf coardă.

CORDAR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar.

CORDAR, cordare, s. n. 1. Placă de lemn sau de abanos, aplicată la vioară sau la cobză, de care sînt legate coardele. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrău- Iui pentru a se întinde pînza; încordător, sucitor.

CORDAR ~e n. 1) (la unele instrumente muzicale) Piesă neagră de lemn de care sunt prinse coardele. 2) (la ferăstrăul cu ramă) Pană de lemn care, prin învârtire, slăbește sau întinde pânza de tăiat. /coardă + suf. ~ar

cordar n. Mold. ferestrăul dogarilor. [V. coardă].

cordár n., pl. e (d. coardă). Mold. La vioară, bucata de lemn de care-s legate coardele jos. Firiz, feresteu mic și lat compus numaĭ din lamă (pînză) și un mănunchĭ de lemn.

corzar sn vz cordar

cordar¹ (obiect) s. n., pl. cordare

cordar² (persoană) (rar) s. m., pl. cordari

cordar s. n., pl. cordare

cordar s. n., pl. cordare

CORDAR s. 1. (MUZ.) (rar) punte. (~ la un instrument cu arcuș.) 2. (TEHN.) întinzător, strună, (reg.) aripă, cheie, încordător, lemnuș, limbă, lopățică, pană, răsucitoare, săgeată, struneală, sucitor. (~ la ferăstrău.)

CORDAR s. 1. (MUZ.) (rar) punte. (~ la un instrument cu arcuș.) 2. (TEHN.) întinzător, strună, (reg.) aripă, cheie, încordător, lemnuș, limbă, lopățică, pană, răsucitoare, săgeată, struneală, sucitor. (~ la ferăstrău.)

cordar, accesoriu al instrumentelor cu coarde. Așezat la baza instr., deasupra cutiei de rezonanță*, c. fixează capetele coardelor*. La capătul opus, cuiele prind celelalte capete, având rolul mobil al variației de tensiune, de acordaj (2). V. violină.