opțiuni

3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

corăbierí vi [At: COSTIN7ESCU / Pzi: ~resc / E: corăbier] (Rar) A naviga.

corăbia2 vi [At: DICȚ., ap. I. GOLESCU, C. I, 78 / Pzi: ~iez / E: corabie] (Rar) A naviga.

corăbiér sm [At: N. TESTAMENT (1648) / V: (înv) ~rabíiar, ~ra~, ~ieár, ~biíar / P: ~bi-er / Pl: ~i / E: corabie + -er] 1 Navigator pe o corabie (1). 2 Proprietar al unei corăbii (1). 3 Vornic care duce corabia (5) la nuntă.

CORĂBIÉLE s. f. pl. (Rar) Corăbioare (2). – Din tc. kurābiye, bg. korabija (apropiat prin etimol. pop. de corabie).

CORĂBIÉLE s. f. pl. (Rar) Corăbioare (2). – Din tc. kurābiye, bg. korabija (apropiat prin etimol. pop. de corabie).

CORĂBIÉR, corăbieri, s. m. Navigator, marinar pe o corabie; proprietar al unei corăbii. [Pr.: -bi-er] – Corabie + suf. -ar.

CORĂBIÉR, corăbieri, s. m. Navigator, marinar pe o corabie; proprietar al unei corăbii. [Pr.: -bi-er] – Corabie + suf. -ar.

CORĂBIÉLE1 s. f. pl. (Popular) Corăbii mici. În nouă vădurele Sînt cam nouă corăbiele. TEODORESCU, P. P. 52. – Pronunțat: -bie-.

CORĂBIÉLE2 s. f. pl. (Rar) Corăbioare2. Crezi poate că soția me face bibiluri și corăbiele? ALECSANDRI, T. 1223. – Pronunțat: -bie-.

CORĂBIÉR, corăbieri, s. m. Navigator, marinar pe o corabie, matelot; proprietar al unei corăbii. Maestru în arta manevrei pînzelor, stîrnea prin porturile Orientului admirația corăbierilor bătrîni. BART, E. 119. A comparat... pe om cu un corăbier aruncat pe valuri. CARAGIALE, O. VII 172. Corăbierul, cînd marea e-n talazuri, Aleargă la limanul ce-adesea l-a scăpat. ALEXANDRESCU, M. 48. – Pronunțat: -bi-er.

CORĂBIÉR ~i m. înv. 1) Marinar pe o corabie; navigator. 2) Proprietar al unei corăbii. [Sil. -bi-er] /corabie + suf. ~ar

corăbier m. 1. om întrebuințat la cârma corăbiei, marinar; 2. stăpân de vas plutitor.

corăbiér m. (d. corabie). Marinar, navigator (pe fluviĭ saŭ pe mare).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

corăbiá (înv.) (-bia) s. f., pl. corăbiéle (-bie-), art. corăbiélele

corăbiér (-bi-er) s. m., pl. corăbiéri

corăbiéle s. f. pl. (sil. -bie-)

corăbiér s. m. (sil. -bi-er), pl. corăbiéri

corăbier.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CORĂBIÉR s. (livr.) năier, (înv.) apar.

CORĂBIER s. (livr.) năier, (înv.) apar.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

corăbiá (corăbiéle), s. f. – Prăjină, fursec. Tc. korabiie (Șeineanu, II, 145), probabil în legătură cu cuvîntul următor, cf. sp. barquillo. Din tc. provin și ngr. ϰουραμπιές, bg. korabija.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

corăbierí, corăbierésc, v.b. IV (înv.) a naviga, a călători cu corabia.

Intrare: corăbieri
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • corăbieri
  • corăbierire
  • corăbierit
  • corăbieritu‑
  • corăbierind
  • corăbierindu‑
 singular plural
  • corăbierește
  • corăbieriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • corăbieresc
 (să)
  • corăbieresc
  • corăbieream
  • corăbierii
  • corăbierisem
a II-a (tu)
  • corăbierești
 (să)
  • corăbierești
  • corăbiereai
  • corăbieriși
  • corăbieriseși
a III-a (el, ea)
  • corăbierește
 (să)
  • corăbierească
  • corăbierea
  • corăbieri
  • corăbierise
plural I (noi)
  • corăbierim
 (să)
  • corăbierim
  • corăbieream
  • corăbierirăm
  • corăbieriserăm
  • corăbierisem
a II-a (voi)
  • corăbieriți
 (să)
  • corăbieriți
  • corăbiereați
  • corăbierirăți
  • corăbieriserăți
  • corăbieriseți
a III-a (ei, ele)
  • corăbieresc
 (să)
  • corăbierească
  • corăbiereau
  • corăbieriră
  • corăbieriseră
Intrare: corăbier
  • silabație: -bi-er
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corăbier
  • corăbierul
  • corăbieru‑
plural
  • corăbieri
  • corăbierii
genitiv-dativ singular
  • corăbier
  • corăbierului
plural
  • corăbieri
  • corăbierilor
vocativ singular
  • corăbierule
  • corăbiere
plural
  • corăbierilor
Intrare: corăbiere
corăbiere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corăbiere
  • corăbierea
plural
  • corăbieri
  • corăbierile
genitiv-dativ singular
  • corăbieri
  • corăbierii
plural
  • corăbieri
  • corăbierilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

corăbier

  • 1. Navigator, marinar pe o corabie; proprietar al unei corăbii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: apar marinar matelot navigator, -oare năier 3 exemple
    exemple
    • Maestru în arta manevrei pînzelor, stîrnea prin porturile Orientului admirația corăbierilor bătrîni. BART, E. 119.
      surse: DLRLC
    • A comparat... pe om cu un corăbier aruncat pe valuri. CARAGIALE, O. VII 172.
      surse: DLRLC
    • Corăbierul, cînd marea e-n talazuri, Aleargă la limanul ce-adesea l-a scăpat. ALEXANDRESCU, M. 48.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Corabie + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09