2 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

copula vtr [At: DICȚ. / Pzi: ~lez / E: copula] 1-2 A săvârși sau a face să se săvârșească actul sexual.

COPULA vb. I. refl. A se împreuna, a se acupla. [< fr. copuler].

COPULA vb. refl. a se împreuna, a se cupla. (< fr. copuler)

COPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. (Log.) Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula.

copu sf [At: DEX2 / Pl: ~le / E: fr copule, lat copula] (Grm) 1 Cuvânt de legătură. 2 Verb copulativ. 3 Cuvânt care leagă subiectul de predicat.

COPULĂ, copule, s. f. 1. Cuvânt de legătură. 2. Verb copulativ. 3. Cuvânt care leagă subiectul de predicat. – Din fr. copule, lat. copula.

COPULĂ, copule, s. f. (Gram.) Verb copulativ. În propoziția «eu sînt fericit», verbul «a fi» are rol de copulă.

COPULĂ s.f. Cuvînt de legătură; verb copulativ. ♦ (Log.) Cuvînt care leagă subiectul de predicat. [Cf. fr. copule, lat. copula – legătură].

COPULĂ s. f. 1. verb copulativ. 2. (log.) cuvânt care face legătura între subiect și predicat. (< fr. copule, lat. copula)

COPULĂ ~e f. 1) lingv. Cuvânt de legătură. 2) log. Cuvânt care face legătura dintre subiect și predicat. /<fr. copule, lat. copula

còpulă f. Gram. vorbă care leagă subiectul unei propozițiuni cu predicatul ei.

*cópulă f., pl. e (lat. cópula, din co-áp-ula, d. co-aptus, unit. V. cuplet, adept). Gram. Cuvînt care leagă atributu de subĭect: verbu a fi exprimat orĭ-cum, e copula orĭ-căreĭ propozițiunĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

copula vb., ind. prez. 3 sg. și pl. copulea

copulă s. f., g.-d. art. copulei; pl. copule

copulă s. f., g.-d. art. copulei; pl. copule

copulă s. f., g.-d. art. copulei; pl. copule

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COPULĂ s. (GRAM.) verb copulativ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

copulă (cuv. lat.), discant (I, 1) de tip melismatic* care îmbogățește penultima notă a cantus planus*-ului [aflat la tenor (3)]. Accepțiunea termenului s-a lărgit, desemnând orice discant cu înflorituri, pe una sau mai multe note.

COPULĂ s. f. (cf. fr. copule, lat. copula „legătură”): cuvânt de legătură între subiect și numele predicativ. ◊ ~ verbală: c. de natură verbală, reprezentată printr-un verb. Astfel, sunt considerate c. verbale în limba română: a fi, a deveni, a părea, a ajunge, a rămâne, a ieși, a însemna, a constitui, a reprezenta, a întruchipa, a se face, a se preface (în) etc. ◊ ~ interjecțională: c. de natură interjecțională, reprezentată printr-o interjecție. Sunt considerate c. interjecționale în limba română: iacă, iată și iacătă.~ lexico-gramaticală: c. golită parțial de conținutul ei lexical, în curs de gramaticalizare; c. care participă funcțional și lexical la formarea predicatului nominal. Sunt considerate c. lexico-gramaticale în limba română majoritatea verbelor copulative amintite mai sus (cu excepția lui a fi). ◊ ~ gramaticală: c. golită total de conținutul ei lexical, gramaticalizată; c. care participă numai funcțional la formarea predicatului nominal. Este considerat c. gramaticală în limba română verbul a fi.

Intrare: copula
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • copula
  • copulare
  • copulat
  • copulatu‑
  • copulând
  • copulându‑
singular plural
  • copulea
  • copulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • copulez
(să)
  • copulez
  • copulam
  • copulai
  • copulasem
a II-a (tu)
  • copulezi
(să)
  • copulezi
  • copulai
  • copulași
  • copulaseși
a III-a (el, ea)
  • copulea
(să)
  • copuleze
  • copula
  • copulă
  • copulase
plural I (noi)
  • copulăm
(să)
  • copulăm
  • copulam
  • copularăm
  • copulaserăm
  • copulasem
a II-a (voi)
  • copulați
(să)
  • copulați
  • copulați
  • copularăți
  • copulaserăți
  • copulaseți
a III-a (ei, ele)
  • copulea
(să)
  • copuleze
  • copulau
  • copula
  • copulaseră
Intrare: copulă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • copulă
  • copula
plural
  • copule
  • copulele
genitiv-dativ singular
  • copule
  • copulei
plural
  • copule
  • copulelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

copula, copulezverb

etimologie:

copulă, copulesubstantiv feminin

  • 1. Cuvânt de legătură. DEX '09 DN
  • 2. gramatică Verb copulativ. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote În propoziția «eu sunt fericit», verbul «a fi» are rol de copulă. DLRLC
  • 3. logică Cuvânt care leagă subiectul de predicat. DEX '09 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.