2 intrări

3 definiții

copreți vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~țésc / E: ml *compertio, -ire] (Reg) A explica.

coprețí (-țésc, -ít), vb. – A explica, a expune. Origine obscură. Este cuvînt rar, atestat o dată în Trans. de Vest, și pînă la un anume punct îndoielnic. După DAR, din lat. compartῑri, prin intermediul unei forme *compertῑri „a participa”, ipoteză riscantă dacă ne gîndim la paralelismul împărțiimpartῑre.

coprețí, coprețésc, vb. IV (reg.) a lămuri, e explica, a desluși.

Intrare: copreți
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • copreți
  • coprețire
  • coprețit
  • coprețitu‑
  • coprețind
  • coprețindu‑
singular plural
  • coprețește
  • coprețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • coprețesc
(să)
  • coprețesc
  • coprețeam
  • copreții
  • coprețisem
a II-a (tu)
  • coprețești
(să)
  • coprețești
  • coprețeai
  • coprețiși
  • coprețiseși
a III-a (el, ea)
  • coprețește
(să)
  • coprețească
  • coprețea
  • copreți
  • coprețise
plural I (noi)
  • coprețim
(să)
  • coprețim
  • coprețeam
  • coprețirăm
  • coprețiserăm
  • coprețisem
a II-a (voi)
  • coprețiți
(să)
  • coprețiți
  • coprețeați
  • coprețirăți
  • coprețiserăți
  • coprețiseți
a III-a (ei, ele)
  • coprețesc
(să)
  • coprețească
  • coprețeau
  • copreți
  • coprețiseră
Intrare: coprețit
coprețit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coprețit
  • coprețitul
  • coprețitu‑
  • copreți
  • coprețita
plural
  • coprețiți
  • coprețiții
  • coprețite
  • coprețitele
genitiv-dativ singular
  • coprețit
  • coprețitului
  • coprețite
  • coprețitei
plural
  • coprețiți
  • coprețiților
  • coprețite
  • coprețitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)