2 intrări

3 definiții

coprețí vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~țésc / E: ml *compertio, -ire] (Reg) A explica.

coprețí (-țésc, -ít), vb. – A explica, a expune. Origine obscură. Este cuvînt rar, atestat o dată în Trans. de Vest, și pînă la un anume punct îndoielnic. După DAR, din lat. compartῑri, prin intermediul unei forme *compertῑri „a participa”, ipoteză riscantă dacă ne gîndim la paralelismul împărțiimpartῑre.

coprețí, coprețésc, vb. IV (reg.) a lămuri, e explica, a desluși.

Intrare: copreți
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) copreți coprețire coprețit coprețind singular plural
coprețește coprețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) coprețesc (să) coprețesc coprețeam copreții coprețisem
a II-a (tu) coprețești (să) coprețești coprețeai coprețiși coprețiseși
a III-a (el, ea) coprețește (să) coprețească coprețea copreți coprețise
plural I (noi) coprețim (să) coprețim coprețeam coprețirăm coprețiserăm, coprețisem*
a II-a (voi) coprețiți (să) coprețiți coprețeați coprețirăți coprețiserăți, coprețiseți*
a III-a (ei, ele) coprețesc (să) coprețească coprețeau copreți coprețiseră
Intrare: coprețit
coprețit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular coprețit coprețitul copreți coprețita
plural coprețiți coprețiții coprețite coprețitele
genitiv-dativ singular coprețit coprețitului coprețite coprețitei
plural coprețiți coprețiților coprețite coprețitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)