COPCĂ¹, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) copcie s. f.] – Din bg. kopce.

COPCĂ², copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.

copcă³ sf vz cobcă

copcă² sf [At: COSTINESCU / Pl: ~pce și ~pci / E: bg копка] 1 Spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți pentru a pescui sau a scoate apă. 2 Adâncitură în albia unei ape curgătoare. 3 (Îe) A se duce sau a merge pe ~ sau pe ~pce A se duce unde este apa mai adâncă. 4 (Fig; d. bunuri; îae) A se pierde. 5 (Fig; d. oameni; îae) A intra într-o mare încurcătură. 6 (Fig; d. oameni; îae) A muri. 7 (Nob; îe) A pune pe cineva pe ~ A da gata pe cineva. 8 Scobitură făcută în pământ pentru însămânțare. 9 Gaură făcută într-un stog de paie, unde se ține pleava. 10 Groapă îngustă și adâncă, făcută în pământ sau în piatră. 11 Canal pe care se abate apa de la moară. 12 (Reg) Săritură pe care o fac animalele când fug repede.

copcă¹ sf [At: BIBLIA (1688), 57² / V: ~pce, ~pcie / Pl: ~pce și ~pci / E: rs кобка] 1 Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2 Nasturi de metal peste care se trece șiretul ghetelor. 3 (Îs) ~pcie de fier Scoabă de fier. 4 Agrafa pentru învelitori în construcții. 5 Proeminență în formă de limbă a unei piese metalice plate, care se introduce în orificiul altei piese metalice. 6 Prăjină folosită de ciobani pentru prins oile. 7 (Reg) Oaie cu coarnele încovoiate. 8 (Lpl; îcs) De-a ~pcile Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.

COPCĂ¹, copci, (4) copce, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcție. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul unei alte piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) copcie s. f.] – Din bg. kopce.^[1]

COPCĂ², copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.

COPCĂ², copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui rîu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. În nopțile cu lună plină ieșea cu unul sau doi camarazi ca să vadă la produfurile lacului vidre strecurîndu-se șerpuitor de la o copcă la alta. SADOVEANU, M. C. 114. ◊ Expr. A se duce pe copcă (sau, rar, copce) = a o păți, a fi pierdut, a da de dracu. Cum făcuși, soro? Ne-am dus pe copcă. BASSARABESCU, V. 46. V-ați dus pe copce, cu toată șmichiria voastră. CREANGĂ, P. 266. 2. Groapă (îngustă și adîncă) făcută în pămînt, în piatră etc. Pinul cu care astupase Agripina copca scobită sub căpiță era răvășit. GALACTION, O. I 167. O pînză lată de apă, albă ca laptele, desfășurîndu-se ca de pe un sul, s-aruncă de la o înălțime amețitoare într-o copcă de piatră. VLAHUȚĂ, O. A. II 159. ♦ Scobitură mică făcută în pămînt cu scopul de a introduce sămînța unei plante. N-avea omul un grăunte, Dar sudori purta pe frunte, Semăna și el în gînd Copci de copci și rînd de rînd. CONTEMPORANUL S. II, 1949, nr. 161, 5/2. – Pl. și: copce.

COPCĂ¹, copci, s. f. Cheotoare făcută de obicei dintr-un cîrlig metalic prins de o parte și dintr-un inel metalic prins de cealaltă parte a hainei. V. agrafă, cataramă. Ea se făcea că se joacă cu copca de la umăr ce-i ținea rochia închisă. ISPIRESCU, U. 9. Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă neagră.,... legată cu o copcă de aur. BĂLCESCU, O. II 250. – Variantă: copcie (COȘBUC, P. I 64) s. f.

COPCĂ³, copce, s. f. (Regional) Săritură de animal care fuge. O căprioară răsări la marginea poienii, făcu cîteva copce și trecu apoi ca fulgerul peste pîrău, de marginea cealaltă a pădurii. SADOVEANU, O. I 64. [Vulpea] a fulgerat din locul ei, a făcut cîteva copce și s-a dus pe poarta cetății, la lărgime. SADOVEANU, D. P. 168. Aruncîndu-se în zece copce, [armăsarul] ajunse ținta. NEGRUZZI, S. I 42. – Pl. și: copci (GALAN, Z. R. 233).

COPCĂ³ ~ci f. rar Salt făcut de un animal în timpul fugii. /<bulg. kopka

COPCĂ² ~ci f. 1) Gaură pe suprafața înghețată a unei ape, făcută pentru a prinde pește sau pentru a lua apă. ◊ A se duce pe ~ a) a dispărea fără urmă; a se duce fără întoarcere; b) a o păți. 2) Scobitură mică făcută într-un mal, servind drept treaptă pentru urcuș. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka

COPCĂ¹ ~ci f. Piesă de metal constând din două elemente (un cârlig și un inel) care servește pentru a încheia o haină. [G.-D. copcii] /<bulg. kopța

copcă f. 1. gaură mare făcută de pescari în ghiață ca să pescuiască; a se duce pe copcă, fam. a se înneca, a se prăpădi: v’ați dus pe copcă cu toată șmecheria voastră CR.; 2. Mold. săritura calului în galop: escadroanele se mișcă, săltă ’n copce AL. [Bulg. KOPKŬ, gaură în ghiață; sensul 2 e obscur].

copcă f. 1. cârlig de încheiat, cataramă; 2. plasă de pescuit, fixă, suspendată. [Turc. KOPČÁ: forma copcă a fost abstrasă din plural].

2) cópcă f., pl. ĭ și (est) e (rus. kópka, săpătură, d. kopátĭ, a săpa. V. copaĭe, căpălesc, ocop). Gaură făcută în gheața rîuluĭ saŭ a laculuĭ. Fig. A te duce pe copcă, a te perde fără speranță. Adîncătură, bulboană într’un rîŭ (Rar). Săpătură făcută ca o treaptă într’un mal ca să te poțĭ urca. Nord. (din aceĭașĭ răd., adică „a săpa, a izbi”, ca calu’n galop, rudă cu vsl. kopyto, copită). Săritură de galop: ĭa-o la copce (Săgh. 50), lupu sărind în copce marĭ (VR. 1925, 7, 34), lupanu o luă la deal în copce (Sadov. VR. 1930, 9-10, 196).

1) cópcă f., pl. ĭ (turc. kopčá, de unde și sîrb. kopča, bg. kopče, alb. kopšă, ngr. kóptsa, ung. kapocs, kapcs. Sing. rom. e tras din pl. copcĭ după șapcă, șăpcĭ). Vest. Sponcă. Încuĭetoare de carte groasă, de cingătoare ș. a.

coapcă sf vz copcă

coftă sf vz copcă

copce sf vz copcă¹

copcie sf vz copcă¹

COPCIE s. f. v. copcă¹.

copcă¹ (agrafă; gaură) s. f., g.-d. art. copcii; pl. copci

copcă² (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. copcei; pl. copce

copcă² (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. copcei; pl. copce

copcă¹ (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. copcii; pl. copci

copcă (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. copcii; pl. copci

copcă (săritură) s. f., g.-d. art. copcei; pl. copce

copcă, pl. copci

copcă, -ci.

COPCĂ s. 1. (reg.) sponcă. (~ la o haină.) 2. (MED.) agrafă. (Buzele unei plăgi strânse cu ~i.)

COPCĂ s. ochi, (reg.) beucă, burduf, produf, toană, vad, (Mold.) produșcă, (prin Munt.) scorbură, (prin Mold.) știoalnă. (~ făcută în gheață.)

COPCĂ s. ochi, (reg.) beucă, burduf, produf, toană, vad, (Mold.) produșcă, (prin Munt.) scorbură, (prin Mold.) știoalnă. (~ făcută în gheață.)

COPCĂ s. 1. (reg.) sponcă. (~ la o haină.) 2. (MED.) agrafă. (Buzele unei plăgi strînse cu ~i.)

copcă (-ci), s. f. – 1. Gaură, spărtură; în special gaura făcută natural sau artificial în stratul de gheață care acoperă apele iarna. – 2. Salt, săritură. – Var. coftă, s. f. (gaură, scobitură). Bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; DAR), din sl. kopati „a goli,” cf. copaie. Al doilea sens este mai puțin clar, totuși cf. rut. kopnuty „a da cu copita”, poate trebuie plecat de la imaginea armăsarului care pare să sape cu copita pămîntul. – De la var. provine fără îndoială coptori (var. coftori, coptora, coptoroși), vb. (a săpa, a excava, a adînci), care pare a se fi încrucișat cu copt, coptură (DAR; după Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteză neverosimilă).

copcă (-ci), s. f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire).

copcă¹, copci, s.f. – Scoabă folosită pentru fixarea grinzilor la casele de lemn. – Din tc. kopca (Șăineanu, DA); din bg. kopce (Cihac, DEX); din rus. kopka „săpătură” < rus. kopatǐ „a săpa” (Scriban, MDA).

copcă², copci, copce, s.f. – Săritură pe care o fac animalele când fug repede; (despre cai) în galop: „Cu murgul venind în copce” (Brediceanu, 1957: 107). – Din bg. kopka (Cihac, Conev. DA, cf. DER; DEX, MDA), cf. ucr. kopnuty „a da cu copita” (DER).

copcă, copci, copce, s.f. – Săritură pe care o fac animalele când fug repede; (despre cai) în galop: „Cu murgul venind în copce” (Brediceanu 1957: 107). – Din bg. kopka, cf. ucr. kopnuty „a da cu copita”.

a se duce pe apa Sâmbetei / pe copcă expr. a se distruge, a se pierde.