2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

conviețuire sf [At: COD. PEN. R. P. R. 473 / Pl: ~ri / E: conviețui] Coabitare.

CONVIEȚUÍRE, conviețuiri, s. f. Faptul de a conviețui; coabitare. – V. conviețui.

CONVIEȚUÍRE, conviețuiri, s. f. Faptul de a conviețui; coabitare. – V. conviețui.

CONVIEȚUÍRE, conviețuiri, s. f. Faptul de a conviețui; viață în comun. Regimul nostru de democrație populară a realizat conviețuirea frățească a tuturor minorităților naționale din Republica Populară Romînă. – Pronunțat: -vie-.

conviețuíre (-vie-) s. f., g.-d. art. conviețuírii; pl. conviețuíri

conviețuíre s. f. → viețuire

CONVIEȚUÍRE s. v. coabitare.

CONVIEȚUÍRE s.f. Faptul de a conviețui. [< conviețui].

conviețuí vi [At: DA ms / Pzi: ~ésc / E: con1- + viețui după lat convivere] A trăi în același loc cu cineva Si: coabita.

CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere).

CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi laolaltă, în același loc cu cineva; a coabita. – Con1- + viețui (după lat. convivere)

CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi laolaltă, în același loc cu cineva. – Pronunțat: -vie-.

conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă

conviețuí vb. → viețui

CONVIEȚUÍ vb. v. coabita.

CONVIÉȚUI vb. IV intr. A trăi împreună, în același loc cu cineva. [Pron. -vie-. / după lat. convivere, germ. zusammenleben].

CONVIEȚUÍ vb. intr. a trăi împreună cu cineva; a coabita. (după lat. convivere)

A CONVIEȚUÍ ~iésc intranz. A viețui împreună; a conlocui; a coabita. [Sil. -țu-i-] /con- + a viețui

conviețuì v. a trăi împreună.

*convĭețuĭésc v. intr. (con- și vĭețuĭesc). Vĭețuĭesc împreună, coabitez.

arată toate definițiile

Intrare: conviețui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • conviețui
  • conviețuire
  • conviețuit
  • conviețuind
singular plural
  • conviețuiește
  • conviețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conviețuiesc
(să)
  • conviețuiesc
  • conviețuiam
  • conviețuii
  • conviețuisem
a II-a (tu)
  • conviețuiești
(să)
  • conviețuiești
  • conviețuiai
  • conviețuiși
  • conviețuiseși
a III-a (el, ea)
  • conviețuiește
(să)
  • conviețuiască
  • conviețuia
  • conviețui
  • conviețuise
plural I (noi)
  • conviețuim
(să)
  • conviețuim
  • conviețuiam
  • conviețuirăm
  • conviețuiserăm
  • conviețuisem
a II-a (voi)
  • conviețuiți
(să)
  • conviețuiți
  • conviețuiați
  • conviețuirăți
  • conviețuiserăți
  • conviețuiseți
a III-a (ei, ele)
  • conviețuiesc
(să)
  • conviețuiască
  • conviețuiau
  • conviețui
  • conviețuiseră
Intrare: conviețuire
conviețuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conviețuire
  • conviețuirea
plural
  • conviețuiri
  • conviețuirile
genitiv-dativ singular
  • conviețuiri
  • conviețuirii
plural
  • conviețuiri
  • conviețuirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)