conviețuire sf [At: COD. PEN. R. P. R. 473 / Pl: ~ri / E: conviețui] Coabitare.

CONVIEȚUÍRE, conviețuiri, s. f. Faptul de a conviețui; coabitare. – V. conviețui.

CONVIEȚUÍRE, conviețuiri, s. f. Faptul de a conviețui; coabitare. – V. conviețui.

CONVIEȚUÍRE, conviețuiri, s. f. Faptul de a conviețui; viață în comun. Regimul nostru de democrație populară a realizat conviețuirea frățească a tuturor minorităților naționale din Republica Populară Romînă. – Pronunțat: -vie-.

conviețuíre (-vie-) s. f., g.-d. art. conviețuírii; pl. conviețuíri

conviețuíre s. f. → viețuire

CONVIEȚUÍRE s. v. coabitare.

CONVIEȚUÍRE s.f. Faptul de a conviețui. [< conviețui].

conviețuí vi [At: DA ms / Pzi: ~ésc / E: con¹- + viețui după lat convivere] A trăi în același loc cu cineva Si: coabita.

CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. – Con¹- + viețui (după lat. convivere).

CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi laolaltă, în același loc cu cineva; a coabita. – Con¹- + viețui (după lat. convivere)

CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV. Intranz. A trăi laolaltă, în același loc cu cineva. – Pronunțat: -vie-.

conviețuí (a ~) (-vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conviețuiésc, imperf. 3 sg. conviețuiá; conj. prez. 3 să conviețuiáscă

conviețuí vb. → viețui

CONVIEȚUÍ vb. v. coabita.

CONVIÉȚUI vb. IV intr. A trăi împreună, în același loc cu cineva. [Pron. -vie-. / după lat. convivere, germ. zusammenleben].

CONVIEȚUÍ vb. intr. a trăi împreună cu cineva; a coabita. (după lat. convivere)

A CONVIEȚUÍ ~iésc intranz. A viețui împreună; a conlocui; a coabita. [Sil. -țu-i-] /con- + a viețui

conviețuì v. a trăi împreună.

*convĭețuĭésc v. intr. (con- și vĭețuĭesc). Vĭețuĭesc împreună, coabitez.