2 intrări

19 definiții

conversațiúne sf vz conversație

CONVERSAȚIÚNE s. f. v. conversație.

CONVERSAȚIÚNE s. f. v. conversație.

CONVERSAȚIÚNE s. f. v. conversație.

CONVERSAȚIÚNE s.f. v. conversație.

conversați(un)e f. 1. convorbire familiară; 2. arta sau modul de a conversa.

*conversațiúne f. (lat. conversátio, -ónis, intimitate, frecŭență [!]). Acțiunea de a conversa, convorbire. Ceĭa ce s'a conversat: o conversațiune interesantă. – Ob. -áție. Fals -rzáție (după germ.). V. taĭfas.

conversáție sf [At: (a. 1825) BV III, 466 / V: (înv) ~iúne / Pl: ~íi / E: fr conversation, lat conversatio, -onis] 1 Discuție. 2 (Rar) Fel de a vorbi.

CONVERSÁȚIE, conversații, s. f. Discuție, convorbire. ♦ (Rar) Fel de a vorbi, de a discuta. [Var.: (înv.) conversațiúne s. f.] – Din fr. conversation, lat. conversatio, -onis.

CONVERSÁȚIE, conversații, s. f. Discuție, convorbire. ♦ (Rar) Fel de a vorbi, de a discuta. [Var.: (înv.) conversațiúne s. f.] – Din fr. conversation, lat. conversatio, -onis.

CONVERSÁȚIE, conversații, s. f. Discuție, convorbire. Ar vrea să i se aducă biletele, nu să i se facă conversație. DUMITRIU, B. F. 75. După cele obicinuite întrebări și răspunsuri, conversația căzu, firește, asupra întâmplărilor zilei. NEGRUZZI, S. I 293. ◊ Fel de a vorbi, de a discuta. Avea o voce muzicală și conversația elegantă. BART, 106. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) conversațiúne (GHICA, S. 249) s. f.

conversáție (-ți-e) s. f., art. conversáția (-ți-a), g.-d. art. conversáției; pl. conversáții, art. conversáțiile (-ți-i-)

conversáție s. f. (sil. -ți-e), art. conversáția (sil -ți-a), g.-d. art. conversáției; pl. conversáții, art. conversáțiile (sil. -ți-i-)

CONVERSÁȚIE s. v. discuție.

CONVERSÁȚIE s.f. Discuție, convorbire. [Gen. -iei, var. conversațiune s.f. / cf. fr. conversation, lat. conversatio – frecventare].

CONVERSÁȚIE s. f. discuție, convorbire. (< fr. conversation, lat. conversatio)

CONVERSÁȚIE ~i f. 1) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală; discuție; convorbire; dialog. 2) Manieră de a conversa. 3) Tratative purtate în vederea încheierii unui acord sau a unei convenții; negociere. ~ secretă. ~ diplomatică. [Art. conversația; G.-D. conversației; Sil. -ți-e] /<fr. conversation, lat. conversatio, ~onis


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONVERSÁȚIE s. convorbire, dialog, discuție, (livr.) colócviu, (pop. si fam.) sfat, vórbă, (Ban.) turvín, (înv.) voroávă, (înv., în Transilv.) beseádă, (turcism înv.) musafereá, (fam.) parólă, șuétă. (Au întreținut o ~ agreabilă.)

CONVERSÁȚIE s. f. (cf. fr. conversation, lat. conversatio): în sintagma limbaj de conversație (v. limbáj).

Intrare: conversație
conversație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conversație conversația
plural conversații conversațiile
genitiv-dativ singular conversații conversației
plural conversații conversațiilor
vocativ singular
plural
conversațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conversațiune conversațiunea
plural conversațiuni conversațiunile
genitiv-dativ singular conversațiuni conversațiunii
plural conversațiuni conversațiunilor
vocativ singular
plural
Intrare: conversațiune
conversațiune
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.