6 definiții pentru contuar

CONTUÁR s.n. v. contoar (1) [în DN].

contuar n. biuroul unui bancher (=fr. comptoir).

*contuár n., pl. e (fr. comptoir, d. compter, a socoti). Masa, biurou [!], localu unde se primesc baniĭ într'o prăvălie mare, într'o bancă ș. a. Agență [!] generală de comerciu a uneĭ țărĭ în altă țară: contuaru Indiilor. Stabiliment de credit public, bancă: contuar de scont. – Pop. cantór, pl. oáre (rus. kontóra, pron. kantóra, d. fr. comptoir).

contoár sn [At: DN3/ V: comptuár, ~tuár / Pl: ~e / V: fr comptoir] 1 Birou de comerț. 2 Birou al unui bancher. 3 Agenție comercială pe teritoriul unui stat străin. 4 Birou la care se fac plățile în bănci sau în casele de comerț.

CONTOÁR, contoare, s. n. 1. Birou de comerț (în special al unui bancher). 2. Birou, masă pentru numărat banii, pentru etalat mărfuri (mici) etc. 3. Agenție comercială într-un stat străin. [Var.: comptoár s. n.] – Din fr. comptoir.

După DN, și: contuar, comptuar. - LauraGellner
Intrare: contuar
contuar
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contuar contuarul
plural contuare contuarele
genitiv-dativ singular contuar contuarului
plural contuare contuarelor
vocativ singular
plural