contraveniént, ~ă smf, a [At: MAIORESCU, D. I, 397 / P: ~ni-ent / Pl: ~nți, ~e / E: ger Kontravenient cf fr contrevenant] 1-2 (Persoană) care săvârșește o contravenție.

CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant.

CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și f. Persoană care săvârșește o contravenție. [Pr.: -ni-ent] – Din germ. Kontravenient. Cf. fr. contre-venant.

CONTRAVENIÉNT, -Ă, contravenienți, -te, s. m. și. f. Persoană care contravine unor dispoziții oficiale. Contravenienții vor suferi rigorile legii. ◊ (Adjectival, rar) Pietonii contravenienți au fost amendați. – Pronunțat: -ni-ent.

contraveniént (-ni-ent) s. m., pl. contraveniénți

contraveniént s. m. (sil. -ni-ent), pl. contraveniénți

CONTRAVENIÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care contravine unor dispoziții oficiale. [Pron. -ni-ent. / după fr. contrevenant, cf. germ. Kontravenient].

CONTRAVENIÉNT, -Ă s. m. f. cel care săvârșește o contravenție. (< germ. Kontraveninte, după fr. contrevennant)

CONTRAVENIÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care a comis o contravenție. [Sil. -ni-ent] /<germ. Kontravenient

contravenient m. cel ce comite o contravențiune.

contraveniéntă (-ni-en-) s. f., g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte

contraveniéntă s. f. (sil. -ni-en-), g.-d. art. contraveniéntei; pl. contraveniénte