CONTRARIETATE, contrarietăți, s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau propoziții. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété.

contrarietate sf [At: MDA ms / P: ~ri-e~ / Pl: ~tăți / E: fr contrariété] 1 Raport de opoziție între două lucruri contrarii. 2 Fapt care contrariază. 3 Împotrivire. 4 Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, contrazicere. 5 (Log) Raport logic între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau judecăți.

CONTRARIETATE s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau judecăți. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété.

CONTRARIETATE s. f. 1. Stare de nemulțumire, de supărare, de surprindere neplăcută provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. (Logică, în expr.) Raport de contrarietate = raport de opoziție între noțiuni contrare.

CONTRARIETATE s.f. Nemulțumire, surprindere neplăcută provocată de o contrazicere. ◊ (Log.) Raport de contrarietate = raport între națiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate, amîndouă în favoarea unei a treia. [Cf. fr. contrariété].

CONTRARIETATE s. f. 1. surprindere neplăcută provocată de o contrazicere. 2. (log.) raport între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate amândouă în favoarea unei a treia. (< fr. contrariété)

CONTRARIETATE f. 1) Sentiment de nemulțumire provocat de o contrazicere, de o atitudine neașteptată și nedorită. 2) log. Raport între două noțiuni, care se exclud reciproc. [Sil. -ri-e-] /<fr. contrariété

contrarietate f. 1. opozițiune între lucruri contrare: contrarietatea gusturilor; 2. ceea ce contrariază și efectul său: piedică, ciudă, necaz.

*contrarietáte f. (lat. cóntrarietas, -átis). Obstacul, pedică: a suferi marĭ contrarietățĭ. Nepotrivire: contrarietate de gusturĭ. Plictiseală, nemulțămire.

contrarietate (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarietății; pl. contrarietăți corectat(ă)

!contrarietate (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarietății; pl. contrarietăți

contrarietate s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. contrarietății

contrarietate, -tăți.