contrariere sf [At: DEX² / P: ~ri-e~ / Pl: ~ri / E: contraria] Surprindere a cuiva în mod neplăcut.

CONTRARIERE s.f. Acțiunea de a contraria. [Pron. -ri-e-. / < contraria].

CONTRARIA, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

contraria vt [At: STAMATI, D. / P: ~ri-a / Pzi: ~iez / E: fr contrarier] 1 A face sau a spune contrariul a ceea ce spune sau face altul. 2 A se împotrivi cuiva. 3 A pune piedică. 4 A surprinde pe cineva în mod neplăcut. 5 A supăra pe cineva.

CONTRARIA, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

CONTRARIA, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde în mod neplăcut pe cineva, făcînd sau spunîndu-i ceva care se opune convingerilor, dorinței sau intențiilor sale. Vestea aceasta mă contrariază. ▭ Luminița trecuse de la durerea pe care voia s-o aline altuia, la nerăbdarea să nu fie contrariată ea. C. PETRESCU, Î. I 242. Ceva-ceva să-l fi contrariat, apoi striga [furios]. GHICA, S. 518. – Pronunțat: -ri-a.

CONTRARIA vb. I. tr. A surprinde neplăcut pe cineva (făcînd sau spunînd ceva în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). [Pron. -ri-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. contrarier].

CONTRARIA vb. tr. a șoca, a surprinde neplăcut pe cineva (în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). (< fr. contrarier)

A CONTRARIA ~ez tranz. (persoane) A surprinde neplăcut prin vorbe și prin fapte neașteptate și nedorite. [Sil. -ri-a] /<fr. contrarier

contrarià v. 1. a zice sau a face contrar altora; 2. a împiedica, a se opune: a contraria un proiect.

*contrariéz v. tr. (lat. contrariare, d. contrarius, contrar; fr. contrarier). Mă opun vorbelor, actelor, voințeĭ cuĭva. Cauzez neplăcere: vorba ta mă contrariază. Împedec: vînturile contrariază mersu corăbiiĭ.

contrariere (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarierii; pl. contrarieri

contrariere (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarierii; pl. contrarieri

contrariere s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. contrarierii; pl. contrarieri

contraria (a ~) (desp. -ri-a) vb., ind. prez. 1 sg. contrariez (desp. -ri-ez), 3 contrariază, 1 pl. contrariem; conj. prez. 1 sg. să contrariez, 3 să contrarieze; ger. contrariind (desp. -ri-ind)

contraria (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariază, 1 pl. contrariem (-ri-em); conj. prez. 3 să contrarieze; ger. contrariind (-ri-ind)

contraria vb. (sil. -ri-a-), ind. prez. 1 sg. contrariez, 3 sg. și pl. contrariază, 1 pl. contrariem (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. contrarieze; ger. contrariind (sil. -ri-ind)

contraria (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. contrariază, 1 pl. contrariem, ger. contrariind)

contrariez, -riază 3, -rieze 3 conj., -riam 1 imp., -riat prt., -riind ger., -riere inf. s.

CONTRARIA vb. a șoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)

CONTRARIA vb. a șoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)