2 intrări

19 definiții

contrariére sf [At: DEX2 / P: ~ri-e~ / Pl: ~ri / E: contraria] Surprindere a cuiva în mod neplăcut.

CONTRARIÉRE, contrarieri, s. f. Acțiunea de a contraria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. contraria.

CONTRARIÉRE, contrarieri, s. f. Acțiunea de a contraria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. contraria.

contrariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrariérii; pl. contrariéri

contrariére s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. contrariérii; pl. contrariéri

CONTRARIÉRE s.f. Acțiunea de a contraria. [Pron. -ri-e-. / < contraria].

contrariá vt [At: STAMATI, D. / P: ~ri-a / Pzi: ~iéz / E: fr contrarier) 1 A face sau a spune contrariul a ceea ce spune sau face altul. 2 A se împotrivi cuiva. 3 A pune piedică. 4 A surprinde pe cineva în mod neplăcut. 5 A supăra pe cineva.

CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde în mod neplăcut pe cineva, făcînd sau spunîndu-i ceva care se opune convingerilor, dorinței sau intențiilor sale. Vestea aceasta mă contrariază.Luminița trecuse de la durerea pe care voia s-o aline altuia, la nerăbdarea să nu fie contrariată ea. C. PETRESCU, Î. I 242. Ceva-ceva să-l fi contrariat, apoi striga [furios]. GHICA, S. 518. – Pronunțat: -ri-a.

contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)

contrariá vb. (sil. -ri-a-), ind. prez. 1 sg. contrariéz, 3 sg. și pl. contrariáză, 1 pl. contrariém (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. contrariéze; ger. contrariínd (sil. -ri-ind)

CONTRARIÁ vb. a șoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)

CONTRARIÁ vb. I. tr. A surprinde neplăcut pe cineva (făcând sau spunând ceva în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. contrarier].

CONTRARIÁ vb. tr. a șoca, a surprinde neplăcut pe cineva (în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). (< fr. contrarier)

A CONTRARIÁ ~éz tranz. (persoane) A surprinde neplăcut prin vorbe și prin fapte neașteptate și nedorite. [Sil. -ri-a] /<fr. contrarier

contrarià v. 1. a zice sau a face contrar altora; 2. a împiedica, a se opune: a contraria un proiect.

*contrariéz v. tr. (lat. contrariare, d. contrarius, contrar; fr. contrarier). Mă opun vorbelor, actelor, voințeĭ cuĭva. Cauzez neplăcere: vorba ta mă contrariază. Împedec [!]: vînturile contrariază mersu corăbiiĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONTRARIÁ vb. a șoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)

Intrare: contraria
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) contraria contrariere contrariat contrariind singular plural
contraria contrariați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) contrariez (să) contrariez contrariam contrariai contrariasem
a II-a (tu) contrariezi (să) contrariezi contrariai contrariași contrariaseși
a III-a (el, ea) contraria (să) contrarieze contraria contrarie contrariase
plural I (noi) contrariem (să) contrariem contrariam contrariarăm contrariaserăm, contrariasem*
a II-a (voi) contrariați (să) contrariați contrariați contrariarăți contrariaserăți, contrariaseți*
a III-a (ei, ele) contraria (să) contrarieze contrariau contraria contrariaseră
Intrare: contrariere
contrariere substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contrariere contrarierea
plural contrarieri contrarierile
genitiv-dativ singular contrarieri contrarierii
plural contrarieri contrarierilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)