2 intrări

34 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contraria vt [At: STAMATI, D. / P: ~ri-a / Pzi: ~iéz / E: fr contrarier] 1 A face sau a spune contrariul a ceea ce spune sau face altul. 2 A se împotrivi cuiva. 3 A pune piedică. 4 A surprinde pe cineva în mod neplăcut. 5 A supăra pe cineva.

CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau dorințelor sale. [Pr.: -ri-a] – Din fr. contrarier.

CONTRARIÁ, contrariez, vb. I. Tranz. A supăra sau a surprinde în mod neplăcut pe cineva, făcînd sau spunîndu-i ceva care se opune convingerilor, dorinței sau intențiilor sale. Vestea aceasta mă contrariază.Luminița trecuse de la durerea pe care voia s-o aline altuia, la nerăbdarea să nu fie contrariată ea. C. PETRESCU, Î. I 242. Ceva-ceva să-l fi contrariat, apoi striga [furios]. GHICA, S. 518. – Pronunțat: -ri-a.

CONTRARIÁ vb. I. tr. A surprinde neplăcut pe cineva (făcând sau spunând ceva în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). [Pron. -ri-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. contrarier].

CONTRARIÁ vb. tr. a șoca, a surprinde neplăcut pe cineva (în contradicție cu convingerile, așteptările, dorința sau intenția sa). (< fr. contrarier)

A CONTRARIÁ ~éz tranz. (persoane) A surprinde neplăcut prin vorbe și prin fapte neașteptate și nedorite. [Sil. -ri-a] /<fr. contrarier

contrarià v. 1. a zice sau a face contrar altora; 2. a împiedica, a se opune: a contraria un proiect.

contrár, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 247 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i, ~e / E: fr contraire, lat contrarius] 1 a Opus. 2 a Deosebit. 3 a Vătămător. 4 a (Îs) Noțiuni ~e Noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună acceptarea celeilalte. 5 av Împotrivă. 6 av Neconform cu... 7 a Potrivnic. 8 a Nefavorabil. 9 sn (Lpl; îf contrarii] Noțiune care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acestui obiect sau proces. 10 sn Fiecare dintre termenii unei contradicții. 11 sm (Trs; Buc; rar; după ger Gegner) Adversar. 12 pp Contra (3).

contráriu a, av, smf vz contrar

CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRÁRIU, -IE adj., s. n. v. contrar.

CONTRÁRIU, -IE adj., s. n. v. contrar.

CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare din termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRÁR2, -Ă, contrari, -e, adj. (Adesea urmat de determinări în dativ) Opus, potrivnic. V. deosebit. În caz contrar... ▭ (În forma contrariu) Cînd Caragiale a avut nevoie de un personagiu cu caractere deosebite, aproape contrarii lui Dragomir, lui Ion etc., atuncilucru caracteristicl-a luat dintre femei. GHEREA, ST. CR. III 118. Despotismul este contrar naturii omului în societate. BOLINTINEANU, O. 260. ◊ (Logică) Noțiuni contrare = noțiuni care se află în raport de contrarietate, acceptarea uneia presupunînd înlăturarea celeilalte, fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. «Dulce» și «acru» sînt noțiuni contrare. ◊ (Substantivat) «Bun» e contrarul lui «rău». – Variantă: contráriu, -ie, contrarii, adj.

CONTRÁRIU2, -IE adj. v. contrar.

CONTRÁR, -Ă adj. Opus; potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) aflate în raport de contrarietate. ♦ (s.n.) Ceea ce este opus, potrivnic. // adv. împotriva, în contra; neconform cu... [Var. contrariu, -ie adj. / < lat. contrarius, cf. fr. contraire].

CONTRÁRIU s.n. Fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor și proceselor opuse unele altora. // adj. v. contrar. [< lat. contrarius, cf. it. contrario].

CONTRÁR, -Ă I. adj. opus; potrivnic. ♦ noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) în raport de contrarietate. II. s. n. ceea ce este opus, potrivnic. III. adv. împotriva, în contra. (< fr. contraire, lat. contrarius)

CONTRÁR1 ~ă (~i, ~e) Care se află în opoziție totală; advers; opus. Afirmație ~ă. /<fr. contraire, lat. contrarius

contrar a. 1. care e contra sau în opozițiune cu altul: ziua și noaptea sunt contrare; 2. nefavorabil: climă contrară sănătății.

*contrár, -ă și contráriŭ, -ie adj. (lat. contrarius). Opus, în potrivă: albu e contrar negruluĭ. Vătămător: seceta e contrară semănăturilor. Defavorabil: vînt contrar. Adv. În mod contrar.

*contrariéz v. tr. (lat. contrariare, d. contrarius, contrar; fr. contrarier). Mă opun vorbelor, actelor, voințeĭ cuĭva. Cauzez neplăcere: vorba ta mă contrariază. Împedec: vînturile contrariază mersu corăbiiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contrariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 contrariáză, 1 pl. contrariém (-ri-em); conj. prez. 3 să contrariéze; ger. contrariínd (-ri-ind)

contrariá vb. (sil. -ri-a-), ind. prez. 1 sg. contrariéz, 3 sg. și pl. contrariáză, 1 pl. contrariém (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. contrariéze; ger. contrariínd (sil. -ri-ind)

contraria (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. contrariază, 1 pl. contrariem, ger. contrariind)

contrár1 (opus) adj. m., pl. contrári; f. contráră, pl. contráre

contrár adj. m., pl. contrári; f. sg. contráră, pl. contráre

contrár s. n., pl. contrárii; adj. m., pl. contrari, f. contrară, pl. contrare

contrariez, -riază 3, -rieze 3 conj., -riam 1 imp., -riat prt., -riind ger., -riere inf. s.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTRARIÁ vb. a șoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)

CONTRARIA vb. a șoca, a vexa, (fig.) a izbi. (M-au ~ cele auzite.)

CONTRÁR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

Intrare: contraria
  • silabație: -ri-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • contraria
  • contrariere
  • contrariat
  • contrariatu‑
  • contrariind
  • contrariindu‑
singular plural
  • contraria
  • contrariați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • contrariez
(să)
  • contrariez
  • contrariam
  • contrariai
  • contrariasem
a II-a (tu)
  • contrariezi
(să)
  • contrariezi
  • contrariai
  • contrariași
  • contrariaseși
a III-a (el, ea)
  • contraria
(să)
  • contrarieze
  • contraria
  • contrarie
  • contrariase
plural I (noi)
  • contrariem
(să)
  • contrariem
  • contrariam
  • contrariarăm
  • contrariaserăm
  • contrariasem
a II-a (voi)
  • contrariați
(să)
  • contrariați
  • contrariați
  • contrariarăți
  • contrariaserăți
  • contrariaseți
a III-a (ei, ele)
  • contraria
(să)
  • contrarieze
  • contrariau
  • contraria
  • contrariaseră
Intrare: contrar (adj.)
contrar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrar
  • contrarul
  • contraru‑
  • contra
  • contrara
plural
  • contrari
  • contrarii
  • contrare
  • contrarele
genitiv-dativ singular
  • contrar
  • contrarului
  • contrare
  • contrarei
plural
  • contrari
  • contrarilor
  • contrare
  • contrarelor
vocativ singular
plural
contrariu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: contrarĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrariu
  • contrariul
  • contrariu‑
  • contrarie
  • contraria
plural
  • contrarii
  • contrariii
  • contrarii
  • contrariile
genitiv-dativ singular
  • contrariu
  • contrariului
  • contrarii
  • contrariei
plural
  • contrarii
  • contrariilor
  • contrarii
  • contrariilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

contraria

  • 1. A supăra sau a surprinde pe cineva în mod neplăcut, făcând sau spunându-i ceva care se opune convingerilor, intențiilor sau așteptărilor, dorințelor sale.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: izbi supăra vexa șoca 3 exemple
    exemple
    • Vestea aceasta mă contrariază.
      surse: DLRLC
    • Luminița trecuse de la durerea pe care voia s-o aline altuia, la nerăbdarea să nu fie contrariată ea. C. PETRESCU, Î. I 242.
      surse: DLRLC
    • Ceva-ceva să-l fi contrariat, apoi striga [furios]. GHICA, S. 518.
      surse: DLRLC

etimologie:

contrar (adj.) contrariu

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 4 exemple
    exemple
    • În caz contrar...
      surse: DLRLC
    • Cînd Caragiale a avut nevoie de un personagiu cu caractere deosebite, aproape contrarii lui Dragomir, lui Ion etc., atunci – lucru caracteristic – l-a luat dintre femei. GHEREA, ST. CR. III 118.
      surse: DLRLC
    • Despotismul este contrar naturii omului în societate. BOLINTINEANU, O. 260.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat «Bun» e contrarul lui «rău».
      surse: DLRLC
    • 1.1. Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • «Dulce» și «acru» sunt noțiuni contrare.
        surse: DLRLC

etimologie: