opțiuni

9 definiții pentru contramarș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contramárș sn [At: DA/ Pl: ~uri / E: fr contremarche] 1 Marșul pe care îl execută o trupă când își schimbă direcția. 2 Evoluția unei coloane care-și schimbă frontul.

CONTRAMÁRȘ, contramarșuri, s. n. Marșul pe care îl execută o trupă când își schimbă direcția; evoluția unei coloane care-și schimbă frontul. – Din fr. contremarche.

CONTRAMÁRȘ, contramarșuri, s. n. Marșul pe care îl execută o trupă când își schimbă direcția; evoluția unei coloane care-și schimbă frontul. – Din fr. contremarche.

CONTRAMÁRȘ s.n. Marș al unei armate făcut în sens contrar celui în care s-a mers la început. [Cf. fr. contremarche].

CONTRAMÁRȘ s. n. 1. marș al unei armate în sens contrar celui în care s-a mers la început. 2. manevră reciprocă a două (grupuri de) nave care se deplasează pe drumuri paralele și de sens contrar. (< fr. contremarche)

CONTRAMÁRȘ ~uri n. Marș sau manevră executată de o unitate militară, când își schimbă direcția sau frontul. /<fr. contremarche

contramarș n. marșul unei armate opus celuia ce părea că voiește a face.

*contramárș n., pl. urĭ (fr. contre-marche). Arm. Marș militar în direcțiune opusă orĭ contrar altuĭ marș făcut orĭ proĭectat. Evoluțiunea uneĭ coloane care-șĭ schimbă frontu orĭ a unuĭ bastiment care-șĭ schimbă direcțiunea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contramárș s. n., pl. contramárșuri

contramárș s. n., pl. contramárșuri

Intrare: contramarș
contramarș substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contramarș
  • contramarșul
  • contramarșu‑
plural
  • contramarșuri
  • contramarșurile
genitiv-dativ singular
  • contramarș
  • contramarșului
plural
  • contramarșuri
  • contramarșurilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

contramarș

  • 1. Marșul pe care îl execută o trupă când își schimbă direcția; evoluția unei coloane care-și schimbă frontul.
    surse: MDA2 DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Manevră reciprocă a două (grupuri de) nave care se deplasează pe drumuri paralele și de sens contrar.
    surse: MDN '00

etimologie: