opțiuni
  • info

14 definiții pentru contingență

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONTINGENȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia.

CONTINGENȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia.

contingență sf [At: RALEA, E. O. 294 / Pl: ~țe / E: fr contingence, lat contingentia] 1 Posibilitate ca un lucru să se întâmple sau nu. 2 Relație care se stabilește între fenomene, contingente. 3 Atingere. 4 Legătură. 5 Raport. 6 Întâmplare. 7 (Gmt; îs) Unghi de ~ Unghi format de o linie dreaptă cu o curbă sau de două curbe care trec prin același punct.

CONTINGENȚĂ, contingențe, s. f. Atingere, legătură exterioară, raport. Între materialismul primitiv și dialectica naivă din timpul antichității nu există o legătură internă, ci doar o simplă contingență spontană, o legătură care, chiar cînd s-a produs parțial, nu a fost formulată conștient. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 15/1.

CONTINGENȚĂ s.f. Starea a ceea ce este contingent; atingere, raport, legătură exterioară. [Cf. it. contingenza, fr. contingence].

CONTINGENȚĂ s. f. însușirea de a fi contingent (1); relație între fenomene, evenimente contingente; întâmplare. (< fr. contingence, lat. contingentia)

CONTINGENȚĂ ~e f. Stare a elementelor contingente. /<fr. contingence, lat. contingentia

contingență f. starea lucrului contingent.

*contingénță f., pl. e (lat. contingentio). Starea lucruluĭ contingent, ocaziune, oportunitate, eventualitate. Geom. Întîlnirea uneĭ liniĭ (drepte orĭ curbe) cu o curbă căreĭa ĭ-e tangentă.

cotingență sf vz contigență block

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

contingență s. f., g.-d. art. contingenței; pl. contingențe

contingență s. f., g.-d. art. contingenței; pl. contingențe

contingență s. f., g.-d. art. contingenței; pl. contingențe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONTINGENȚĂ s. v. legătură, raport, relație.

contingență s. v. LEGĂTURĂ. RAPORT. RELAȚIE.

Intrare: contingență
contingență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contingență
  • contingența
plural
  • contingențe
  • contingențele
genitiv-dativ singular
  • contingențe
  • contingenței
plural
  • contingențe
  • contingențelor
vocativ singular —
plural —
cotingență
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

contingență, contingențesubstantiv feminin

  • 1. Însușirea de a fi contingent; relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: atingere legătură raport relație întâmplare
    • format_quote Între materialismul primitiv și dialectica naivă din timpul antichității nu există o legătură internă, ci doar o simplă contingență spontană, o legătură care, chiar cînd s-a produs parțial, nu a fost formulată conștient. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 15/1. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.