4 intrări

25 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contá [At: GHICA, S. 457 / V: (înv) comptá / Pzi: ~téz / E: fr compter, it contare] 1-2 vtr A (se) număra. 3 vt A se bizui pe ceva sau pe cineva. 4 vt A spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 5 vi A avea valoare, însemnătate. 6 vi (Înv; cu determinări introduse prin prepoziția cu) A ține seama de cineva.

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare.

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. 3. (Înv.; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A ține seama de cineva. – Din fr. compter, it. contare.

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul sau sprijinul cuiva sau a ceva. Agitatorul care vorbește numai el singur și nu dă voie oamenilor să spună ce au de spus, care nu se interesează de părerile acestora, nu poate conta pe succes. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. Biata Raluca! auzi, biata fată! să-i strice... tocmai monologul!... [Raluca:] Închipuiește-ți, dragă, tocmai scena pe care contam! CARAGIALE, O. III 8. 2. A reprezenta o valoare, a prezenta o importanță, a avea însemnătate, a intra în calcul. În regimul capitalist omul nu contează. 3. (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A ține seamă de cineva. Să-l silim de a conta cu noi. ALECSANDRI, T. 1735.

CONTÁ vb. I. intr. 1. A se întemeia, a se baza, a se bizui (pe cineva sau ceva). 2. A avea valoare, importanță, însemnătate. [Var. compta vb. I. / < it. contare, fr. compter].

CONTÁ vb. intr. 1. a se bizui (pe), a se încrede (în). 2. a avea valoare, însemnătate. 3. a înregistra conturile (1). (< it. contare, fr. compter)

A CONTÁ ~éz intranz. 1) A pune temei; a se sprijini; a se fonda; a se baza. 2) A reprezenta o anumită valoare; a se impune prin calitățile sale; a valora; a prețui; a face; a consta. /<fr. compter, it. contare

contà v. 1. a socoti; 2. fig. a-și propune: contez a veni mâine; 3. a se încrede în cineva: contez pe tine.

Conta (Vasile) ni. filozof român, a scris Încercări de Metafizică materialistă, Teoria Undulațiunii universale și a Fatalismului (1846-1884).

cont2 sn [At: EMINESCU, N. 80 / V: (înv; după fr) compt, cónta, (înv; după it) conto / Pl: ~uri/ E: fr compte, it conto, cf ger Konto] 1 Socoteală scrisă alcătuită din două părți, debit și credit, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. 2 Evidență a acestor operații. 3 (Lpl; îs) Curte de ~uri Instituție superioară de stat însărcinată cu controlul și verificarea cheltuielilor publice. 4 (Îe) A trece Ia (sau în) ~ A înscrie o notă de plată la rubrica datoriilor cuiva. 5 (Îe) A cere (cuiva) ~ A trage pe cineva la răspundere pentru cele spuse sau făcute. 6 (Îe) A da (cuiva) ~ A da cuiva lămuriri asupra faptelor sau socotelilor sale Si: a justifica. 7 (Fig) Seamă. 8 (Îe) A ține ~ (de ceva) A lua ceva în considerare. 9 (Îe) Pe ~ propriu Pe propria răspundere. 10 (Îae) Independent. 11 (Îe) În ~ul (cuiva sau a ceva) Pentru cineva sau ceva. 12 (Fig; în poezia populară; lpl) Complicație. 13 Notă de plată. 14 (Îe) A vinde sau a cumpăra pe ~ A vinde sau a cumpăra pe credit, pe datorie.

cónță sf [At: I. CR. IV, 27 / Pl: ~țe / E: ucr конек] 1 (Țes; Buc) 1 Resturi de pânză. 2 (Mpl) Capăt de pânză.

cont n., pl. urĭ (fr. compte, it. conto, d. lat. cómputus, cont, computare, a socoti la un loc. V. acont, scont, deputat, imput). Socoteală, samă: a face contu cheltuĭelilor. Raport, samă: daŭ cont de însărcinarea mea. Pe cont, pe credit, pe datorie. Țin cont, ĭaŭ în samă, ĭaŭ act. Cont curent, contabilitate între doĭ inșĭ dintre care unu primește și dă banĭ p. cel-lalt. Înalta Curte de Conturĭ, așezămînt care verifică conturile administrațiunilor statuluĭ. – Fals compt. În est pop. pe conta mea (ta, luĭ), pe contu meŭ (tăŭ, luĭ), cu baniĭ meĭ (tăĭ, luĭ).

*contéz v. intr. (fr. compter. V. compút). Barb. Mă bazez, mă încred: contez pe tine. Îs luat în seamă, îs numărat, îs considerat: în socotelile marĭ sumele micĭ nu contează. Socotesc, sper, cred: contez să vin mîne.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză

contá vb., ind. prez. 1 sg. contéz, 3 sg. și pl. conteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTÁ vb. 1. v. baza. 2. v. bizui. 3. a interesa, (livr.) a importa. (Ce ~ acest lucru, pe lângă altele mai importante?)

CONTA vb. 1. a se baza, a se bizui, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, (înv. și reg.) a se nădăi, (înv.) a se așeza, a se încredința, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeți, a se stărui, (fig.) a miza, a se rezema. (Pe ce ~ el ?) 2. a se baza, a se bizui, a se încrede, a se lăsa, a se sprijini. (Pot să ~ pe tine?) 3. a interesa, (livr.) a importa. (Ce ~ acest lucru, pe lîngă altele mai importante?)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cónță, cónțe, s.f. (reg.) rămășiță de pânză; capăt zdrențuros al pânzei.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONTA, Vasile (1845-1882, n. Ghindăoani, jud, Neamț), filozof român. Prof. univ. de drept civil la Iași. Autorul unui sistem filozofic materialist, cuprinzând o teorie senzualist-empiristă a cunoașterii, o analiză evoluționistă a faptului biologic, o teorie de determinismului universal, numit „fatalism” aplicată și fenomenelor psihice și sociale („Bazele metafizicii”, „Teoria ondulațiunii universale”, „Teoria fatalismului”). Sub influența lui A. Compte și H. Spencer a susținut posibilitatea sociologiei ca știință („Originea speciilor”).

CONTA, Iosif (1924-2006, n. Bîrzava, jud. Arad), dirijor român. În repertoriul său, numeroase lucrări românești. Directorul Filarmonicii din Ankara.

CONTA-CONTE; numele nu-i de origine balcanică, cf. contăș < pol. (haină de boier). 1. Conta, Sav., ard. (Met 224); – Vasile, filozoful; Nic. a Contoaii (Sd VII 264), nr. marital. 2. Conte, Șt., din Fălciu (BCI VII 22); – ard., 1726 (Paș); Contea, M., 1590 (RI VII 177); – Ioan, olt. (Sd XXII) și s.; Contescu (Î Div). 3. Contu, fam, (Tel 58). 4. Cf. Coantă, ard. (Paș); Pașca pune numele în legătură cu un srb.-cr. Konta (?) obscur și greu de admis pentru exemplele din Ardeal și Moldova; nici explicația lui Bil-Albescu < ung. kontar „cîrpaciu” nu are sens.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

nu contează, Jean boxează, marți și joi se antrenează, nu lovește, dar primește expr. nu-i nimic, n-are importanță.

Intrare: conta
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • conta
  • contare
  • contat
  • contatu‑
  • contând
  • contându‑
singular plural
  • contea
  • contați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • contez
(să)
  • contez
  • contam
  • contai
  • contasem
a II-a (tu)
  • contezi
(să)
  • contezi
  • contai
  • contași
  • contaseși
a III-a (el, ea)
  • contea
(să)
  • conteze
  • conta
  • contă
  • contase
plural I (noi)
  • contăm
(să)
  • contăm
  • contam
  • contarăm
  • contaserăm
  • contasem
a II-a (voi)
  • contați
(să)
  • contați
  • contați
  • contarăți
  • contaserăți
  • contaseți
a III-a (ei, ele)
  • contea
(să)
  • conteze
  • contau
  • conta
  • contaseră
Intrare: Conta
Conta nume propriu
nume propriu (I3)
  • Conta
Intrare: contă
contă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: conță
conță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)