Definiția cu ID-ul 912096:

CONSUMÁȚIE, consumații, s. f. 1. (Ec. pol.) Faptul de a consuma (1); consumare, consum. O dată ajunsă la locul în care servește ca valoare de întrebuințare, marfa cade din sfera schimbului de mărfuri în sfera consumației. MARX, C. I 125. Statul socialist poate lua ființă numai ca o rețea de comune de producție și de consum, care să țină o evidență riguroasă a producției și consumului lor, să economisească munca și să sporească necontenit productivitatea ei, dobîndind astfel posibilitatea de a reduce ziua de lucru la șapte, șase ore și chiar la mai puțin. LENIN, S. P. 28. ◊ Consumație productivă = întrebuințare a unor bunuri în scopul producerii altor bunuri. Prin transformarea capitalului bănesc în capital productiv, valoarea-capital a obținut o formă naturală în care ea nu poate continua circulația, ci trebuie să intre în consumație, anume în consumația productivă. MARX, C. II 33. Creșterea pieței interne pentru capitalism este «independentă» pînă la un anumit grad de creșterea consumului individual, făcîndu-se mai mult prin creșterea consumației productive. LENIN, O. III 36. Consumație individuală = întrebuințare a unor produse pentru necesitățile proprii ale persoanelor. Consumația productivă rămîne întotdeauna legată de consumația individuală. LENIN, O. III 36. ◊ Expr. A da (un produs) în consumație = a pune (un produs) la dispoziția publicului consumator. 2. Totalitatea alimentelor pe care le consumă cineva într-un local public. Plăti... și consumația lui Radu Comșa. C. PETRESCU, Î. II 200. ◊ Local de consumație = local public unde se consumă mîncări și băuturi. Eu stau într-un local ieftin de consumație, într-o berărie populară, pierdut în mulțime, și mă gîndesc. CARAGIALE, O. II 191. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) consmațiúne (CARAGIALE, M. 94) s. f.