consoarte sm vz consorte

consoartă sf [At: PANN, P. V. II, 161/21/ Pl: ~te / E: ml consors, -ortis (influențat de soartă)] (Fam) Soție.

consorte sm [At: ARISTIA, PLUT. / V: (înv) ~oarte / Pl: ~rți / E: ns cf consoartă] 1 (Nob) Soț. 2 (Lpl) Persoane care împărtășesc aceeași soartă. 3 (Lpl) Asociați într-o afacere având un interes comun. 4 (Lpl) Doi oameni căsătoriți.

CONSOARTĂ, consoarte, s. f. (Familiar) Soție, nevastă. Îmi ajunge s-o știu a mea consoartă. MACEDONSKI, O.II 132. Multe salutări de la d. Costică și consoarta. CARAGIALE, O. VII 169.

CONSOARTĂ s.f. (Fam.) Soție, nevastă. [< lat. consors].

CONSOARTĂ s. f. soție, nevastă. (< lat. consors)

CONSOARTĂ ~e f. fam. Femeie căsătorită în raport cu soțul ei; soție; nevastă. /<lat. consors, ~tis

consoartă f. soție.

consorte m. 1. soț; 2. pl. tovarăși cari au interes comun într’o afacere.

*consoártă f., pl. e (fr. consorte, d. lat. consors, -órtis, din con-, împreună, și sors, sortis, soartă). De multe orĭ iron. Soție, nevastă: s’a certat cu consoarta. – Și masc. Principe consort, soțu uneĭ regine domnitoare.

consoartă (fam.) s. f., g.-d. art. consoartei; pl. consoarte

consoartă (fam.) s. f., g.-d. art. consoartei; pl. consoarte

consoartă s. f., g.-d. art. consoartei; pl. consoarte

CONSOARTĂ s. v. nevastă, soție.

consoartă s. v. NEVASTĂ. SOȚIE.