consimțire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: consimți] 1-2 Consimțământ (1-2).

CONSIMȚÍRE s. f. Faptul de a consimți; consimțămînt.

CONSIMȚÍRE s.f. Acțiunea de a consimți și rezultatul ei; încuviințare, aprobare, acceptare. [< consimți].

consimțí vi [At: COSTINESCU/ Pzi: consímt, (înv) ~símț, ~țésc / E: con-¹ + simți după (fr consentir)] 1 A-și da consimțământul (1). 2 A fi de acord cu ceva Si: a aproba, a încuviința.

consimțí vb. I. tr., intr. A-și da consimțământul, a fi de acord cu ceva; a încuviința, a aproba. Mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist (CAR.). Să-și înduplece soțul părăsit să consimtă la despărțenie (M. I. CAR.). ◊ Loc.adv. Liber consimțit v. liber. • prez.ind. consímt, (înv.) consímț, -esc./con³- + simți, după fr. consentir.

CONSIMȚÍ, consimt, vb. IV. Tranz. (De obicei urmat de o propoziție completivă) A-și da consimțămîntul, a încuviința, a fi de acord. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A consimțit la căsătoria fiului său. – Prez. ind. și: (rar) consimț (CARAGIALE, O. I 51).

CONSIMȚÍ vb. IV. tr., intr. A-și da consimțământul; a încuviința, a aproba; a se învoi. [P.i. consímt și simț, conj. -simtă. / < con- + simți, după fr. consentir].

CONSIMȚÍ vb. tr., intr. a-și da consimțământul; a încuviința, a aproba. (după fr. consentir)

A CONSIMȚÍ consímt 1. tranz. (păreri, propuneri etc.) A susține exprimându-și consimțământul; a încuviința; a aproba. 2. intranz. A-și da consimțământul; a fi de acord. /con- + a simți

consimțì v. 1. a avea aceeaș simțire sau voință cu altul: cine tace, consimte; 2. a aproba, a consimți ceva: a consimți la o propunere.

*consímt, a -í v. intr. (con- și simt, după fr. consentir, lat. consentire). Am aceĭașĭ simțire (voință) cu altu, admit, aprob, accept: cine tace, consimte; a consimți la o propunere. – Și consímț (vest) și, maĭ rar, consimțesc.

consimțíre s. f., g.-d. art. consimțírii; pl. consimțíri

consimțíre s. f. → simțire

consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă

consimțí vb. → simți

consimt, -tă 3 conj., -țind ger.

CONSIMȚÍRE s. 1. v. aprobare. 2. v. încuviințare.

CONSIMȚIRE s. 1. acceptare, admitere, aprobare, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post.) 2. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Cu sau fără ~ cuiva.)