2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

consimțire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: consimți] 1-2 Consimțământ (1-2).

CONSIMȚÍRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți.

CONSIMȚÍRE, consimțiri, s. f. Faptul de a consimți; consimțământ, aprobare, încuviințare, acceptare; acord. – V. consimți.

CONSIMȚÍRE s. f. Faptul de a consimți; consimțămînt.

CONSIMȚÍRE s.f. Acțiunea de a consimți și rezultatul ei; încuviințare, aprobare, acceptare. [< consimți].

consimțí vi [At: COSTINESCU/ Pzi: consímt, (înv) ~símț, ~țésc / E: con-1 + simți după (fr consentir)] 1 A-și da consimțământul (1). 2 A fi de acord cu ceva Si: a aproba, a încuviința.

CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir).

CONSIMȚÍ, consímt, vb. IV. Tranz. și intranz. A fi de acord cu ceva, a-și da consimțământul; a aproba, a încuviința. – Con1- + simți (după fr. consentir).

CONSIMȚÍ, consimt, vb. IV. Tranz. (De obicei urmat de o propoziție completivă) A-și da consimțămîntul, a încuviința, a fi de acord. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A consimțit la căsătoria fiului său.Prez. ind. și: (rar) consimț (CARAGIALE, O. I 51).

consimțí vb. I. tr., intr. A-și da consimțământul, a fi de acord cu ceva; a încuviința, a aproba. Mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist (CAR.). Să-și înduplece soțul părăsit să consimtă la despărțenie (M. I. CAR.). ◊ Loc.adv. Liber consimțit v. liber. • prez.ind. consímt, (înv.) consímț, -esc./con3- + simți, după fr. consentir.

CONSIMȚÍ vb. IV. tr., intr. A-și da consimțământul; a încuviința, a aproba; a se învoi. [P.i. consímt și simț, conj. -simtă. / < con- + simți, după fr. consentir].

CONSIMȚÍ vb. tr., intr. a-și da consimțământul; a încuviința, a aproba. (după fr. consentir)

A CONSIMȚÍ consímt 1. tranz. (păreri, propuneri etc.) A susține exprimându-și consimțământul; a încuviința; a aproba. 2. intranz. A-și da consimțământul; a fi de acord. /con- + a simți

consimțì v. 1. a avea aceeaș simțire sau voință cu altul: cine tace, consimte; 2. a aproba, a consimți ceva: a consimți la o propunere.

*consímt, a v. intr. (con- și simt, după fr. consentir, lat. consentire). Am aceĭașĭ simțire (voință) cu altu, admit, aprob, accept: cine tace, consimte; a consimți la o propunere. – Și consímț (vest) și, maĭ rar, consimțesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

consimțíre s. f., g.-d. art. consimțírii; pl. consimțíri

consimțíre s. f. → simțire

consimțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. consímt, imperf. 3 sg. consimțeá; conj. prez. 3 să consímtă

consimt, -tă 3 conj., -țind ger.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONSIMȚÍRE s. 1. v. aprobare. 2. v. încuviințare.

CONSIMȚIRE s. 1. acceptare, admitere, aprobare, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post.) 2. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Cu sau fără ~ cuiva.)

arată toate definițiile

Intrare: consimțire
consimțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consimțire
  • consimțirea
plural
  • consimțiri
  • consimțirile
genitiv-dativ singular
  • consimțiri
  • consimțirii
plural
  • consimțiri
  • consimțirilor
vocativ singular
plural
Intrare: consimți
verb (VT309)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • consimți
  • consimțire
  • consimțit
  • consimțitu‑
  • consimțind
  • consimțindu‑
singular plural
  • consimți
  • consimte-
  • consimțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • consimt
  • consi
(să)
  • consimt
  • consi
  • consimțeam
  • consimții
  • consimțisem
a II-a (tu)
  • consimți
(să)
  • consimți
  • consimțeai
  • consimțiși
  • consimțiseși
a III-a (el, ea)
  • consimte
(să)
  • consimtă
  • consimță
  • consimțea
  • consimți
  • consimțise
plural I (noi)
  • consimțim
(să)
  • consimțim
  • consimțeam
  • consimțirăm
  • consimțiserăm
  • consimțisem
a II-a (voi)
  • consimțiți
(să)
  • consimțiți
  • consimțeați
  • consimțirăți
  • consimțiserăți
  • consimțiseți
a III-a (ei, ele)
  • consimt
(să)
  • consimtă
  • consimță
  • consimțeau
  • consimți
  • consimțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

consimțire

etimologie:

  • vezi consimți
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

consimți

etimologie: