2 intrări

34 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conrupere sf vz corupere

CONRÚPE vb. III v. corupe.

CONRÚPE vb. III v. corupe.

CORÚMPE vb. III v. corupe.

CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt.Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe).

CORÚPERE, coruperi, s. f. Acțiunea de a (se) corupe și rezultatul ei. – V. corupe.

CORÚPERE, coruperi, s. f. Acțiunea de a (se) corupe și rezultatul ei. – V. corupe.

conrumpere sf vz corupere

corumpere sf vz corupere

corupe [At: C. NEGRUZZI, I 337 / V: conr~, ~umpe / Pzi: corup / E: lat corrupere, fr corrompre] 1-2 vtr (Înv; d. alimente) A (se) altera. 3 vr (Înv) A-și pierde caracterul originar. 4 vr (Înv) A-și pierde destinația inițială. 5 vr (D. oameni) A-și pierde integritatea morală. 6 vt A face pe cineva să-și piardă integritatea morală Si: a perverti. 7 vt A determina pe cineva, prin daruri, să îndeplinească o acțiune contrară datoriei sale și adecvată intereselor corupătorului Si: a cumpăra, a mitui, (pfm) a șperțui.

corupere sf [At: IORGA, L. II, 289 / V: conr~, ~ump~ / Pl: ~ri / E: corupe] 1 (Înv; d. alimente) Alterare. 2 (Înv) Pierdere a caracterului originar Si: corupt1 (2). 3 (Înv) Pierdere a destinației inițiale Si: corupt1 (3). 4 (D. oameni) Pierdere a integrității morale Si: corupt1 (4). 5 Determinare a cuiva, prin daruri, să îndeplinească o acțiune contrară datoriei sale și adecvată intereselor corupătorului Si: corupt1 (5), cumpărare, cumpărat1, mituire, mituit1, (pfm) șperțuire, șperțuit1.

CORÚPE, corúp, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) abate de la linia moralității, corectitudinii sau datoriei; a (se) perverti; a (se) deprava. 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica. [Perf. s. corupsei, part. corupt.Var.: (înv.) corúmpe, (rar) conrúpe vb. III] – Din lat. corrumpere (după rupe).

CONRÚPE vb. III V. corupe.

CORÚPE, corúp, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A abate de la linia moralității, corectitudinii sau datoriei. V. deprava, mitui, seduce. Literatura decadentă corupe pe cititor. Negustorul a încercat să-l corupă pe agentul fiscal. 2. (Cu privire la idei, fenomene sociale, sentimente etc.) A face să-și piardă integritatea, paritatea, distincția; a deforma, a strica. Noi nu învinovățim pe cetățeni, ei nu pot fi loviți întru nimic; crima e a celor ce corup, ce vițiază atmosfera curată a unei conștiințe. DEMETRESCU, O.196. ◊ Refl. Ne aducem aminte de decadința în care căzuserăm în privința limbei sub domniile străine. În corupția generală se corupsese și ea! NEGRUZZI, S. I 337. – Forme gramaticale: perf. s. corupsei, part. corupt. – Variante: (învechit) corúmpe (GHICA, S. 442, ALEXANDRESCU, M. 162), (rar) conrúpe (C. PETRESCU, C. V. 89, HOGAȘ, H. 71) vb. III.

CORÚPERE, coruperi, s. f. Acțiunea de a corupe. V. seducere, mituire, corupție.

CONRÚPE vb. III. v. corupe.

CORÚPE vb. III. 1. tr., refl. A (se) abate de la moralitate, de la corectitudine sau de la datorie. 2. tr. A strica, a deforma, a denatura (idei, sentimente, moravuri etc.). [P.i. corúp, perf. s. -rupsei, part. -rupt, var. conrupe vb. III. / cf. it. corrompere, fr. corrompre, lat. corrumpere, după rupe].

CORÚPERE s.f. Acțiunea de a (se) corupe și rezultatul ei. [< corupe].

CORÚPE vb. tr., refl. 1. a (se) abate de la moralitate, corectitudine sau datorie. 2. a face să-și piardă, a-și pierde integritatea, puritatea etc.; a (se) strica, a (se) denatura. (< lat. corrumpere)

A SE CORÚPE mă corúp intranz. 1) A ajunge în stare de declin moral; a se declasa; a degenera; a degrada; a se vicia; a se perverti; a decădea. 2) (despre idei, sentimente, fenomene sociale etc.) A pierde integritatea sau puritatea inițială. /<lat. corrumpere

A CORÚPE corúp tranz. 1) A modifica în rău; a deforma; a perverti. ~ datinile. 2) A face să se corupă. /<lat. corrumpere

corupe v. 1. a strica, a altera: aceste miasme corup aerul; 2. fig. a deprava, a perverti: a corupe datinile; 3. a îndupleca pe cineva prin daruri să facă ceva în contra datoriei sau conștiinței sale: a corupe martorii.

*corúp, -rúpt, a -rúpe v. tr. (lat. con-rúmpere, d. con-, împreună, și rúmpere, a rupe. V. e- și i-rup). Stric, alterez: căldura corupe laptele, miazmele corup aeru. Fig. Depravez: a corupe obiceĭurile. Mituĭesc: a corupe un judecător. V. refl. Mă stric, mă depravez. Evoluez: cuvintele se corup. – Fals conrup.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

corúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp, perf. s. 3 sg. corúpse; part. corúpt

corúpere s. f., g.-d. art. corúperii; pl. corúperi

corúpe vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. corúp; part. corúpt


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CORÚPE vb. 1. a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrâna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral.) 2. v. seduce. 3. a (se) deforma, a (se) strica. (O limbă care s-a ~ sub influența...)

CORÚPERE s. 1. decădere, depravare, pervertire, stricare, viciere, (înv.) degradație. (~ moravurilor.) 2. v. seducere. (~ unei minore.) 3. deformare, stricare. (~ unei limbi.)

CORUPE vb. 1. a decădea, a (se) deprava, a (se) desfrîna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (S-a ~ într-un mediu imoral) 2. a perverti, a seduce. (A ~ o fată.) 3. a (se) deforma, a (se) strica. (O limbă care s-a ~ sub influența...)

CORUPERE s. 1. decădere, depravare, pervertire, stricare, viciere, (înv.) degradație. (~ moravurilor.) 2. corupție, pervertire, seducere, seducție. (~ unei minore.) 3. deformare, stricare. (~ unei limbi.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

corúpe (corúp, corúpt), vb.1. A perverti, a deprava. – 2. A face ca o idee, un sentiment etc. să-și piardă puritatea; a deforma, a strica. Lat. corrumpere (sec. XIX), adaptat la conjugarea lui a rupe.Der. corupt, adj.; corupător, adj.; coruptor, adj., din fr. corrupteur; corupție, s. f., din fr.; coruptibil, adj.; coruptelă, s. f., din lat. corruptela (sec. XIX).

Intrare: corupe
verb (VT657)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • corupe
  • corupere
  • corupt
  • coruptu‑
  • corupând
  • corupându‑
singular plural
  • corupe
  • corupeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • corup
(să)
  • corup
  • corupeam
  • corupsei
  • corupsesem
a II-a (tu)
  • corupi
(să)
  • corupi
  • corupeai
  • corupseși
  • corupseseși
a III-a (el, ea)
  • corupe
(să)
  • coru
  • corupea
  • corupse
  • corupsese
plural I (noi)
  • corupem
(să)
  • corupem
  • corupeam
  • corupserăm
  • corupseserăm
  • corupsesem
a II-a (voi)
  • corupeți
(să)
  • corupeți
  • corupeați
  • corupserăți
  • corupseserăți
  • corupseseți
a III-a (ei, ele)
  • corup
(să)
  • coru
  • corupeau
  • corupseră
  • corupseseră
verb (VT657.1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • corumpe
  • corumpere
  • corumpt
  • corumt
  • corumptu‑
  • corumtu‑
  • corumpând
  • corumpându‑
singular plural
  • corumpe
  • corumpeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • corump
(să)
  • corump
  • corumpeam
  • corumpsei
  • corumsei
  • corumpsesem
  • corumsesem
a II-a (tu)
  • corumpi
(să)
  • corumpi
  • corumpeai
  • corumpseși
  • corumseși
  • corumpseseși
  • corumseseși
a III-a (el, ea)
  • corumpe
(să)
  • corumpă
  • corumpea
  • corumpse
  • corumse
  • corumpsese
  • corumsese
plural I (noi)
  • corumpem
(să)
  • corumpem
  • corumpeam
  • corumpserăm
  • corumserăm
  • corumpseserăm
  • corumpsesem
  • corumseserăm
  • corumsesem
a II-a (voi)
  • corumpeți
(să)
  • corumpeți
  • corumpeați
  • corumpserăți
  • corumserăți
  • corumpseserăți
  • corumpseseți
  • corumseserăți
  • corumseseți
a III-a (ei, ele)
  • corump
(să)
  • corumpă
  • corumpeau
  • corumpseră
  • corumseră
  • corumpseseră
  • corumseseră
verb (VT657)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • conrupe
  • conrupere
  • conrupt
  • conruptu‑
  • conrupând
  • conrupându‑
singular plural
  • conrupe
  • conrupeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conrup
(să)
  • conrup
  • conrupeam
  • conrupsei
  • conrupsesem
a II-a (tu)
  • conrupi
(să)
  • conrupi
  • conrupeai
  • conrupseși
  • conrupseseși
a III-a (el, ea)
  • conrupe
(să)
  • conru
  • conrupea
  • conrupse
  • conrupsese
plural I (noi)
  • conrupem
(să)
  • conrupem
  • conrupeam
  • conrupserăm
  • conrupseserăm
  • conrupsesem
a II-a (voi)
  • conrupeți
(să)
  • conrupeți
  • conrupeați
  • conrupserăți
  • conrupseserăți
  • conrupseseți
a III-a (ei, ele)
  • conrup
(să)
  • conru
  • conrupeau
  • conrupseră
  • conrupseseră
Intrare: corupere
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corupere
  • coruperea
plural
  • coruperi
  • coruperile
genitiv-dativ singular
  • coruperi
  • coruperii
plural
  • coruperi
  • coruperilor
vocativ singular
plural
conrupere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conrupere
  • conruperea
plural
  • conruperi
  • conruperile
genitiv-dativ singular
  • conruperi
  • conruperii
plural
  • conruperi
  • conruperilor
vocativ singular
plural
conrumpere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conrumpere
  • conrumperea
plural
  • conrumperi
  • conrumperile
genitiv-dativ singular
  • conrumperi
  • conrumperii
plural
  • conrumperi
  • conrumperilor
vocativ singular
plural
corumpere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corumpere
  • corumperea
plural
  • corumperi
  • corumperile
genitiv-dativ singular
  • corumperi
  • corumperii
plural
  • corumperi
  • corumperilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

corupe corumpe conrupe

  • 1. A (se) abate de la moralitate, corectitudine, datorie; a (se) perverti; a (se) deprava.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: deprava perverti un exemplu
    exemple
    • Literatura decadentă corupe pe cititor. Negustorul a încercat să-l corupă pe agentul fiscal.
      surse: DLRLC
  • 2. A face ca o idee, un fenomen social, un sentiment etc. să-și piardă integritatea, puritatea etc.; a (se) deforma; a (se) strica.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: deforma denatura strica 2 exemple
    exemple
    • Noi nu învinovățim pe cetățeni, ei nu pot fi loviți întru nimic; crima e a celor ce corup, ce vițiază atmosfera curată a unei conștiințe. DEMETRESCU, O.196.
      surse: DLRLC
    • Ne aducem aminte de decadința în care căzuserăm în privința limbei sub domniile străine. În corupția generală se corupsese și ea! NEGRUZZI, S. I 337.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină corrumpere (după rupe).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

corupere conrupere conrumpere corumpere

  • 1. Acțiunea de a (se) corupe și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

  • vezi corupe
    surse: DEX '09 DEX '98 DN