2 intrări

2 definiții

conotá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. conoteáză

CONOTÁ vb. tr. a semnifica prin conotație. (< fr. connoter)

Intrare: conota
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • conota
  • conotare
  • conotat
  • conotatu‑
  • conotând
  • conotându‑
singular plural
  • conotea
  • conotați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • conotez
(să)
  • conotez
  • conotam
  • conotai
  • conotasem
a II-a (tu)
  • conotezi
(să)
  • conotezi
  • conotai
  • conotași
  • conotaseși
a III-a (el, ea)
  • conotea
(să)
  • conoteze
  • conota
  • conotă
  • conotase
plural I (noi)
  • conotăm
(să)
  • conotăm
  • conotam
  • conotarăm
  • conotaserăm
  • conotasem
a II-a (voi)
  • conotați
(să)
  • conotați
  • conotați
  • conotarăți
  • conotaserăți
  • conotaseți
a III-a (ei, ele)
  • conotea
(să)
  • conoteze
  • conotau
  • conota
  • conotaseră
Intrare: conotare
conotare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conotare
  • conotarea
plural
  • conotări
  • conotările
genitiv-dativ singular
  • conotări
  • conotării
plural
  • conotări
  • conotărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)