2 intrări

14 definiții

conjurá1 [At: NEGRUZZI, S. I, 323 / Pzi: conjúr / E: fr conjurer, lat conjurare] 1 vt (Rar) A ruga cu stăruință Și: a implora. 2 vi (Rar) A conspira. 3 vt (Îcrs) A exorciza.

conjurá2 v [At: PSALT. SCH. 76 / V: cun~ / Pzi: ~júr / E: ml congiro, -are] (Înv) A înconjura.

CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga stăruitor; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.

CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.

CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruință, a implora. Vă rog, vă conjur, plecați de la fereastră. SEBASTIAN, T. 262. Conjur, nu scrie nimic nicăieri despre mine. CARAGIALE, O. VII 385. În epistola ce scriam șefului răsculării din Transilvania îl conjuram să se împace cu ungurii. GHICA, A. 175. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a complota.

conjurá (a ~) vb., ind. prez. 3 conjúră

conjurá vb., ind. prez. 1 sg. conjúr, 3 sg. și pl. conjúră

CONJURÁ vb. 1. v. implora. 2. v. complota.

CONJURÁ vb. I. 1. tr. A ruga stăruitor, a implora. 2. intr. (Rar) A complota, a conspira. [P.i. conjúr. / < fr. conjurer, cf. lat. coniurare].

CONJURÁ vb. I. tr. a ruga stăruitor; a implora. II. intr. a complota, a conspira. (< fr. conjurer, lat. coniurare)

A CONJURÁ conjúr 1. tranz. (persoane) A ruga în mod stăruitor și cu umilință; a implora. 2. intranz. A urzi o conjurație; a unelti; a complota; a conspira. /<fr. conjurer, lat. conjurare

conjurà v. 1. a complota împreună: a conjura pierderea unui rival; 2. fig. a evita o nenorocire de care cineva e amenințat; 3. a abate prin mijloace supranaturale, magice; 4. a ruga cu stăruință; 5. a se uni spre a conspira.

*conjúr, a v. tr. (lat. conjúro, -áre. V. jur). Rog cu insistență: te conjur să facĭ asta. Fac farmece orĭ rugăcĭunĭ ca să alung: a-l conjura pe dracu. Fig. Evit o nenorocire care amenință: a conjura furtuna. Hotărăsc serios executarea unuĭ lucru: a conjura peirea [!] dușmanilor. V. intr. Conspir, complotez: Catilina a conjurat contra republiciĭ. V. refl. Mă unesc ca să conjur.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONJURÁ vb. 1. a implora, (pop.) a jura, a milui, (înv.) a supăra. (Te ~ să mă ajuți!) 2. a complota, a conspira, a unelti, (înv.) a intriga, a mașina, a măiestri, a mreji, a zavistui, (fig.) a lucra, a țése, a urzi, (înv. fig.) a împleti. (A ~ împotriva cuiva.)

Intrare: conjura
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) conjura conjurare conjurat conjurând singular plural
conju conjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) conjur (să) conjur conjuram conjurai conjurasem
a II-a (tu) conjuri (să) conjuri conjurai conjurași conjuraseși
a III-a (el, ea) conju (să) conjure conjura conjură conjurase
plural I (noi) conjurăm (să) conjurăm conjuram conjurarăm conjuraserăm, conjurasem*
a II-a (voi) conjurați (să) conjurați conjurați conjurarăți conjuraserăți, conjuraseți*
a III-a (ei, ele) conju (să) conjure conjurau conjura conjuraseră
Intrare: conjurare
conjurare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular conjurare conjurarea
plural conjurări conjurările
genitiv-dativ singular conjurări conjurării
plural conjurări conjurărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)