conjugat, ~ă a [At: ȘTEFĂNESCU, C. 525 / Pl: ~ați, ~e / E: fr conjugue] 1 Unit. 2 Legat împreună. 2 (Blg; îs) Nervi ~ați Nervi care au aceeași funcție. ^[1] 3 (Bot; îs) Frunze ~e Frunze care sunt așezate perechi-perechi. 4 (Fiz; îs) Focare ~e Focare așezate astfel încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se unesc în celălalt și invers. 5 (Fiz; îs) Puncte ~e Oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de pe imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic. 6 (Mat; îs) Numere ~e Două numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. 7 (Mat; îs) Regulă ~ă Reuniune a două sau mai multe reguli de trei simple. 8 Combinat. 9 (Chm; îs) Acid ~ Acid format din combinarea altor două substanțe acide luate în proporții diferite. 10 (Grm; d. verb) Care a fost supus flexiunii.

CONJUGAT, -Ă, conjugați, -te, adj. (Mai ales în expr.) Nervi conjugați = nervi care au aceeași funcție. (Fiz.) Focare conjugate = focare așezate în așa fel, încît, dacă se pune o lumină într-unui din ele, razele răsfrînte se unesc în celălalt punct și invers. (Aritm.) Regulă conjugată = reunirea a două sau mai multor reguli de trei simple.

CONJUGAT, -Ă adj. Unit, legat împreună. ◊ Nervi conjugați = nervi care îndeplinesc aceeași funcție; focare conjugate = sistem optic în care focarele sunt așezate astfel încît razele de lumină răsfrînte dintr-unul se reunesc în celălalt focar și invers; frunze conjugate = frunze cu foliolele împerecheate; numere conjugate = numere complexe care au același coeficient. [Cf. fr. conjugué].

CONJUGAT, -Ă adj. unit, legat împreună. ♦ nervi ~ți = nervi care îndeplinesc aceeași funcție; focare ~e = focarele unui sistem optic așezate astfel încât razele de lumină răsfrânte dintr-unul se reunesc în altul și invers; puncte ~e = oricare dintre punctele unui obiect și punctul corespunzător de la imaginea obiectului obținută cu ajutorul unui sistem optic; frunze ~e = frunze cu foliolele împerecheate; numere ~e = numere complexe care au părțile reale egale, iar părțile imaginare egale și de semne contrare. (< fr. conjugué)

CONJUGAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CONJUGA. 2) Care este unit, legat împreună; îmbinat prin împletire. ◊ Frunze ~te frunze cu foliolele unite. Nervi ~ți nervi cu funcție identică. Focare ~te focare concentrate spre un punct comun. /v. a conjuga

conjugat a. 1. Gram. reunit; 2. Bot. (frunze) cu foliole așezate perechi-perechi; 3. Anat. (nervi) cari concură la aceeaș funcțiune.

*conjugát, -ă adj. (d. conjug). Bot. Se zice despre frunzele care aŭ una saŭ maĭ multe părechĭ de frunzișoare opuse pe un pețiol comun. Mec. Se zice despre mașinile unite ca să concure la aceĭașĭ lucrare. Anat. Se zice despre nerviĭ care concură la aceĭașĭ operațiune.

conjuga [At: PANN, E. V. 21/8 / Pzi: ~jug / E: fr conjuguer, lat conjugare] 1 vt (Iuz) A uni prin căsătorie. 2 vt (Grm) A modifica formele unui verb după persoană, timp, mod, diateză. 3 vr (D. verbe) A fi flexibil. 4 vr (Fig) A se îmbina.

CONJUGA, conjug, vb. I. 1. Tranz. (Gram.) A modifica formele unui verb după persoană, număr, timp, mod și diateză, într-o înșirare metodică. A conjuga un verb neregulat. ◊ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil (după persoană, număr, timp etc.). Verbul «a avea» se conjugă la toate timpurile și la toate modurile. 2. Refl. (Rar) A se uni, a se îmbina, a se împleti. Stive de porumb și străvechi morminte se înșiră pe deasupra cîmpiei... și se conjugă între ele. BOGZA, C. O. 390.

CONJUGA vb. I. 1. tr., refl. (Despre verbe) A(-și) modifica formele după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. tr., refl. (Fig.; rar) A (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. [P.i. conjug. / < fr. conjuguer, cf. lat. coniugare].

CONJUGATE s.f. pl. Ordin de alge verzi unicelulare sau pluricelulare filamentoase, care nu produc niciodată spori, reproducîndu-se prin conjugare (3) [în DN]; (la sg.) algă din acest ordin. [< fr. conjuguées].

CONJUGA vb. tr., refl. 1. (despre verbe) a (se) modifica după persoană, număr, timp, mod și diateză. 2. a (se) uni, a (se) îmbina, a (se) împleti. (< fr. conjuguer, lat. coniugare)

CONJUGATE s. f. pl. ordin de alge verzi unicelulare sau pluricelulare filamentoase, care nu produc niciodată spor, reproducându-se prin conjugare (3). (< fr. conjuguées)

A SE CONJUGA se conjugă intranz. 1) (despre verbe) A se modifica după categoriile gramaticale specifice (mod, timp, persoană, număr și diateză). 2) fig. A se uni într-o anumită ordine. /<fr. conjuguer, lat. conjugare

A CONJUGA conjug tranz. A face să se conjuge. /<fr. conjuguer, lat. conjugare

conjugà v. Gram. a reuni sau rosti în ordine gramaticală diferitele forme ale unui verb.

*conjúg, a -á v. tr. (lat. cónjugo, -áre, d. con-, împreună, și jugare, a uni. V. jug, înjug, ajung). Gram. Schimb un verb după formă, mod, timp, număr saŭ persoană, precum: fac, facĭ, face.

conjugat adj. m., pl. conjugați; f. conjugată, pl. conjugate

conjugat adj. m., pl. conjugați; f. conjugată, pl. conjugate

conjugat adj. m., pl. conjugați; f. sg. conjugată, pl. conjugate

conjuga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. conjug, 2 sg. conjugi, 3 conjugă; conj. prez. 1 sg. să conjug, 3 să conjuge

conjuga (a ~) vb., ind. prez. 3 conjugă

conjuga vb., ind. prez. 1 sg. conjug, 3 sg. și pl. conjugă

CONJUGAT adj. v. unit.

conjugat adj. v. UNIT.

CONJUGA vb. v. îmbina, împleti, uni.

PROTEINĂ CONJUGATĂ s. v. proteidă.

conjuga vb. v. ÎMBINA. ÎMPLETI. UNI.

conjuga (conjug, conjugat), vb. – 1. A modifica formele unui verb. – 2. A se combina, a se uni. Lat. coniugare (sec. XIX), asimilat lui a înjuga. – Der. conjugal, adj., din fr. conjugal.