conferenția vi [At: AGARBICEANU, L. T. 147 / P: ~ți-a / Pzi: ~iez / E: conferință] A ține o conferință (3).

CONEERENȚIA, conferențiez, vb. I. Intranz. A ține o conferință, a vorbi în public despre un subiect. – Pronunțat; -ți-a.

CONFERENȚIAR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință (sau care se îndeletnicește cu ținerea de conferințe). Toți priveau posomoriți, numai conferențiarul vorbea senin. C. PETRESCU, Î. II 116. 2. Titlu dat unei persoane care predă în învățămîntul superior, fiind superior în grad lectorului și inferior profesorului, dar avînd ca și profesorul dreptul de a ține cursuri și examene. Conferențiar la Institutul politehnic. ▭ Gradul de conferențiar se acordă persoanelor care au titlul de candidat în științe și funcționează ca asistent sau lector în instituțiile de învățămînt superior sub conducerea unui profesor. B. O. 1953, 2. – Pronunțat: -ți-ar.

CONFERENȚIA vb. I. intr. A ține o conferință. [Pron. -ți-a, p. i. -iez, ger. -iind. / cf. fr. conférencier].

CONFERENȚIAR, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care ține o conferință, vorbitor. 2. Grad în învățămîntul superior imediat inferior profesorului; persoană care are acest grad. [Pron. -ți-ar. / cf. fr. conférencier].

CONFERENȚIA vb. intr. a ține o conferință. (< fr. conférencier)

CONFERENȚIAR, -Ă s. m. f. 1. cel care ține o conferință, vorbitor. 2. grad în învățământul superior. (< fr. conférencier)

A CONFERENȚIA ~ez intranz. (despre conferințe) A expune în mod public. [Sil. -ți-a] /Din conferință

CONFERENȚIAR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care ține o conferință. 2) Persoană care predă într-o instituție de învățământ superior, deținând funcția intermediară între lector și professor. /<fr. conférencier

*conferențiár, -ă s. (d. conferență; fr. conférencier). Care ține o conferență.

*conferențiéz v. intr. (d. conferență). Barb. răŭ format. Confer, țin o conferență despre ceva științific. V. evidențiez.

conferențiară (persoană care conferențiază) (desp. -ți-a-) s. f., g.-d. art. conferențiarei; pl. conferențiare corectat(ă)

conferențiară (-ți-a) s. f., g.-d. art. conferențiarei; pl. conferențiare

conferențiară s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. conferențiarei; pl. conferențiare

conferenția (a ~) (desp. -ți-a) vb., ind. prez. 1 conferențiez (desp. -ți-ez), 3 conferențiază, 1 pl. conferențiem; conj. prez. 1 să conferențiez, 3 să conferențieze; ger. conferențiind (desp. -ți-ind)

conferenția (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 conferențiază, 1 pl. conferențiem (-ți-em); conj. prez. 3 să conferențieze; ger. conferențiind (-ți-ind)

conferenția vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. conferențiez, 3 sg. și pl. conferențiază, 1 pl. conferențiem (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. conferențieze; ger. conferențiind (sil. -ți-ind)

conferențiar (i-a)

conferențiar.

CONFERENȚIA vb. a vorbi, (înv.) a prelege. (A ~ pe tema...)

CONFERENȚIAR s. orator, vorbitor, (rar) cuvântător. (Un ~ bine documentat.)

CONFERENȚIA vb. a vorbi, (înv.) a prelege. (A ~ pe tema... )

CONFERENȚIAR s. orator, vorbitor, (rar) cuvîntător. (Un ~ bine documentat.)