2 definiții pentru conductus


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONDÚCTUS s. n. piesă vocală din evul mediu, inițial pentru o singură voce, având la bază un text latin, cu versuri rituale. (<lat. conductus)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

conductus (cuv. lat. din conducere „a duce împreună”), formă muzicală monodică* sau polifonică*, uzitată în mod curent în sec. 12-13 (v. Ars antiqua). C. monodic, pe texte morale, satirice sau chiar politice era liedul* ev. med. În cazul c. polifonic, silabele textului, unic, în lat., se cântau în același timp la toate vocile (2) spre deosebire de motet*, formă polif., ce îl va înlocui în sec. 14, în care se utilizau mai multe texte. Sunt cunoscute două feluri de c.: cu interludii (c. cum caudae) și fără interludii (c. sine cauda). În prima categorie se presupunea acomp. instr. care putea fi și vocalizat. Melodia principală (cantus firmus*) este c. la vocea inferioară.

Intrare: conductus
conductus substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conductus
  • conductusul
  • conductusu‑
plural
  • conductusuri
  • conductusurile
genitiv-dativ singular
  • conductus
  • conductusului
plural
  • conductusuri
  • conductusurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)