CONDUCTUS s. n. piesă vocală din evul mediu, inițial pentru o singură voce, având la bază un text latin, cu versuri rituale. (<lat. conductus)

conductus (cuv. lat. din conducere „a duce împreună”), formă muzicală monodică* sau polifonică*, uzitată în mod curent în sec. 12-13 (v. Ars antiqua). C. monodic, pe texte morale, satirice sau chiar politice era liedul* ev. med. În cazul c. polifonic, silabele textului, unic, în lat., se cântau în același timp la toate vocile (2) spre deosebire de motet*, formă polif., ce îl va înlocui în sec. 14, în care se utilizau mai multe texte. Sunt cunoscute două feluri de c.: cu interludii (c. cum caudae) și fără interludii (c. sine cauda). În prima categorie se presupunea acomp. instr. care putea fi și vocalizat. Melodia principală (cantus firmus*) este c. la vocea inferioară.