3 intrări

28 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

condescendént, ~ă a [At: SBIERA, F. S. 351 / Pl: ~nți, ~e / E: fr condescendant] 1-2 Care are o atitudine plină de respect (sau de bunăvoință) față de cineva Si: amabil, respectuos.

condescendență sf [At: KLOPȘTOCK, F. 315 / E: fr condescendance] 1-2 Purtare plină de considerație (și de bunăvoință) față de cineva Si: amabilitate, deferentă, respect. 3 (Prt) Aer de superioritate. 4 (Prt) Infatuare.

CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant.

CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant.

CONDESCENDÉNȚĂ, condescendențe, s. f. Purtare plină de considerație și de bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, aroganță. – Din fr. condescendance.

CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.

CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine de respect sau de bunăvoință față de cineva.

CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație; respect. Nici măcar atîta condescendență pentru prefectul județului. DUMITRIU, B. F. 40.

condescendént, -ă adj. (despre oameni) 1 Care are o atitudine plină de respect, de deferență față de cineva; respectuos. ♦ Ext. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) Care trădează, exprimă respect, deferență. Gesturile lui potolite de englez cu fruntea cheală și surâs condescendent (CA. PETR.). 2 Care este îngăduitor, amabil, protector; care manifestă bunăvoință sau se comportă cu superioritate față de cineva. ● pl. -ți, -te. /<fr. condescendant.

condescendénță s.f. 1 Atitudine, purtare plină de considerație, de respect, de atenție față de cineva; deferență, respect. 2 Amabilitate, bunăvoință. Ofițeri care gustă cu condescendență de pe farfurioarele cu friptură (CA. PETR.). 3 (peior.) Aer de superioritate; bunăvoință amestecată cu dispreț, cu aroganță. ● pl. -e. /<fr. condescendance.[1]

  1. Autorii DEXI sunt în special cercetători științifici principali la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași, și cadre didactice de la Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași. — CristinaDianaN

CONDESCENDÉNT, -Ă adj. Care are o atitudine de bunăvoință față de un inferior. [< fr. condescendant].

CONDESCENDÉNȚĂ s.f. Atitudine care presupune bunăvoință, amabilitate, de pe o poziție de superioritate, chiar ușor disprețuitoare. [< fr. condescendance].

CONDESCENDÉNT, -Ă adj. care manifestă condescendență. (< fr. condescendant)

CONDESCENDÉNȚĂ s. f. atitudine plină de considerație, de respect, atenție și bunăvoință față de cineva; amabilitate; deferență. ♦ (peior.) bunăvoință cu aer de dispreț, aroganță, superioritate. (< fr. condescendance)

CONDESCENDÉNT ~tă (~ți, ~te) Adj. Care manifestă bunăvoință; plin de respect; respectuos. /<fr. condescendant

CONDESCENDÉNȚĂ f. 1) Caracter condescendent. 2) Sentiment de stimă înaltă față de o persoană; deferență; considerație; cinste. 3) fig. Aere de superioritate. /<fr. condescendance

condescendent a. care condescinde.

*condescendént, -ă adj. (lat. condescéndens, -éntis; fr. -dant). Care condescinde, afabil, politicos.

*condescendénță f., pl. e (d. condescendent; fr. condescendance). Politeță, afabilitate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte

condescendénță s. f., g.-d. art. condescendénței; pl. condescendénțe

condescendént adj. → descendent

condescendénță s. f. → descendență


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONDESCENDÉNT adj. v. respectuos.

CONDESCENDÉNȚĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază.

condescendent adj. v. RESPECTUOS.

condescendență s. v. APRECIERE. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. ONOARE. PREȚUIRE. RESPECT. STIMĂ. TRECERE. VAZĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

condescendență nu înseamnă „respect”, cum cred unii (și DEX), ci „atitudine binevoitoare față de un inferior” (e din aceeași familie cu a descinde, care înseamnă „a coborî”).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CONDESCENDÉNȚĂ (<fr.) s. f. Bunăvoință plină de atenție față de cineva; amabilitate, deferență. ■ (Peior.) Bunăvoință acordată cu un aer de superioritate.

Intrare: condescendenta
condescendenta
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: condescendent
condescendent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condescendent
  • condescendentul
  • condescendentu‑
  • condescendentă
  • condescendenta
plural
  • condescendenți
  • condescendenții
  • condescendente
  • condescendentele
genitiv-dativ singular
  • condescendent
  • condescendentului
  • condescendente
  • condescendentei
plural
  • condescendenți
  • condescendenților
  • condescendente
  • condescendentelor
vocativ singular
plural
Intrare: condescendență
condescendență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • condescendență
  • condescendența
plural
  • condescendențe
  • condescendențele
genitiv-dativ singular
  • condescendențe
  • condescendenței
plural
  • condescendențe
  • condescendențelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)