14 definiții pentru concrețiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

concrețiune sf [At: DA / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr concrétion, lat concretio, -onis] 1 Concreționare (1). 2 (Glg) Agregat mineral, de formă sferică sau neregulată, format prin depunerea rocilor sedimentare în jurul unui corp străin și prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase Si: concreționare (2). 3 (Med) Formațiune constând din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare.

CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis.

CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral de formă sferică sau neregulată, format prin depunerea rocilor sedimentare în jurul unui corp străin și prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis.

CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. (Geol.) Depunere formată din roci sedimentare în jurul unui corp străin, prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase. – Pronunțat: -ți-u-.

CONCREȚIÚNE s.f. Concreționare. ♦ Depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter. ♦ Formațiune constând din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare. [Pron. -ți-u-. / < fr. concrétion].

CONCREȚIÚNE s. f. depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter. ◊ formațiune din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare. (< fr. concretion, lat. concretio)

CONCREȚIÚNE ~i f. 1) tehn. Corp solid format din compuși metalici, ca rezultat al unui tratament termic. 2) Agregat monomineral sau polimineral inclus într-o rocă sedimentară sau în sol; sediment constând din substanțe minerale, depuse în jurul unui corp străin. [Sil. -ți-u-] /<fr. concretion, lat. concrecio, ~onis

concrețiune f. 1. solidificarea unui lichid: concrețiunea laptelui; 2. reunirea mai multor substanțe într’un corp solid prin acțiunea timpului: concrețiune călcară.

*concrețiúne f. (lat. concrétio, -ónis). Solidificare, întărire: concrețiunea lapteluĭ. Reunirea unor părțĭ într’un corp solid: concrețiune salină, petroasă. V. conglomerat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

concrețiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúni

concrețiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONCREȚIÚNE s. v. calcul.

CONCREȚIUNE s. (MED.) calcul, piatră. (~ la rinichi.)

Intrare: concrețiune
concrețiune substantiv feminin
  • silabație: -ți-u-ne
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • concrețiune
  • concrețiunea
plural
  • concrețiuni
  • concrețiunile
genitiv-dativ singular
  • concrețiuni
  • concrețiunii
plural
  • concrețiuni
  • concrețiunilor
vocativ singular
plural

concrețiune

  • surse: DN
    • 1.1. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri.
      surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: sinter
    • 1.2. Formațiune constând din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare.
      surse: DN sinonime: calcul (piatră) piatră
    • 1.3. tehnică Corp solid format din compuși metalici, ca rezultat al unui tratament termic.
      surse: NODEX

etimologie: