2 intrări

8 definiții

concordatár [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr concordataire] (Rar) 1 a Referitor la un concordat1 (1). 2 sm Comerciant insolvabil care a obținut un concordat1 (2).

CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.

CONCORDATÁR, -Ă, concordatari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Rar) De concordat. 2. S. m. și f. Comerciant insolvabil care a obținut un concordat (2). – Din fr. concordataire.

concordatár s. m., adj. m. concordatári; f. sg. concordatáră; pl. concordatáre

CONCORDATÁR, -Ă adj. Referitor la un concordat. // s.m. și f. Falit care a obținut un concordat (2). [Cf. fr. concordataire].

CONCORDATÁR, -Ă I. adj. referitor la un concordat. II. s. m. f. comerciant falit care a obținut un concordat (2). (< fr. concordataire)

concordatar a. se zice de un falit care a obținut un concordat.

*concordatár, -ă adj. și s. (fr. concordataire). Relativ la concordat. Care aprobă concordatu: episcopiĭ concordatarĭ (la 1801 în Francia). Care a obținut un concordat: falit concordatar.

Intrare: concordatar (adj.)
concordatar adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular concordatar concordatarul concordata concordatara
plural concordatari concordatarii concordatare concordatarele
genitiv-dativ singular concordatar concordatarului concordatare concordatarei
plural concordatari concordatarilor concordatare concordatarelor
vocativ singular
plural
Intrare: concordatară
concordatară substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular concordata concordatara
plural concordatare concordatarele
genitiv-dativ singular concordatare concordatarei
plural concordatare concordatarelor
vocativ singular
plural