CONCORDANȚĂ s. f. (cf. it. concordanza, fr. concordance): potrivire, acord, corespondență între timpul din propoziția subordonată și timpul din propoziția regentă. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de concordanța timpurilor și este specific limbii franceze. În limba română el nu este identic cu cel din franceză, dar presupune anumite reguli, mai puțin categorice, după care se formulează frazele (v., în acest sens, lucrarea noastră „Sintaxa limbii române”, București, EȘ, 1994, pp. 547-554).