opțiuni
  • info

2 intrări

13 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conciliare sf vz conciliere

CONCILIERE, concilieri, s. f. Împăcare, conciliație, unire, acord. ◊ Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. [Pr.: -li-e-] – V. concilia.

CONCILIERE, concilieri, s. f. Împăcare, conciliație, unire, acord. ◊ Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. [Pr.: -li-e-] – V. concilia.

conciliere sf [At: (a. 1846) URICARIUL IV, 436/16 / V: (rar) ~iare / P: ~li-e~ / E: concilia] 1 Unire. 2 Punere de acord. 3 Împăcare.

CONCILIERE, concilieri, s. f. Împăcare, unire, acord. – Pronunțat: -li-e-.

CONCILIERE s.f. Acțiunea de a concilia; conciliație. [Pron. -li-e-. / < concilia].

CONCILIAR, -Ă adj. referitor la conciliu; sinodal. (<fr. conciliaire)

*conciliațiúne f. (lat. conciliátio, -ónis). Acțiunea de a concilia, de a saŭ de a se împăca. – Și -áție și -ére.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

conciliere (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. concilierii; pl. concilieri

conciliere (-li-e-) s. f., g.-d. art. concilierii; pl. concilieri

conciliar adj. m., pl. conciliari; f. sg. conciliară, pl. conciliare

conciliere s. f. (sil. -li-e-), g.-d. art. concilierii; pl. concilieri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONCILIERE s. v. împăcare.

CONCILIERE s. conciliație, împăcare. (~ între părți.)

Intrare: conciliar
conciliar adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conciliar
  • conciliarul
  • conciliaru‑
  • conciliară
  • conciliara
plural
  • conciliari
  • conciliarii
  • conciliare
  • conciliarele
genitiv-dativ singular
  • conciliar
  • conciliarului
  • conciliare
  • conciliarei
plural
  • conciliari
  • conciliarilor
  • conciliare
  • conciliarelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: conciliere
conciliere substantiv feminin
  • silabație: -li-e-re info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conciliere
  • concilierea
plural
  • concilieri
  • concilierile
genitiv-dativ singular
  • concilieri
  • concilierii
plural
  • concilieri
  • concilierilor
vocativ singular —
plural —
conciliare substantiv feminin
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conciliare
  • conciliarea
plural
  • concilieri
  • concilierile
genitiv-dativ singular
  • concilieri
  • concilierii
plural
  • concilieri
  • concilierilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

conciliar, conciliarăadjectiv

  • 1. Referitor la conciliu. MDN '00
    sinonime: sinodal
etimologie:

conciliere, concilierisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a concilia. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: acord conciliație unire împăcare
    • 1.1. Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • vezi concilia DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.