2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

conciliare sf vz conciliere

conciliere sf [At: (a. 1846) URICARIUL IV, 436/16 / V: (rar) ~iare / P: ~li-e~ / E: concilia] 1 Unire. 2 Punere de acord. 3 Împăcare.

CONCILIÉRE, concilieri, s. f. Împăcare, conciliație, unire, acord. ◊ Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. [Pr.: -li-e-] – V. concilia.

CONCILIÉRE, concilieri, s. f. Împăcare, conciliație, unire, acord. ◊ Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților. [Pr.: -li-e-] – V. concilia.

CONCILIÉRE, concilieri, s. f. Împăcare, unire, acord. – Pronunțat: -li-e-.

CONCILIÉRE s.f. Acțiunea de a concilia; conciliație. [Pron. -li-e-. / < concilia].

CONCILIÁR, -Ă adj. referitor la conciliu; sinodal. (<fr. conciliaire)

*conciliațiúne f. (lat. conciliátio, -ónis). Acțiunea de a concilia, de a saŭ de a se împăca. – Și -áție și -ére.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

conciliére (-li-e-) s. f., g.-d. art. conciliérii; pl. conciliéri

conciliár adj. m., pl. conciliári; f. sg. conciliáră, pl. conciliáre

conciliére s. f. (sil. -li-e-), g.-d. art. conciliérii; pl. conciliéri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONCILIÉRE s. v. împăcare.

CONCILIERE s. conciliație, împăcare. (~ între părți.)

Intrare: conciliar
conciliar adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conciliar
  • conciliarul
  • conciliaru‑
  • concilia
  • conciliara
plural
  • conciliari
  • conciliarii
  • conciliare
  • conciliarele
genitiv-dativ singular
  • conciliar
  • conciliarului
  • conciliare
  • conciliarei
plural
  • conciliari
  • conciliarilor
  • conciliare
  • conciliarelor
vocativ singular
plural
Intrare: conciliere
conciliere substantiv feminin
  • silabație: -li-e-re
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conciliere
  • concilierea
plural
  • concilieri
  • concilierile
genitiv-dativ singular
  • concilieri
  • concilierii
plural
  • concilieri
  • concilierilor
vocativ singular
plural
conciliare substantiv feminin
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conciliare
  • conciliarea
plural
  • concilieri
  • concilierile
genitiv-dativ singular
  • concilieri
  • concilierii
plural
  • concilieri
  • concilierilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

conciliere conciliare

  • 1. Acțiunea de a concilia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: acord conciliație unire împăcare
    • 1.1. Conciliere internațională = mijloc de rezolvare pașnică a diferendelor dintre state, conform propunerilor făcute de o comisie a cărei organizare, componență și al cărei mod de lucru sunt stabilite prin acordul părților.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi concilia
    surse: DEX '09 DEX '98 DN